Vacante

#ospitalitate #vacanta #gazda #couchsurfing

Cum sa mergi intr-o vacanta ieftina, avand cazare gratis

Esti pasionat de aventura si de a cunoaste ospitalitatea celorlalti? Vrei o vacanta ieftina cu oameni noi? Planifica-ti o vacanta avand cazare gratis. Stai la o gazda gasita prin sistemul de schimb de ospitalitate  si vei avea o vacanta de care sigur iti vei aminti cu placere. 

 

Ce inseamna schimb de ospitalitate


Termenul de schimb de ospitalitate a aparut in urma cu aproximativ zece ani in Statele Unite, odata cu infiintarea sistemului de couchsurfing si s-a extins rapid in intreaga lume.

Termenul de couchsurfing desemneaza practica de a locui cate o vreme pe la diferite persoane cunoscute prin diferite site-uri de internet (couchsurfing.org, stay4free.com, place2stay.com, welcomepal.com), la care sa dormi intr-un spatiu liber care ti se ofera gratuit. 

In fapt, reteaua de couchsurfing este un “serviciu de ospitalitate”, cu acoperire de cateva milioane de persoane in tari de pe intreg globul. 

 

Cum sa-ti planifici vacanta prin servicii de couchsurfing

1 Inregistrarea pe site-uri care ofera cazare gratuita


Inregistreaza-te gratuit pe unul dintre site-urile care ofera cazare gratuita:

Odata devenit membru ai posibilitatea de a oferi informatii despre tine si despre spatiul pe care il oferi in cazul in care vei deveni gazda sau de care ai avea nevoie pentru deplasarea ta. Cu cat dai mai multe informatii, cu atat vei fi mai usor ales drept oaspete sau gazda si vei fi adoptat in comunitatea de couchsurfing. 

Foloseste si locurile de discutii de pe site, acolo vei putea schimba impresii cu alti oameni din diferite colturi ale lumii, care iti vor deveni, poate gazde in viitor. 

2 Cautarea unei gazde


Odata devenit membru al comunitatii, poti cauta o gazda cu ajutorul formularului de pe site. Vei putea introduce termeni de cautare precum ani, locatie, sex si tipul de activitate pe care il are gazda. 

Odata gasita persoana care sa te gazduiasca, puteti stabili impreuna detaliile deplasarii tale: durata, termenii intelegerii dintre voi (cu ce te poate ajuta, cu ce il poti ajuta tu cat timp stai in casa respectiva, plata mesei si a altor servicii etc).

Cauta gazdele introducand numele oraselor sau destinatia. Sistemul iti va oferi o baza de persoane care sunt inregistrate din respectivele locuri. Alege gazda in functie de comentariile si review -urile pe care le are de la alte persoane care au vizitat-o inaintea ta. 

3 Ce ar fi bine sa stii


Sederea la o gazda din reteaua de “schimb de ospitalitate” nu implica vreo plata in bani, cel putin in ce priveste cazarea. In rest, cheltuielile legate de sederea ta la respectiva gazda se vor face conform intelegerii dintre tine si respectiva persoana. 

Dupa ce pleci, ii poti face un review pe site-ul pe care ai gasit-o. Aceste informatii ii vor ajuta pe cei care vor veni dupa tine. 

Membrii acestei retele se ocupa de multe ori si cu ghidarea turistica si distractie pentru persoanele pe care le gazduiesc. De aceea, atunci cand ai inceput sa vorbesti cu persoana care iti va fi gazda, roag-o sa te ajute si in acest sens: sa iti spuna care sunt obiectivele turistice de vizitat, preturi practicate pentru vizite, costul unei mese in oras sau a alimentelor in cazul cumpararii lor din supermarket etc. 

  •   2010-07-22
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Diana Andrei

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii