Vacante

#turcia #negociere #vanzator #cumparaturi #shopping #produs

Cum sa negociezi in Turcia

Una dintre experientele pe care le are un turist in Turcia, aproape sigur, o reprezinta negocierea. Cu exceptia marilor centre comerciale, a mall-urilor si celorlalte magazine de acest tip, in Turcia exista numeroase locuri unde trebuie sa te targuiesti, pentru ca negustorii se asteapta de la tine sa faci acest lucru.

In restaurantele cu meniu nu poti negocia, preturile fiind bine stabilite. Exista insa si localuri unde este posibil sa te targuiesti inainte de a-ti cumpara ceva de mancare. Cum stii ce trebuie sa faci? Iata in continuare cateva aspecte de care este bine sa tii cont cand negociezi in Turcia.
 

1 Obisnuieste-te cu ideea negocierii
 

Negocierea pentru orice produs cumparat poate fi suparatoare uneori, mai ales in cazurile in care o persoana nu este obisnuita cu asa ceva, nu are dispozitia necesara sau efectiv se grabeste. Cu toate acestea, negocierea reprezinta o practica sociala, care face parte din cultura tarii si care poate constitui in final o experienta frumoasa, daca este luata ca atare.

Desigur, daca mergi in Turcia pentru shopping, trebuie sa-ti rezervi suficiente ore pentru asa ceva. Plimbarea prin magazine, tocmeala, discutiile si poate ceaiurile baute impreuna cu negustorul rapesc mult timp.
 

2 Tine cont de locurile in care preturile nu se negociaza
 

Daca nu te dai in vant dupa practica negocierii, daca te grabesti sau pur si simplu vrei sa fii prevazator, atunci este bine sa stii care sunt locurile sau situatiile in care nu se negociaza in Turcia. De exemplu, magazinele de tip francize au produse cu preturi care nu se pot negocia. De asemenea, transportul in comun, biletele de intrare la spectacole, produsele vandute in marile centre comerciale ( mall-uri ) reprezinta alte situatii in care nu se pune problema de a te targui.
 

3 Profita de locurile si situatiile in care negocierea iti aduce un pret mai bun
 

Poti sa negociezi in magazinele de tipul celor de bazar , la taxi, in magazinele pentru turisti, la angajarea unui ghid, la inchirierea unei masini , in anumite hoteluri etc.
 

4 Fa-ti o lista cu produsele pe care doresti sa le cumperi
 

Daca vrei sa mergi la cumparaturi in Turcia, este bine sa-ti stabilesti o lista cu produsele care te intereseaza. In Turcia gasesti o gama foarte diversificata de produse, de la covoare la bijuterii sau mirodenii.
 

5 Studiaza piata
 

Ca in orice parte a lumii, este indicat sa verifici in mai multe parti pretul aceluiasi produs (minin trei locuri), inainte de a incepe efectiv sa negociezi. Este foarte important sa ai o viziune clara despre produsele vandute si preturile cerute, mai ales in locuri unde se negociaza si poti sa te pacalesti usor. Primele zile le poti petrece doar plimbandu-te prin magazine, fara sa te angajezi intr-o conversatie anume. Astfel, ajungi sa stii cam care sunt preturile pentru produsele care te intereseaza si iti poti stabili in minte sumele negociate.
 

6 Fii indiferent ca si cand nu-ti lipseste nimic
 

Chiar daca ai pus ochii pe o bijuterie migalos lucrata, un covor deosebit, o haina de piele sau un alt lucru pe care simti ca ti-l doresti mult, fa tot posibilul ca pe chipul tau sa se citeasca doar indiferenta.
 

7 Intreaba pretul
 

Afisarea pretului nu inseamna neaparat ca produsul nu poate fi cumparat prin negociere. In unele locuri in care se poate negocia, preturile nici nu mai sunt afisate. Dar acest lucru nu exclude cealalta posibilitate: sa vezi produsul cu pretul pe el, dar sa poti sa te targuiesti, totusi. Asa ca cea mai buna metoda este sa intrebi.
 

8 Tine cont de nuante: cand trebuie sa duci afacerea la bun sfarsit si cand poti pleca fara sa fi cumparat nimic
 

Comerciantul poate sa-ti ofere gustari, un ceai, o tigara , timp in care iti pune o sumedenie de intrebari despre tara de unde vii, iti prezinta tot felul de marfuri etc. Efortul facut de negustor nu te obliga in niciun fel sa cumperi in final ceva, indiferent de ceea ce lasa el sa se inteleaga. Chiar daca a petrecut cu tine jumatate de ceas si totusi nu esti convins ca vrei sa cumperi, poti pleca fara sa ai nimic pe constiinta.

Daca insa ai propus si tu un pret, atunci este bine sa mergi pana la capat si sa cumperi produsul dorit. O alta situatie in care se asteapta de la tine sa cumperi ceva in final este atunci cand ti se ofera alcool.
 

9 Ofera comerciantului cu putin sub jumatatea pretului
 

Cand te tocmesti, ofera la inceput o suma care sa fie undeva cu putin sub jumatatea pretului propus initial (pretul afisat sau pretul pe care ti-l cere initial negustorul). Chiar daca pare o indrazneala prea mare sa spui ca esti dispus sa platesti aproape 50% din cat ti s-a cerut la inceput, in realitate se asteapta de la tine sa faci acest lucru. Poti spune ca nu esti dispus sa dai pe produs decat acea suma.

In unele cazuri, pretul cerut initial de comerciant poate fi urias, astfel incat exista cazuri cand merita sa propui chiar si un sfert din acea suma. Pentru a-ti da seama ca ceea ce faci este bine, trebuie sa stii preturile pietei. Numai astfel poti fi sigur ca propui un sfert sau jumatate din pret, intr-un mod corect.
 

10  Continua ce ai inceput, negociind sau arata-te dezinteresat
 

Odata ce ai inceput sa negociezi, joaca-ti rolul pana la capat. Cel mai adesea, negustorul nu va accepta mai putin de 50% din pretul initial. Este o reactie normala, care face parte din proces. Daca nu-ti propune alt pret, poti pur si simplu sa te faci ca pleci. Un comerciant interesat sa-si vanda marfa te va opri, intrebandu-te cat esti dispus sa platesti.

11 Negociaza solicitand o reducere atunci cand cumperi mai multe produse
 

Daca trebuie sa cumperi, de exemplu, mai multe cutii de rahat turcesc (lokum), esti indreptatit sa ceri o reducere.
 

12 Nu ceda in fata presiunii
 

Exista negustori care isi trag de mana clientii, “tarandu-i” in magazin, insistand, urmarindu-i atunci cand acestia incearca sa plece fara sa fi cumparat nimic etc. Este bine sa tai din start astfel de initiative care doar iti vor lasa un gust amar.
 

13 Fa cumparaturile dimineata
 

Dupa ce ai ajuns sa cunosti pretul pietei si produsele vandute, fa-ti un program de cumparaturi chiar de la primele ore ale diminetii. Negustorii sunt atunci mai relaxati pentru ca nu au atat de multe solicitari si, in plus, exista credinta ca primul client este aducator de noroc.
 

14 Cel mai bun pret doar tu il stabilesti
 

Poate fi vorba despre un negustor care te opreste pe drum si te intreaba cat ai dat pe acea haina pe care tocmai ai cumparat-o. Sau poate fi o persoana din grupul de turisti. Intotdeauna se va gasi cineva care sa-ti spuna “Aaa, pai eu am platit mai putin”. Nu este cazul sa te lasi afectat. Fiecare persoana stie cat a reusit sa coboare pretul, de ce suma dispune pentru cumparaturile din vacanta, cat de bine s-a inteles cu vanzatorul, cat s-a documentat sau nu inainte etc. In negociere lucrurile nu sunt niciodata batute in cuie, astfel incat comparatiile de obicei nu isi au rostul.

Sursa foto : sights-and-culture.com
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Top

Cauta-ti perechea