Vacante

#europa #turcia #spania #franta #italia #strazi laturalnice

5 strazi laturalnice superbe din Europa

Adesea neluate in seama, strazile laturalnice din diferite orase europene sunt adevarate bijuterii arhitecturale, oaze de liniste si relaxare, pe care merita sa le cunosti, chiar daca esti un turist grabit. Cu frumoase cladiri, balcoane inguste, pline de flori, iata 5 din cele mai frumoase astfel de strazi din Europa.


1. Alberobello, Italia

Alberobello este un oras din provincia Bari, Italia, de a carei frumusete arhitecturala te indragostesti pe loc, dupa o scurta plimbare pe strazile inguste. Asta pentru ca cele in jur de 1.500 de case de aici au un aspect neobisnuit. Sunt construite in stilul arhitectural denumit trulli, cu acoperis in forma conica realizat fara mortar. Din acest motiv, Alberobello face parte din patrimoniul mondial UNESCO.


2. Antibes, Franta

Antibes este o statiune oras din sud-estul Frantei, in departamentul Alpilor Maritimi, care se afla pe Coasta de Azur, intre Cannes si Nisa. Ceea ce impresioneaza cu adevarat in aceasta statiune este chiar zona centrala, asa numitul centrul vechi, care este una din cele mai relaxante locatii din Riviera Franceza datorita strazilor superbe.


3. Insula Cunda (Alibey), Turcia

Cunda, cunoscuta si sub denumirea de Alibey, este cea mai mare dintr-un grup de insule aflate in Marea Egee, pe coasta de nord-vest a Turciei, in provincia Balikesir. Fiecare casa de pe strada are fatada decorata cu un motiv artistic. Insula se afla in apropiere de orasul Ayvalik si la doar 16 km de insula greceasca Lesbos. Este faimoasa pentru superbele cladiri decorate cu motive artistice, cat si pentru Biserica Drumetilor, singura biserica ortodoxa din zona.


4. Eguisheim, Franta

Tot din alta lume pare a fi desprins si micul sat Eguisheim din Alsacia, nord-estul Frantei. Cu strazi inguste, pline de culori vii, luminoase, satucul face parte din asociatia "Les Plus Beaux Villages de France" ("Cele mai frumoase sate din Franta"), fiind o destinatie turistica renumita.


5. Jerez, Spania

Daca ajungi in partea veche a orasului spaniol Jerez, ai impresia ca te-ai teleportat intr-o lume de basm, cu cladiri si drumuri care te astepti sa fie populate de personaje fantastice. Asta pentru ca aici, vita de vie creste lipita de case si formeaza o bolta deasupra acoperisurilor, astfel incat soarele aproape ca nu ajunge pe asfalt. Intreaga economie a orasului se bazeaza pe industria vinului, de aceea vita de vie face parte din cultura locala.



Sursa foto: theworldgeography.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea