Vacante

#germania #eticheta business #nemti #eticheta #reguli de conduita

Reguli si eticheta in Germania

Se spune despre turismul din Germania ca nu ofera surprize, avand o natura foarte previzibila: totul se intampla asa cum ti s-a spus ca se va intampla, nici mai mult, nici mai putin. Pe cat de rigurosi sunt nemtii in oferirea serviciilor si facilitatilor turistice, pe atat de mare pret pun pe regulile de conduita si pe eticheta. Daca vrei sa faci o impresie buna in vacanta ta in Germania, urmeaza pasii de mai jos.

Pasi de urmat

Pasul 1. Salut& Intampinare . Cand se face cunostinta cu o persoana de origine germana, salutul este de obicei unul formal, printr-o strangere puternica de mana. Se da mana cu toata lumea prezentata in acel moment, inclusiv cu copiii. Este bine sa pastrezi contactul vizual cand dai mana si sa eviti sa o tii pe cealalta in buzunar, in acest moment cand faci cunostinta.

Acolo unde este cazul, folosirea titlului (doctor, profesor etc) este recomandata, deoarece este o dovada in plus de respect. Pentru domnul/doamna se folosesc cuvintele “Herr”/”Frau” si apoi numele de familie.

Pasul 2. Cadou. Daca un neamt te invita la el acasa, este frumos sa mergi cu un mic dar. Poti oferi trandafiri galbeni, dulciuri sau vin. Ce nu trebuie sa duci: trandafiri rosii, pentru ca au conotatii romantice, nici garoafe, crizanteme sau crini, deoarece aceste flori sunt folosite la inmormantari . Cadoul se deschide la primire.

Pasul 3. Vizita. Cand esti invitat in vizita, este bine sa vii la ora stabilita sau cu maxim 15 minute mai tarziu. Este nerecomandat sa ajungi mai devreme, dar nici mai tarziu de un sfer de ora de la ora stabilita.

Pasul 4. La masa. Daca iei masa cu nemtii, la ei acasa, asteapta sa ti se indice locul pe care sa stai jos. Gazda este cea ii invita pe ceilalti sa inceapa masa. Regulile de conduita la masa sunt de tip continental, furculita se tine cu mana stanga si cutitul in dreapta. Chiflele se rup usor, cu mana. Mancarea din farfurie poate fi taiata in bucatele marunte, acest lucru aratand ca preparatele sunt proaspete si astfel se face un compliment indirect gazdei. Este indicat sa termini tot din farfurie.

Pasul 5. Eticheta business . La intalnirile de afaceri, alege o tinuta conservatoare, in culori sobre, evitand accesoriile si bijuteriile care ies in evidenta.

Spre deosebite de alte popoare, precum grecii, turcii sau egiptenii, germanii nu simt nevoia sa stabileasca o relatie de apropiere inainte de a discuta afaceri cu cineva. Pentru ei, nu este importanta o discutie introductiva de caracter personal, preferand sa treaca la subiect. Totusi, se poate discuta in prealabil, pentru a va cunoaste mai bine si pentru a stabili nivelul de incredere. Un rol important il detine pozitia in ierarhia companiei in care lucrezi, experienta detinuta si rezultatele avute.

Modul de a discuta este unul formal, lipsit de emotii sau cuvinte exagerate. O buna parte din dialog se desfasoara la telefon, pe fax sau pe email.

Sfaturi&Avertismente

• Nemtii sunt cunoscuti ca persoane individualiste, serioase, carora le lipseste uneori simtul umorului. Nu se dau in vant dupa surprize, deoarece obisnuiesc sa se bazeze pe lucruri sigure, in prealabil analizate in amanunt.

• Spatiul personal reprezinta o reala necesitate, de aceea se pastreaza o distanta intre interlocutori. Aceasta nevoie merge pana acolo incat in Germania este bine sa mentionezi cand rezervi o camera ca vrei un pat dublu, de tip matrimonial , altfel sunt mari sanse sa primesti o camera cu doua paturi.

Ai avut o experienta deosebita in Germania, legata de regulile de conduita? Povesteste-ne impresiile tale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea