Reprezentantul unei agentii sau unui tour operator este omul care trebuie sa aiba grija de bunastarea ta in timpul vacantei. Este vorba despre angajati ai companiei de la care ai cumparat vacanta care te asteapta la aeroport si te asista pe toata durata sejurului. Un astfel de om devine extrem de util atunci cand apar probleme neprevazute. Urmeaza pasii de mai jos si vei sti ce sa faci pentru a beneficia intr-un mod eficient de ceea ce are sa-ti ofere un astfel de reprezentant.

Pasi de urmat

Pasul 1. Beneficiezi de asistenta locala? Verifica daca in pachetul de vacanta pe care-l achizitionezi ti se asigura asistenta locala.

Pasul 2. Tipul de asistenta. Exista doua tipuri de reprezentanti locali. In primul caz, operatorul de la care ai cumparat vacanta lucreaza cu o companie de la destinatie si aceasta din urma va trimite pe cineva sa te intampine. In cel mai rau caz, iti vei vedea numele la aerport , scris pe un cartonas, fara sa stii prea multe despre aceasta persoana. Cu cat sunt mai multe legaturi intre furnizorul vacantei tale si furnizorul de servicii locale, cu atat se poate sa fie mai greu sa gestionezi o situatie de urgenta , o reclamatie, o problema intampinata pe parcurs.

Exista si tipul de reprezentant direct al operatorului de turism de la care ai cumparat vacanta. In acest caz, acesta va purta insemnele firmei care ti-a vandut pachetul de vacanta.

Pasul 3. Responsabilitati. Cere operatorului turistic sa-ti explice unde te vei intalni cu aceasta persoana si ce poate sa faca ea pentru tine. Lista poate fi extrem de numeroasa, dar difera de la caz la caz. In primul rand trebuie sa te ajute cu formalitatile de la vama, eventual sa faca pe translatorul daca nu stii limba, sa garanteze sau sa semneze pentru tine anumite acte sau sa-ti explice ce anume trebuie sa completezi pe formulare etc.

Tot el este cel care ofera transferul de la aeroport la destinatie si care te ajuta sa te cazezi. Apoi, pe parcursul sejurului, reprezentantul turistic iti explica facilitatile complexului hotelier in care te afli, iti poate da indicatii pretioase asupra serviciilor gratuite si a celor contra cost, iti poate propune excursii optionale si chiar te insoteste la spital, in cazurile de urgenta.

Daca decizi ca vrei sa practici un sport extrem, el este cel care se ocupa de procedurile de inscriere, verificand asigurarea ta de sanatate, precum si termenii si conditiile firmei care ofera aceasta activitate sportiva.

Daca ai probleme legate de schimbul valutar, daca vrei sa faci cumparaturi sau sa beneficiezi de anumite distractii intr-o limita de buget stabilita de tine, tot el trebuie sa te indrume, in functie de dorintele si posibilitatile tale.

Pasul 4. Date de contact. Este foarte important sa-ti notezi undeva datele lui de contact, pentru a-l putea gasi, in caz de nevoie.

Pasul 5. Lista de activitati. Iti poti face de acasa o lista de activitati de care ai vrea sa ai parte in vacanta. In functie de posibilitati, reprezentantul iti va da informatiile necesare. In mod normal, insa, aceste informatii sunt oferite inainte de plecare.

 

Lucruri de care vei avea nevoie

  • Date de contact
  • Lista de activitati

 

Sfaturi&Avertismente

Operatorii turistici mari investesc mult in trainingul unor astfel de angajati. Acestia se afla in destinatia pe care ai ales-o pentru vacanta in scopul de a-ti face viata mai usoara si, cu foarte putine exceptii de bun simt, ei nu prea stiu sa spuna “nu”. Astfel de persoane au de-a face cu un numar urias de oameni, de toate categoriile, de la turistii care platesc pana in 300 de euro pentru un sejur, pana la cei care isi permit sa cheltuiasca sute de mii de euro pentru o saptamana. Prin urmare, stiu sa se descurce si te pot ajuta atat cu informatii de baza, cat si in cazuri critice.

De obicei, la hotel se organizeaza o intalnire cu turistii veniti in perioada respectiva prin acea agentie  sau tour operator. Intalnirea se afiseaza la avizier, pentru ca data si ora sa fie vizibile oricui. In cadrul acestei intalniri, turistilor li se dau toate informatiile necesare pentru o vacanta fara probleme. De exemplu, o prima intalnire se face la inceputul sejurului, unde turistii pot anunta daca au nemultumiri legate de camera primita, cer informatii despre excursiile optionale etc. In plus, unele hoteluri au locuri special amenajate, unde astfel de reprezentanti stau la birou, in jur de 4 ore pe zi si raspund la intrebarile turistilor.

Ai trait vreodata o experienta deosebita, cu un reprezentant turistic ? Daca ai fost in vacanta cu un insotitor al agentiei, impartaseste-ne impresiile tale despre serviciile oferite de aceasta persoana.

  •   2009-05-29
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Georgiana Leanca

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii