Vacante & Calatorii

#litoral #litoral romanesc #romania #vacanta #anat

Ce oferte speciale ai pe litoralul romanesc in vara 2010

In plin sezon estival, hotelierii de pe litoralul romanesc atrag turistii prin oferte speciale, reduceri de preturi si gratuitati pentru copii. Statiunile de la Marea Neagra exploateaza situatia economica actuala, cand tot mai multi romani prefera sa-si faca vacanta aproape de casa si sunt interesati de ofertele cu pret redus.

Daca vrei sa mergi pe litoral, iata in continuare care sunt ofertele speciale, inca disponibile, in varf de sezon.
 

Romanii vor in continuare sa calatoreasca, dar cauta ofertele cu reduceri
 

Mai putini romani si-au petrecut anul acesta vacanta la mare in Romania. “Cererile pentru vacantele pe litoralul romanesc au scazut in iunie cu 20% fata de anul trecut”, a declarat pentru acasa.ro Traian Badulescu, purtatorul de cuvant ANAT (Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania). Si alti specialisti in domeniu sunt de parere ca sunt tot mai putini romani care isi fac vacanta. “A scazut numarul de turisti fata de anul trecut”, a declarat pentru acasa.ro Diana Musat, reprezentant al agentiei Cocktail Holidays .

Tocmai de aceea, hotelierii vin cu reduceri de preturi chiar si in plin sezon estival. “Unii hotelieri de pe litoral au micsorat preturile. Ofertele speciale de tipul Plateste 1, stau 2 si cele cu nopti suplimentare, gratuite, sunt in general la hotelurile de 2 stele, dar nu numai”, ne-a explicat Traian Badulescu.

In opinia reprezentantului ANAT, romanii doresc sa calatoreasca in continuare, dar se indreapta spre oferte cu preturi reduse, de tipul last minute sau speciale.“De acum inainte, ne asteptam ca romanii sa aleaga mai mult Romania si destinatiile apropiate, cu preturi mici, precum Bulgaria sau Grecia”, a mai afirmat acesta.


Cazare pe litoral cu pana la 20% mai ieftina in vara 2010


Cei care isi doresc o vacanta pe litoralul romanesc in varf de sezon, gasesc chiar si acum oferte speciale. Hotelierii, in colaborare cu agentiile membre ANAT (Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania), au decis sa nu mareasca tarifele dupa cresterea TVA. Si pentru ca oricum cererile sunt mai putine decat anii trecuti, unii hotelieri au in plin sezon estival oferte speciale si reduceri de preturi.

“In aceasta vara sunt hoteluri care isi reduc tarifele. Reducerile sunt intre 5 si maxim 20%, in functie de hotel”, a declarat pentru acasa.ro Noemi Hagan, reprezentant al agentiei Eximtur.

De exemplu, un hotel de 3 stele din statiunea Jupiter propune un sejur la 1212.04 lei in loc de 1440.05 lei, potrivit agentiei Eximtur. Oferta este valabila pentru ultimele zile din iulie si primele din august. Pachetul include cazare all inclusive.


Oferte pe litoral cu preturi speciale pentru familiile cu copii


Pentru romanii care merg cu copiii la mare, exista oferte speciale cu gratuitate pentru acestia din urma. “Exista varianta in care, daca parintii achita pensiunea completa, adica platesc pentru pranz si cina, atunci copilul beneficiaza de pensiune completa gratuita. In mod normal, s-ar fi platit pentru aceste mese 50% din pret. Este vorba despre copii cu varste de pana la 7, 8 sau 9 ani, in functie de hotel”, ne-a spus Noemi Hagan.

Alti hotelieri ofera gratuitate pentru copiii pana in12 ani. “In functie de hotel, pentru un copil cazat in camera cu doi adulti se ofera gratuitate. Varsta maxima a copilului poate fi de 6 ani, dar in unele cazuri ajunge si la 12 ani, depinde de hotelier”, ne-a explicat reprezentantul agentiei Cocktail Holidays.

De exemplu, un hotel de 3 stele din Mamaia acorda aceasta gratuitate pentru un copil pana in 12 ani, cazat in camera cu doi adulti. Preturile incep de la 276 lei de persoana, pentru un sejur de 5 nopti, conform agentiei Cocktail Holidays. O oferta asemanatoare se gaseste si in statiunea Olimp, la o pensiune de 4 margarete, conform aceleasi agentii.


In Olimp, un hotel de 4 stele propune sejururi de la 185 euro pe noapte, conform agentiei Perfect Tour. Oferta este valabila incepand cu 12 iulie, pentru un sejur de minim 5 nopti. Pretul include cazare cu mic dejun si diverse servicii. Printre acestea, un serviciu tip gradinita, intre orele 10:00-18:00 si gratuitate la cazarepentru copiii cu varste pana la 12 ani, care stau in camera cu doi adulti.


Oferta pe litoral: “Plateste unul, merg doi” si “Platesti 7 nopti, stai 8”


Hotelurile de pe litoral propun si alte oferte speciale. “Ca oferte speciale, exista, de exemplu, Plateste unul, merg doi sau Platesti 7 nopti, stai 8 etc", ne-a explicat Noemi Hagan.

De exemplu, in Eforie Nord, la un hotel de 2 stele, o oferta speciala inseamna sa platesti 7 nopti si stai 8, platesti 8 nopti si stai 9 sau platesti 9 nopti si stai 10, conform agentiei Eximtur. Oferta este inclusa in programul “ Zile gratuite de vacanta ”, prin care 7 nopti platite=8 nopti, 8=9 si 9=10. Masa se achita pentru intreg sejurul.

Conform agentiei, in camera cu doi adulti pot sta maxim 2 copii cu varsta intre 2 si 14 ani neimpliniti. In acest caz, copiii beneficiaza de gratuitate la cazare, fara pat pliant asigurat. Pentru pat pliant, se achita 50% din valoarea unui loc de cazare.

In Mamaia, un hotel de 3 stele propune oferte speciale pana pe 30 septembrie 2010, prin care 6 nopti platite inseamna sejur de 7 nopti si 5 nopti platite inseamna 6. Oferta este valabila numai pentru cazare, iar micul dejun se achita pentru tot sejurul. Un copil poate sta in camera cu doi adulti, daca copilul are varsta intre 0 si 12 ani. In acest caz, el beneficiaza de gratuitate la cazare, fara pat suplimentar. In prima saptamana din august, un sejur fara masa costa 925.03 lei.

 

Sursa foto : romaniaincoming.com

Oferte pentru tine

  •   2010-07-08
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Georgiana Leanca

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Unde poti inota cu delfinii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii