Vacante

#preturi turism #vacante #targul de turism al romaniei #turism #criza financiara

Criza financiara si efectele asupra turismului

Efectele crizei financiare asupra turismului romanesc sunt percepute diferit, de catre operatorii din domeniu. Preturile la vacante vor creste, insa, in acelasi timp, s-a estimat si o crestere a vanzarilor pentru acest an de 20%.

In acelasi timp, “Preturile vor creste cu intre 5 si 10%, atat pe intern, cat si extern, din cauza cresterii preturilor la utilitati, cat si din cauza crizei economice internationale. Fluxul de turisti romani nu va fi semnificativ afectat de criza economica globala . Probabil, va exista o ponderare a cresterii cererii.“ afirma Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT).

Vizitatorii Targului de Turism al Romaniei de la sfarsitul acestei luni au putut constata diferentele fata de anul trecut, care arata destul de clar ca romanii sunt mai atenti la cheltuieli si isi cantaresc mai bine prioritatile. “Mi s-a parut nu chiar pustiu, mai oricum mai putina lume fata de anul trecut, si ca vizitatori, si ca exponanti. Intr-un fel, era de asteptat, deoarece, intr-o situatie dificila, primul lucru la care esti dispus sa renunti este vacanta.” ne-a spus Paul Tanase, unul dintre vizitatori. “Mie mi-a lasat un gust amar, singurul stand pe care l-am vazut plin de lume si care credeam ca are cine stie ce oferta irezistibila oferea de fapt gustari, mancaruri traditionale dintr-o zona anume. Cred ca asa cum romanii prefera lucrurile gratis, tot asa se va intampla si in turism, cel putin o perioada. Nu ne mai ducem la plaja in Malta sau la schi in Elvetia, o sa ne multumim cu un sejur pe plaiurile mioritice sau cel mult Bulgaria, Turcia. Oricum, oferte interesante in cataloage exista inca si chiar discounturi. Trebuie sa ai rabdare sa cauti.”, a afirmat Georgeta Cristea, aflata la targ.

Destinatiile preferate ale romanilor

Conform ANAT, cele mai solicitate destinatii din Romania, cu sejururi cumparate prin agentiile de turism, sunt Valea Prahovei, Predealul si Poiana Brasov. Dupa ele sunt Bran-Moeciu, Bucovina si Maramures. Romanii se indreapta si catre alte statiuni montane, mai putin “mondene”, insa atragatoare ca zona sau servicii: Borsa, Vatra Dornei si Albac – Arieseni. Exista interes si pentru statiunile balneo din Sovata, Covasna, Baile Herculane si Baile Felix.

Pe plan extern, se estimeaza o crestere de minim 20% fata de 2007, anunta ANAT. Aproximativ 50.000 de turisti vor alege destinatii externe, prin intermediul agentiilor de turism. Destinatiile de iarna alese de turistii romani sunt Austria, Bulgaria, Elvetia, Italia, Franta, Slovenia, Slovacia, Finlanda cu Laponia. Urmatoarele pe lista preferintelor sunt tarile din bazinul mediteranean: Egipt, Grecia, Turcia, Tunisia, Cipru, Malta. Exista in continuare cerere la agentii pentru vacantele in marile orase europene : Paris, Barcelona, Viena, Praga, Atena, Lisabona, Budapesta. Cei care doresc sa faca shopping, merg in Austria, Italia, Dubai, Grecia si Turcia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea