O calatorie in India necesita o pregatire destul de vasta, pe care trebuie sa o faca turistul inainte de plecare. Clima, sanatatea, siguranta, cheltuielile sunt cateva dintre aspectele esentiale de care este bine sa tina cont. Iata in continuare care sunt lucrurile recomandate si nerecomandate intr-o astfel de calatorie in India:

1. Tine cont de regulile de conduita si obiceiurile culturale

In India, nu trebuie sa atingi niciodata capul unei persoane. Capul este considerat sediul sufletului si a-l atinge inseamna sa ofensezi persoana in cauza. Nu trebuie sa atingi pe cineva cu mana stanga si, in general, sa nu atingi persoanele de sex opus. Barbatii, in schimb, obisnuiesc sa se tina de mana (mana dreapta), acesta fiind un gest de prietenie, care nu are nicio legatura cu homosexualitatea.

Cadourile nu se desfac la primire, in India. Se considera ca un cadou trebuie deschis in intimitate, nu in fata tuturor. Nu se ofera lucruri care contravin religiilor din India: musulmanilor nu li se da alcool, hindusii nu trebuie sa primeasca niciodata produse din piele naturala, florile albe se folosesc numai la funeralii . In schimb, culori aducatoare de noroc sunt rosu, galben si verde. Aceste culori pot fi folosite la ambalarea cadoului.

2. Negociaza la cumparaturi

Arta negocierii este un mod de viata in India si oricine se asteapta sa te targuiesti inainte de a cumpara ceva. Negustorii adauga pana la 40% mai mult la pret, in locurile neamenajate si cam pana la 20% in magazine.

3. Fii atent in trafic is la preturi

Traficul este zapacitor in India si trebuie sa ai mereu grija sa nu dea cineva peste tine. Daca iei un taxi, trebuie sa ai grija ca aparatul de marcat sa functioneze. In caz contrar, este bine sa negociezi inainte de plecare. Nu se atinge soferul sub nicio forma.

4. Mananca cu prudenta

Pentru a evita diversele afectiuni stomacale, in India este recomandat sa mananci numai mancare gatita . De aceea, sunt contraindicate zarzavaturile, fructele si toate alimentele care in mod normal se consuma crude. Alimentele pe baza de lapte, precum iaurtul sau inghetata, nu sunt nici ele recomandate.

Se obisnuieste sa se ofere musafirilor ceai, cafea si gustari. Regulile de conduita spun ca este politicos sa refuzi prima invitatie. Aceasta va fi urmata de altele, cand poti accepta.

In India se obisnuieste sa se manance cu mana, de obicei folosindu-se o singura mana, cea dreapta. Se pot oferi si tacamuri , insa exista situatii in care masa se serveste direct cu mana. De aceea, este indicat sa te speli inainte si dupa masa. Daca iei masa la cineva acasa, se poate chiar sa ti se ceara sa te speli pe maini inainte de a te aseza la masa si dupa ce ai terminat. Daca lasi putina mancare in farfurie, arati ca te-ai saturat.

  •   2009-11-20
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii