Vacante & Calatorii

#grup #vacanta in grup #lider de grup #vacanta

Cum planifici o vacanta in grup

O varianta de a-ti petrece vacanta este sa mergi impreuna cu alti oameni, intr-un grup care se gestioneaza singur. Odata ce optezi pentru o astfel de varianta trebuie sa-ti asumi atat avantajele, cat si dezavantajele de a calatori cu grupul. Acestea din urma pot fi diminuate daca toata lumea tine cont de cateva reguli de baza. Urmeaza pasii de mai jos pentru a sti ce trebuie sa faci cand calatoresti cu grupul.

Pasi de urmat

Pasul 1. Membrii grupului. De obicei, cand cineva are o idee de vacanta in grup multi par entuziasmati de aceasta perspectiva, dar putini trec la fapte. Daca te ocupi tu de organizare, va trebui sa incepi sa-i contactezi cu multe luni inainte.

Oamenii potriviti pentru o vacanta in grup nu trebuie neaparat sa semene cu tine in privinta modului de gandire sau a intereselor legate de vacanta. Insa trebuie sa fie oameni deschisi, flexibili, intelegatori, care sa-i respecte pe ceilalti si cu care sa se poata comunica eficient. Una dintre cele mai mari frustrari este sa te trezesti intr-o vacanta care se desfasoara potrivit conceptiei unei persoane dornice sa-si asume rolul de lider, impotriva dorintei celorlalti.

Pasul 2. Intalniri si discutii. Este bine ca inainte de plecare sa existe intalniri si discutii la perioade prestabilite, cand fiecare poate sa-si aduca contributia si sa faca propuneri. Daca este prea dificil sa organizezi o intalnire fata in fata, creeaza un grup de discutii pe internet si acorda acces membrilor grupului, pentru a posta acolo toate informatiile utile.

In functie de aptitudinile, calitatile si chiar contactele fiecaruia, se pot obtine diverse avantaje. Daca, de exemplu, cineva vorbeste o limba mai putin cunoscuta, acesta este un atuu de care beneficiaza intreg grupul.

Pasul 3. Oferte pentru grupuri . Din moment ce ai ales sa calatoresti in grup, este normal sa cauti oferte de vacanta avantajoase, cu reduceri pentru grupuri . De la reducerile la transport la biletele de intrare in obiectivele turistice, cazare sau sumele cheltuite pe mancare, exista destule posibilitati de a exploata ideea de grup in folosul tuturor.

Traseul sau destinatia aleasa trebuie sa intruneasca cat mai multe din cerintele si obiectivele fiecaruia, astfel incat fiecare membru sa gaseasca ceva interesant de facut: shopping, vizitarea obiectivelor, sport, nightlife etc.

Pasul 4. Constrangeri si libertati. Este important ca grupul sa aiba o serie minima de reguli cu privire la aceasta vacanta. Printre cele mai importante lucruri sunt punctele de intalnire din localitatile si zonele vizitate, precum si punctualitatea. Fiecare membru trebuie sa aiba o modalitate de a contacta cel putin doua dintre persoanele grupului, in caz de nevoie.
In acelasi timp, este normal sa existe perioade in program in care fiecare sa faca ce-ti doreste. Aceste “ferestre” nu trebuie sa lipseasca, pentru ca toata lumea sa aiba timp sa se ocupe de propriile interese, care nu au nicio legatura cu restul grupului.

 

 

Lucruri de care vei avea nevoie

  • Date de contact
  • Modalitati de contact (telefoane mobile, adrese email)

 

Sfaturi&Avertismente

calatorie in grup• Evita sa mergi intr-o vacanta in grup daca trebuie sa depinzi de un lucru foarte important care nu-ti apartine tie personal, cum este masina prietenilor. O prietenie poate fi foarte frumoasa la un pahar cu vin sau un film, dar la drum lung incep sa iasa la iveala nepotrivirile cu privire la modul de a conduce, locurile de popas, pozitia scaunelor in masina etc.

• O modalitate foarte buna de a tine legatura cu tot grupul este ca acesta sa fie impartit in cateva parti, fiecare avand un lider.

• Daca exista persoane care considera ca nu este nevoie de niciun organizator sau lider, aceste persoane elimina din start ideea de grup si deci nu sunt cei mai buni parteneri de calatorie. Este imperativ necesar ca toti sa accepte ca un grup nu poate exista cu adevarat daca fiecare actioneaza dupa propriile reguli si ca, in acest caz, cel mult se pleaca impreuna, dar nu se petrece vacanta in grup.

Daca ai fost cu grupul de prieteni in vacanta, povesteste-ne cum ti s-a parut aceasta experienta. Impartaseste si altora ce ai invatat si ajuta-i sa se bucure cat mai mult de o vacanta petrecuta in grup.

Oferte pentru tine

  •   2009-07-15
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Ramona Sandu

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii