Vacante

#atractii turistice #sultanatul oman #vacanta peninsula arabica #peninsula arabica

Atractii turistice de top in Oman

Aflat in Peninsula Araba, Sultanatul Oman este o destinatie exotica din Orientul Mijlociu. Tara are un relief diversificat, de la campii fertile, munti si desert la plaje cu nisip fin. Pe langa atractiile litoralului, Omanul atrage prin cultura locala, peisajele spectaculoase si centrele comerciale interesante pentru amatorii de shopping. Datorita pozitionarii sale, Omanul este un bun punct de plecare spre celelalte tari de langa granita, Emiratele Arabe Unite sau Yemenul.

Iata cateva dintre cele mai interesante atractii turistice in Oman:
 

Muscat

Muscat este capitala Omanului si principala destinatie turistica a tarii. Pasionatii de cumparaturi gasesc in Muscat centre comerciale moderne si piete traditionale cu o paleta foarte diversificata de produse: parfumuri, bijuterii, covoare, haine, mirodenii etc.

In Muscat merita vazuta partea veche a orasului, aflata intre Port Sultan Qaboos si Al Bustan Beach. Zidurile orasului vechi dateaza din prima jumatate a secolului al XVII-lea.

Cei care vor sa se bronzeze pot merge pe plajele Quiryat, Seifa sau Yitti. Acestea sunt atractive pentru toti strainii care viziteaza orasul si vor sa se relaxeze la soare cateva ore.
 

As Saleel Nature Park


As Saleel Nature Park este o rezervatie naturala din regiunea Sharqiyah. Rezervatia se intinde pe o suprafata de 220 kilometri patrati si este acoperita de paduri si salcami. In As Saleel Nature Park traiesc specii rare de animale, precum gazela arabica.

Sistemele de irigare (The Five Falaj)


Cele 5 sisteme de irigare din Oman, cu o vechime de 2000 de ani, sunt declarate patrimoniu mondial UNESCO. Acestea sunt cele mai vechi sisteme de irigare din regiune, iar in prezent, acestea continua sa fie o sursa importanta de apa in sultanat. Cele 5 sisteme sunt: Falaj Daris, Al Khatmayn, Al Malaki, Al Muyassar, Al Jaylah.
 

Castelele din Oman


Castelele din Oman ilustreaza cultura araba bogata si istoria acestor locuri. Monumentele sunt opere de arta realizate de arhitecti si ingineri renumiti in vremea lor. Cateva dintre castelele care pot fi vizitate sunt Al Ainayn, AlHazm, Al Hillah, Al Mintarib, Al Sulayf etc. Castelul AlHazm este considerat o capodopera a arhitecturii islamice. Peretii castelului au o grosime de 3 metri, iar acoperisul este sustinut de coloane, fara capriori.
 

Orasul Sur


Sur este un oras vechi care merita o vizita cel putin de cateva ore. Orasul se afla in estul tarii, pe coasta Golfului Oman. De-a lungul istoriei, Sur a fost un oras portuar important in aceasta regiune. Astazi, orasul este apreciat pentru viata de noapte, dar si pentru constructiile sale navale.
 

Nizwa


Nizwa este vechea capitala a Omanului. Astazi, aceasta atrage calatorii cu bazarurile sale unde se gasesc obiecte de artizanat din argint. Pentru a experimenta atmosfera locala, merita sa faci o vizita intr-unul dintre targurile de vite pentru a-i vedea pe locuitori facand afaceri. Oamenii vin de pretutindeni sa cumpere si sa vanda animale, iar atmosfera este plina de viata.

Sursa foto: destination360.com
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea