Vacante

#mare #litoral #litoral romanesc #navodari #statiune

La mare in statiunea taberelor copilariei noastre, Navodari

Anul asta te-ai hotarat ca vrei sa mergi in vacanta intr-o statiune ieftina de pe litoralul romanesc. Alege Navodari : vei gasi aici nu doar urmele amintirilor de cand mergeai in tabara, copil fiind, ci si o plaja unica in tara prin simplitatea ei – Corbu – Mamaia Sat – Navodari.
 

La mare intr-o fosta statiune otomana, Navodari
 

Statiunea Navodari este cunoscuta drept una dintre cele mai linistite de pe litoral. Este amplasata in centrul judetului Constanta, pe malul de sud al lacului Tasaul si pe istmul dintre acesta si lacul Siutghiol. Se invecineaza cu Lacul Siutghiol, statiunea Mamaia,  Lacul Tasaul, satele Lumina si Sibioara, dar si cu Constanta.

Orasul poarta urmele istoriei, care dateaza tocmai din perioada feudala. Atunci, pe locul fostei cetati Cap Midia s-a construit cetatea Zanaurda, pentru ca mai apoi in aceasta locatie sa existe localitatea otomana Caracoium, care insemna satul negru. Insa si comunismul si-a pus amprenta pe aceasta localitate: au fost construite uzine si combinatul de la Midia-Navodari, dar si o tabara. Care atragea in fiecare an cateva mii de copii din intreaga tara.

Daca ajungi la Navodari si vrei sa vezi cum arata astazi fostele tabere pe unde multi dintre cei care au crescut pe vremea comunismului au trecut macar o data, cauta zonele Delfin si Albatros. Vei gasi in aceste locatii terenuri de sport , amfiteatru in aer liber, zone de joaca pentru copii, discoteci in aer liber, precum si o plaja pentru cei mici. Chiar si acum in locurile respective se organizeaza tabere pentru scolari, astfel ca odata cu ei vei avea posibilitatea de a gusta din farmecul activitatilor organizate cu si pentru ei: spectacole de muzica si teatru in amfiteatrul in aer liber, concursuri si jocuri sportive etc.

Esti adeptul plimbarilor? O poti lua la pas prin oras pentru a gasi locurile cu incarcatura istorica, iar daca vrei sa treci de granitele orasului, mergi si in celelalte statiuni: Mamaia (mai ales daca te tenteaza sa mergi la shopping), Constanta ( care este azi orasul cu cele mai multe obiective turistice care exista pe litoralul romanesc. Nu lasa deoparte nici lacurile de langa Marea Neagra (Siutghiol, Sinoi, Techirghiol) sau obiectivele istorice: manastirile dobrogene, Muzeul de la Adamclisi sau chiar Delta Dunarii, care nu este prea departe de Navodari.


Bai de soare intr-o statiune cu glasuri de copii, la Navodari



Plajele din Navodari sunt asemanatoare cu cele din Mamaia, insa sunt mai linistite decat cele din statiunea vecina. Daca vrei sa iti duci copilul la plaja intr-o zona unde sa fii sigur ca se afla in siguranta, mergi spre partea de plaja de langa zona de tabara. Acolo nisipul este mai fin si mai curat iar diferenta de nivel intre plaja si fundul marii nu este prea mare: intrarea se face lin, nu prea brusc, astfel ca si cei mai mici dintre copii vor putea intra cu usurinta in apa marii.

Pe plaja vei gasi si zone cu sezlonguri si umbrelute, mai ales in cazul celor care apartin acum de cluburi sau hoteluri private. Pentru a beneficia de ele, va trebui sa platesti o taxa pentru fiecare zi de folosire. Tot in zona plajei vei avea la dispozitie si locatii de unde iti poti inchiria echipamente pentru sporturile practicate pe nisip si in apa marii: mingi de volei sau fotbal, rachete de badminton, hidrobiciclete, barci, surfuri, hidro-banane, ski-jet-uri etc.

Tot in regiunea Navodariului vei gasi si una dintre cele mai frumoase zone de pe litoral: plaja Mamaia Sat – Navodari – Corbu, care desi nu este amenajata oficial, este astazi una dintre cele mai frumoase si apreciate. Aici apa este foarte curata si intrarea in mare se face pe o panta cu o inclinare foarte mica, apa neatingand mai mult de 2 metri adancime. 

Statiunea beneficiaza de un climat marin, cu precipitatii reduse mai ales in timpul verii. Soarele straluceste 10-12 ore/pe zi, iar temperatura medie pe timpul zilei este de 27-29 C. sezonul se deschide in mai si dureaza pana in octombrie, varful de sezon fiind in lunile iulie si august.


Cat te costa vacanta la mare la Navodari


Daca mergi la Navodari, ai de ales intre hoteluri, moteluri si cazare la vile sau apartamente. Pretul pentru cazare incepe de la 60 de lei pe noapte pentru o camera dubla, la vila; de la 130 de lei pentru un sejur de trei zile la un hotel de doua stele. Pentru apartamente, preturile se situeaza in jurul sumei de 120 de lei pe zi, pentru intreg spatiul locuibil.

In cazul hotelurilor de trei si patru stele costurile pornesc de la 350 de lei pentru un sejur de o saptamana, cu mic dejun inclus. Suplimentele de demipensiune sau pensiune completa adauga la aceste preturi intre 40 si 70 de lei pe zi.

Sursa foto : hotelslines.com

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea