Vacante

#economie vacanta #calator in europa # sfaturi de vacanta #vacanta europa #economie

Calator in Europa: 8 sfaturi pentru a economisi bani

Visezi la o excursie in Europa si nu stii cum sa o planifici astfel incat sa te incadrezi intr-un buget limitat? Afla cum poti vizita marile orase ale continentului fara sa fii nevoit sa platesti rate la banca! Iata cateva idei care te vor ajuta sa economisesti in timp ce-ti implinesti visul:

1. Cazarea: hosteluri de lux sau couchsurfing?

Renunta la ideile preconcepute conform carora cazarea intr-un hostel este neprimitoare. Exista hosteluri de lux, decorate de designeri renumiti, care arata la fel de bine si ofera aceleasi conditii ca un hotel bine cotat. Poti sa mai apelezi si la site-urile de couchsurfing, daca spatiul din locuinta iti permite sa-i inviti si tu ulterior in vizita pe cei care te gazduiesc.

2. Anotimpul potrivit: evita vara!

Orasele sunt foarte aglomerate in timpul verii, iar preturile sunt mult mai piperate. Alege o vacanta extra-sezon si vei plati cu pana la 40% mai putin decat daca ai opta pentru perioada iunie - august.

3. Cauta cupoane de reducere

Punctele de informare turistica sunt cea mai buna sursa de cupoane pentru pachetele turistice. De aici iti poti achizitiona vouchere pentru mijloacele de transport in comun si pentru cele mai importante obiective turistice.

4. Inchiriaza o bicicleta

Pentru inchirierea unui autoturism intr-o capitala vei scoate din buzunar cateva sute de euro si vei fi nevoit sa lasi si o garantie. Opteaza pentru bicicleta si vei putea economisi o suma importanta de bani in timp ce calatoresti.

5. Pranzul: alege orele potrivite

Cele mai multe dintre restaurantele si localurile din marile orase practica politica "happy hours"; afla care sunt intervalele orare cand poti manca mai ieftin si fa-ti programul in asa fel incat sa beneficiezi de aceste reduceri.

6. Foloseste serviciile de roaming doar pentru telefonie

Astfel, daca va aparea o urgenta, vei putea sa suni sau sa trimiti un mesaj. Serviciile de date sunt foarte costisitoare pe roaming, asa ca ar fi mai bine sa ai rabdare pentru a-ti verifica emailurile pana cand ajungi la hotel sau intr-un local cu WiFi gratuit.

7. Schimb valutar: evita ATM-urile din afara

Daca ai posibilitatea, schimba banii inainte de a parasi tara. Casele de schimb valutar, bancile si ATM-urile din afara au un curs valutar avantajos pentru tara respectiva, nicidecum pentru turisti.

8. Cumpara suveniruri din magazinele periferice

Centrul este intotdeauna mai costisitor, chiar si atunci cand vine vorba de magazine. Asadar, evita sa faci cumparaturile de la magazinele din mijlocul orasului si opteaza pentru cele de la periferii.

 

Sursa foto: rentabikerome.blogspot.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea