Vacante & Calatorii

#eticheta #reguli de conduita #netherlands #tarile de jos #olanda

Reguli si eticheta in Olanda

Ai intrat intr-o incapare cu olandezi si nu ti-a trecut prin cap ca trebuie sa te prezinti? Trebuie sa stii ca pentru acest popor, aceasta simpla omisiune este considerata un gest nepoliticos. Pe de alta parte, olandezii nu se dau in vant dupa ideea de a vorbi cu un strain, deoarece sunt rezervati si tin la intimitatea lor. Daca mergi in vacanta in Olanda si vrei sa faci o impresie buna, urmeaza pasii de mai jos pentru a cunoaste regulile de conduita si eticheta acestei tari.

Pasi de urmat

Pasul 1. Ce trebuie sa stii despre salut&intampinare. Primul contact este unul rezervat, mai degraba formal decat prietenesc. Cand te intalnesti cu un olandez, se obisnuieste sa strangi mana persoanei in cauza. Este o strangere de mana ferma, insotita uneori de un zambet discret. Se da mana cu toata lumea, inclusiv cu copiii.

Numai in familie sau in relatiile de prietenie se adreseaza cu numele mic. La sfarsit, se da mana din nou. Daca esti asezat, trebuie sa te ridici inainte de a da mana cu cineva. Cand intalnesti un olandez pentru prima data, este politicos sa te prezinti sau sa lasi o cunostinta comuna sa te prezinte.

Pasul 2. Cum iti alegi tinuta&vestimentatia. Aspectul exterior este important pentru olandezi. Pentru a face o impresie buna, este indicat sa-ti verifici tinuta in detaliu, pentru ca aceasta sa fie cat mai ingrijita. Hainele sunt de tip casual, conservatoare, simple.

Pasul 3. Ce cadou oferi. Daca esti invitat in casa unui olandez, bunele maniere cer sa oferi un mic dar, de apreciere. Poti alege flori, o planta in ghiveci, o cutie cu bomboane de ciocolata sau chiar o carte. In privinta florilor, nu se dau in numar de 13 (se crede ca poarta ghinion, ca in Romania) si nici nu se ofera crizanteme sau crini, deoarece acestea sunt flori funerare. Un alt obiect considerat ca aduce ghinion il reprezinta lucrurile ascutite. Cadoul trebuie ambalat frumos si va fi desfacut la primire.

Pasul 4. Cum te porti la masa. Regulile de conduita cer o tinuta formala pentru masa. Daca esti invitat acasa la cineva, este bine sa astepti sa ti se indice scaunul pregatit pentru tine. Gazda este prima persoana care incepe sa manance. Se mananca in stil continental, furculita in mana stanga, cutitul, in dreapta. Tacamurile se folosesc pentru majoritatea alimentelor de pe masa (inclusiv pizza, fructe sau sandwich-uri). Salata se infasoara cu furculita, nu se taie. Este bine sa termini tot si sa-ti pui in farfurie atat cat crezi ca ai nevoie. Daca ti se ofera o a doua portie, este politicos sa accepti. De aceea, poti sa-ti pui mai putina mancare la inceput. Nu te ridica de la masa pana la final. Mergi inainte la baie, daca este nevoie.

In cazul in care iei masa la restaurant , daca nu este vorba despre o intalnire de afaceri trebuie sa eviti sa adopti subiecte de acest tip. Pentru a chema ospatarul, poti ridica mana, stabilind totodata un contact vizual cu acesta. I te poti adresa cu “ober” (chelner) sau “mevrouw” (chelnerita). In privinta notei de plata, exista doua cazuri: fie esti invitat de olandezi si atunci persoana care te-a invitat va plati, fie este o intalnire de comun acord si fiecare isi plateste consumatia (procedeul numit “go Dutch”).

Pasul 5. Ce eticheta business adopti. Relatiile profesionale se desfasoara intr-un stil formal si rezervat. Se pastreaza o anumita distanta intre persoane si se evita exprimarile si gesturile emotive. Modul de comunicare este unul direct. Punctualitatea este deosebit de importanta.

Pasul 6. Comportamentul in public. Poti face o impresie buna daca demonstrezi ca ai aceleasi valori ca si ei, in materie de disciplina, putere de munca, simt practic, organizate si modestie. Olandezii apreciaza oamenii care nu atrag atentia asupra propriei lor persoane si care respecta intimitatea celorlalti si au grija de propria lor intimitate. Le displac persoanele care se lauda cu realizarile lor si mai ales cu posesiile de ordin material. Autocontrolul este deosebit de important in relationarea cu persoanele din jur.

In public nu se striga la cineva, aflat la o oarecare distanta. Se evita gesticularea cu mainile si degetele. Daca vorbesti cu cineva tinand mainile in buzunar sau incrucisate, se poate interpreta ca o lipsa de interes fata de ceea ce ti se relateaza. Nu se mesteca guma in public si nici nu se folosesc scobitori.

• Sfaturi&Avertismente

Este bine cand vorbesti cu o persoana de origine olandeza sa faci distinctia intre Tarile de Jos ( Netherlands ) si Olanda, deoarece aceasta acopera numai doua provincii din Tarile de Jos si anume Olanda de Nord si Olanda de Sud.

Ai avut o experienta deosebita in Olanda, legata de regulile de conduita? Povesteste-ne impresiile tale.

  •   2009-08-26
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Ramona Sandu

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii