Vacante & Calatorii

#sardinia #costa smeralda #mare #litoral #italia #plaja #vacanta

La mare in Costa Smeralda, in Sardinia

Vrei sa te bucuri de intimitate si de peisaje superbe? Ai vrea sa participi la un festival de film sau la o regata de navigat? Te tenteaza ideea de a face plaja pe nisip roz? Alege o vacanta la mare in Costa Smeralda, in Sardinia.

Costa Smeralda este o una dintre cele mai exclusiviste zone din Italia, datorita prezentei cluburilor de golf, plajelor private, dar si a aeroportului unde aterizeaza avioanele si elicopterele celor mai bogati oameni din Europa si chiar din lume. Cele mai importante localitati ale regiunii sunt Arzachena, Olbia, Porto Cervo, Liscia di Vacca, Capriccioli si Romazzino.
 

La plimbare printre situri arheologice si spectator la regata de navigat in Costa Smeralda
 

Odata ajuns in Costa Smeralda, cauta sa vezi siturile arheologice din zona: Li Muri “Tomba dei Giganti”. Aceasta locatie a inceput sa se dezvolte in anii ’60, atunci cand lucrarile arheologice au debutat sub patronajul unui consortiu condus de printul Karim Aga Khan. La acest proiect au lucrat arheologi renumiti din intreaga lume.

Esti pasionat de navigat? In fiecare an, in luna septembrie, in zona se desfasoara regata Cupa Sardinia, la care participa iubitorii acestui sport din intreaga Europa. In plus, poti practica snorkeling si pescuit.

Mergi de-a lungul coastei si in porturile din zona pentru a vedea barci, iahturi si alte tipuri de ambarcatiuni. Nu ocoli plimbarile pe stanci in cautarea peisajelor superbe, dar si pentru a descoperi locuri ramase inca salbatice.

Daca iti place golful, poti practica acest sport pe terenurile din Gershan, incepand din luna aprilie, sezonul de joc tinand pana in octombrie. Iar pentru plimbari include in itinerariul tau si bisericile si obiectivele turistice ale zonei. Cele mai importante sunt Biserica Stella Maris, Templul lui Malchitu, mormantul Coddu Vecchju, muzeul de minerale si obiecte paleontologice din Arzachena. Iar daca vrei sa vezi muzee naturale, cauta zonele de oaza verde Padula di lu Saloni, si Monte Moro, acolo unde vegetatia si apa se imbina, gazduind diferite specii rare de plante si animale.

Daca esti pasionat de film, vei gasi aici Festivalul de Film Italian. Evenimentul atrage la Tavolara, la fiecare sfarsit de iunie, cineasti si iubitori ai artei cinematografice.

In aceeasi localitate, situata langa Arzachena se desfasoara vara si un raliu de masini vintage, care ii atrage pe iubitorii acestui tip de masini.

In cazul in care esti pasionat de hoteluri de lux, mergi sa vezi cateva cladiri unde bogatasii lumii platesc si cate 2000 de euro pe noapte pentru a beneficia de intimitate, dublata de servicii de calitate. In aceasta zona de lux poti vedea in fiecare an vedete si bogatasi din toata lumea, care vin aici cu iahturile, elicopterele sau avioanele personale.

Ori poate iti doresti sa incerci bucatele din aceasta parte a lumii: bucatarii din Sardinia sunt renumiti pentru modul in care prepara fructele de mare si pestele, iar pastele pregatite aici au o savoare pe care mai toti gurmanzii o cauta.
 

Plajele din Costa Smeralda, cautate de indragostitii de soare
 

Sezonul de plaja in aceasta parte a Sardiniei este din aprilie pana in octombrie, insa lunile cele mai putin aglomerate sunt iunie, septembrie si octombrie. In timpul acestor trei luni temperatura este si putin mai scazuta decat in mijlocul sezonului, atunci cand varful de temperatura ajunge si la peste 30 de grade.

Sursa foto: camperviaggi.it


In Costa Smeralda sunt 11 plaje, impartite de-a lungul coastei, unele cu nisipuri fine, altele cu pietris, fiind situate in apropierea stancilor. Specialistii au desemnat plajele Liscia Ruia, Cappriccioli si Romazzino drept cele mai bune, datorita nisipului, apei si lungimii lor, insa nici celelalte opt nu fac rabat de la calitate.

Multe dintre ele sunt amplasate la distanta de hoteluri si necesita deplasarea cu masina sau pe jos. In cazul unora, cum ar fi Liscia Ruia poti intalni nisip de culoare roz, care este intalnit la linia tarmului, dar si copacei sau pomi fructiferi.

Un punct important pe harta distractiei pe plaja in Costa Smeralda este plaja Phi, acolo unde in timpul verii au loc spectacole sustinute de DJ-i internationali, petreceri tematice , cei care vin aici avand la dispozitie fotolii pentru plaja, piscine amplasate langa mare, bar, cabine pentru schimbat si dusuri. De-a lungul coastei vei putea gasi si plajele hotelurilor si vilelor unde bogatasii vin sa isi petreaca vacanta la soare. Multe vedete pot fi zarite pe aceste plaje, unele dintre ele preferand sa mearga nu doar pe plajele private.
 

Cum sa ajungi si cat costa o vacanta in Costa Smeralda
 

Pentru a ajunge in aceasta parte a Sardiniei poti alege avionul sau feribotul. Inspre aeroportul din Olbia zboara curse EasyJet sau curse interne de pe aeroporturile mari. Daca alegi varianta feribotului, vei putea alege Genoa sau Livorno drept puncte de plecare din partea continentala a Italiei.

Daca intentionezi sa pleci intr-o vacanta achizitionata prin intermediul unei agentii de turism, pregateste cel putin 800 de euro de persoana pentru sapte zile de concediu, cu transport, cazare si mic dejun sau demipensiune incluse in pret. In cazul in care vrei sa mergi pe cont propriu, pretul unui apartament porneste de la 65 de euro pe zi, iar al camerelor la hotel, de la 50 de euro pe zi.


Sursa foto : blog. libero .it

Oferte pentru tine

  •   2010-05-31
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Diana Andrei

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii