Vacante & Calatorii

#servicii low cost #curse zbor 2009 #companii low cost #curse noi de zbor

Ce noutati aduc companiile de zbor low cost

Companiile de zbor low cost din reduceri de preturi la biletele de avion si anunta noi destinatii pentru 2009.

Daca Wizz Air isi continua planul de dublare a capacitatii de transport in acest an, urmarind sa devina lider pe piata, Blue Air propune noi destinatii pentru vara si un serviciu VIP.

Priority Smart Check-In si noi curse aeriene

Blue Air vine cu un nou serviciu pentru pasageri si cu noi destinatii, pentru orarul de vara. Turistii care vor calatori cu avionul la vara au posibilitatea sa solicite un tratament VIP, la o companie low cost .

Incepand cu decembrie 2008, compania aeriana Blue Air pune la dispozitia pasagerilor serviciul Priority Smart Check-In. „Pasagerii care opteaza pentru noul serviciu vor avea prioritate in efectuarea formalitatilor de check-in, evitand astfel timpul de asteptare suplimentar si vor putea alege locul in avion in functie de disponibilitate. Tratamentul special din partea Blue Air se aplica si in ceea ce priveste atentia acordata pasagerilor pe perioada in care acestia se afla in aeroport, compania oferind acestora in baza unui voucher cafea si apa pentru un moment de relaxare la barul din incinta aerogarii.
In plus, clientii Blue Air beneficiaza de serviciul de post-imbarcare fiind transportati la aeronava Blue Air pentru imbarcare intr-un mijloc de transport exclusiv dedicat lor”,
se anunta intr-un comunicat al companiei.

Cei care doresc sa beneficieze de noul serviciu platesc un pret promotional de 10 euro/pasager sau echivalentul acestei sume in lei. Daca ai copii cu varste intre 1 luna si 23 luni, pentru acestia serviciul este gratuit si nu beneficiaza de voucher.

In ceea ce priveste orarul de vara al companiei, Blue Air a introdus noi destinatii cu preturi de la 40 euro/segment, cu toate taxele incluse. Noile destinatii, anuntate pe site-ul companiei, sunt:

Bucuresti - Salonic (si retur) in zilele de joi si duminica
Bucuresti - Paphos (si retur) in zilele de joi si duminica
Bucuresti - Napoli (si retur) in zilele de marti, joi si sambata
Paphos - Salonic (si retur) in zilele de joi si duminica
Bacau - Bolonia (si retur) in zilele de luni si joi
Bacau - Milano (si retur) in zilele de miercuri , vineri si duminica
Arad - Reus (si retur) in zilele de marti si sambata.

Poti alege aceasta oferta daca vei calatori cu avionul in perioada 29 martie – 24 octombrie 2009.

Reduceri de pana la 25% la biletele de avion

In perioada 1 martie – 30 iunie 2009, pasagerii easyJet pot beneficia de reducerile de preturi la biletele de avion, de pana la 25%. Preturile de vara pentru biletele de avion incep de la 22.99 euro. Printre noile destinatii, se numara zborurile din Londra catre Santorini, Dubrovnik si Larnaca.

Pe langa biletele de avion, poti avea parte de reduceri de pret si daca alegi unul dintre hotelurile easyJet, cand calatoresti prin Europa. Compania propune discounturi de pana la 75% in unitatile de cazare partenere. Oferta este valabila pana pe 31 octombrie 2009.

Nou sistem de plata pentru bagajul extra

Daca ai planuri la vara si vrei sa pleci departe, poti sa iei cu tine mai multe bagaje. Din 29 martie 2009, compania de zbor Germanwings introduce un nou sistem de plata pentru bagajul extra. Pasagerii companiei vor avea posibilitatea sa transporte cu pana la 10 kg mai mult, la bagaje.

Turistii care au valize cu o greutate mai mare de 20 kg, pot plati in avans pe site sau contactand Serviciul Clienti al companiei. Taxa se refera la un extrabagaj cu o greutate intre 20 si 30 kg.

Un nou lider pe piata aeriana low cost din Romania

Dupa ce a anuntat ca-si va dubla capacitatea de transport in Romania, Wizz Air doreste sa devina lider in tara, pe piata companiilor de zbor low cost.

Potrivit unui comunicat al companiei, „Obiectivul Wizz Air pentru acest an este de a transporta 1,7 milioane de pasageri din si inspre Romania, dubland numarul de aeronave alocate bazelor operationale locale. De asemenea, Wizz Air va continua procesul de recrutare de personal, ajungand la 200 de angajati. Compania va deveni lider pe piata aeriana low cost din Romania in vara acestui an”.
 
Conform aceleiasi surse, in 2008 compania a transportat cu 42% mai multi pasageri decat in 2007 si tot anul trecut a lansat 40 de rute noi. Dintre acestea, 10 curse sunt din si inspre Romania.

Momentan, 6 noi rute din Praga au fost lansate, catre urmatoarele destinatii: Londra, Roma, Milano, Bruxelles, Paris si Eindhoven (Olanda). Primele 4 sunt disponibile incepand cu 19 februarie, iar ultimele doua din 27 iunie.

Oferte pentru tine

  •   2009-01-15
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Georgiana Leanca

Vezi toate articolele

Articole din vacante-calatorii

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Unde poti inota cu delfinii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii