Vacante & Calatorii

#indonezia #viza #turist #viza turistica #ambasada

Cum poti obtine viza turistica pentru Indonezia

Daca te-ai decis ca vrei sa vezi arhipelagul indonezian, atunci ar fi bine sa te pregatesti sa obtii viza pentru aceasta tara. Desi pe anumite aeroporturi din aceasta tara poti sa-ti iei viza la sosirea pe taram indonezian sunt cateva lucruri pe care ar trebui sa le stii despre ce acte iti vor fi necesare pentru a obtine viza turistica pentru Indonezia.

Pentru a poposi in Indonezia va trebui sa ai o viza turistica. Pentru a o obtine te poti adresa Ambasadei Indoneziei la Bucuresti, fie sa optezi pentru varianta “pe loc”, odata cu ajungerea la destinatie, pe aeroportul indonezian unde vei ajunge prima data.

Cum sa obtii viza la ambasada din tara noastra

Daca alegi prima varianta, ti-ar fi necesar sa stii ca Indonezia are o ambasada in Romania, care poate fi gasita la contactele de aici: http://www.indonezia.ro/consular.htm . De pe acest site vei afla si programul de functionare al departamentului consular, cel care se va ocupa de analizarea cererii tale de viza, dar vei putea sa-ti descarci si formularul pe care il vei completa.

O viza cu o singura intrare, asa numita single entry tourist visa, este valida daca vei beneficia de ea in decurs de trei luni de la data acordarii ei.

Acest tip de viza este oferita celor care vor sa mearga in vacanta si vor sa stea maximum 60 de zile.

Pentru acest tip de viza vei avea nevoie de:

  • un pasaport original, valid pentru cel putin sase luni peste data dorita pentru sedere.
     
  • copia biletului de avion sau a confirmarii de bilet electronic.
     
  • o copie dupa confirmarea rezervarii pentru hotel.
     
  • o declaratie bancara eliberata cu mai putin de 30 de zile inaintea depunerii cererii de viza, care atesta faptul ca ai in cont minim 1000 de dolari.
     
  • formularul de aplicatie pentru viza completat si cu o fotografie tip pasaport.
     
  • suma de 35 dolari - taxa care se achita la eliberarea pasaportului in consulat.


Ambasada indoneziana din tara noastra le recomanda turistilor care vor sa mearga spre aceasta tara sa depuna cererea de viza cu cel putin sapte si cel mult 30 de zile inaintea datei programate pentru plecare. Analiza dosarului pentru viza va dura cel putin doua zile iar un raspuns va veni in maxim 10 zile. In cazul in care acest ultim termen este depasit, solicitantul ar trebui sa apeleze ambasada pentru a se interesa despre cererea sa.

Poti incerca viza la sosire

Daca vrei sa incerci sa obtii viza la sosirea in Indonezia, asa numita visa on arrival va trebui sa iti planifici calatoria astfel incat sa ajungi intr-unul dintre urmatoarele aeroporturi: Juanda (Surabaya), Adi Sucipto (Yogyakarta), Adi Sumarmo (Solo),  El Tari (Kupang), Halim Perdana Kusuma (Jakarta), Hassanudin (Makassar), Ngurah Rai (Denpasar), Polonia (Medan), Sam Ratulangi (Manado), Sepinggan (Balikpapan), Soekarno - Hatta (Jakarta), Sultan Syarif Kasim II (Pekanbaru), Tabing (Padang).

De asemenea, vei putea cere viza si daca ajungi intr-unul dintre urmatoarele porturi maritime: Sekupang, Batu Ampar, Nongsa, Marina Teluk Senimba, Batam Center, Bandar Bintan Telani Lagoi. Bandar Sri Udana Lobam, Sri Bintan Pura, Belawan, Sibolga, Yos Sudarso, Teluk Bayur,  Tanjung Priok,  Padang Bai and Benoa, Jayapura, Bitung, Tanjung Balai Karimun Tanjung Mas, Tenau in Kupang, Pare – Pare, Soekarno – Hatta, Maumere.

Acest tip de viza este valabila pentru 30 de zile de la data sosirii si poate fi extinsa, cu acordul autoritatilor indoneziene in cazul in care in timpul vacantei sale in locul in care se afla a avut loc un dezastru natural, ori daca i se intampla un accident.

Vizele obtinute la intrarea in Indonezia se acorda pentru o perioada cuprinsa intre 7 si 30 de zile si costa intre 10 si 30 de dolari, in functie de durata.

Ce ar mai trebui sa stii

Inainte de a ajunge in Indonezia ar fi necesar sa fi beneficiat de un consult medical , in urma caruia sa obtii un certificat medical international pe care sa il poti prezenta la vama, in cazul in care iti va fi cerut. In plus, daca esti sub tratament, alaturi de medicamente va trebui sa ai la tine si o reteta care sa ateste faptul ca iei respectivele substante medicamentoase.

De asemenea, nu uita faptul ca nu ai voie sa intri in aceasta tara cu o cantitate de alcool mai mare de un litru ori cu mai mult de 200 de tigari. In plus, la vama va trebui sa declari echipamentele electronice pe care le ai cu tine: camera foto si/sau vieo, reportofon , dispozitive de inregistrare, binocluri etc. acelasi lucru va trebui sa il faci si pentru echipamentele sportive pe care le vei avea in bagaj.
 

  •   2010-03-10
  •   37946 vizualizari
  •   comentarii

Articol scris de

Diana Andrei

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Cauta-ti perechea