De prin lume adunate

#unde iesim #strada #bucuresti #istorie #centrul vechi #selari

Selari - strada cu bordel din Centrul Vechi

Fostul Cartier Rosu al capitalei, dar si locul unde a inceput celebra idila dintre Cristian Vasile si cea mai cunoscuta curtezana a Bucurestilor, Zaraza, strada Selari este si astazi un loc al constrastelor. Magazine pitoresti, restaurante traditionale romanesti si cafenele cu iz interbelic, pe strada Selari atractiile sunt nenumarate.

 

Mic istoric: a fost odata un Pod al Calicilor

 

Strada Selari din Bucuresti isi trage numele de la cei care fabricau si vindeau sei si alte piese de harnasament. Acum insa, pe aceasta strada nu vei mai gasi niciun element care sa iti aduca aminte de aceasta veche indeletnicire a negustorilor romani. 

In vremurile de altadata, strada Selari era una dintre cele mai importante strazi ale Bucurestiului, nodul de legatura intre estul si vestul Europei. In capatul acestei strazi se afla unul dintre cele mai vechi poduri de peste raul Dambovita. Acest pod facea legatura intre centrul orasului si vechea cale a Rahovei si era principala cale de acces catre vest, insa avea ramificatii si catre alte zone din Romania. Acestui pod i se mai spunea si Podul Calicilor, deoarece in partea dinspre Rahova locuiau cei saraci.

Sursa foto: art-historia.blogspot.com

Curtea Sticlarilor

 

Curtea Sticlarilor adapostea in trecut cuptoare de prelucrat sticla si a aparut in jurul anilor 1710, atunci cand domnitorul Stefan Cantacuzino construieste Palatul Doamnei Pauna. Odata cu constructia acestui edificiu, in zona apar si numeroase pravalii ale mestesugarilor difertelor bresle.

Astfel, in centru vechi isi faceau veacul blanari, selari, covaci si sticlari. Aici, mesterii sticlari executau atat obiecte din sticla, cat si lucrari de restaurare. In prezent, pe Selari, Curtea Sticlarilor a fost inclocuita de Curtea Berarilor, un loc in care nu se mai sufla in sticla, ci se trage din sticla. Vechile ateliere ale mesterilor sticlari si cuptoarele incinse au fost inlocuite de berarii si baruri.

Sursa foto: acasa.ro

Cenusa Zarazei

 

O alta legenda cunoscuta este cea a Zarazei si cantaretului Cristian Vasile. Legenda spune ca pe strada Selari, in localul Vulpea Rosie, Cristian Vasile isi incanta ascultatorii cu celebrele lui tangouri care i-au adus faima in Bucurestiul de altadata . La Vulpea Rosie era aglomerat in fiecare seara si, oricat de grele ar fi fost vremurile, bucurestenii veau sa se bucure de cantecele de dragoste ale lui Cristian Vasile.

Zaraza era una dintre cele mai cunoscute curtezane ale Micului Paris, o femeie intretinuta care isi alegea barbatii dupa portofel. Totul se schimba insa cand cei doi se intalnesc si se indragostesc nebuneste. De atunci, Zaraza a ramas fidela cantaretului, iar Cristian Vasile nu pleca nicaieri fara femeia pe care o adora. Cristian Vasile cucereste iremediabil publicul cu noul sau tango, Zaraza.

In aceeasi perioada in care traia Cristian Vasile, Bucurestiul mai aprecia un alt cantaret, pe Zavaidoc. Era cunoscuta rivalitatea dintre cei cantareti care innebuneau saloanele de dans ale Bucurestilor, insa in momentul in care Zaraza cucereste inimile petrecaretilor, Zavaidoc ii pune gand rau lui Cristian Vasile.

Sursa foto: acasa.ro

Cel pe care il angajase sa il omoare pe Cristian Vasile refuza, insa are alt plan. Intr-o seara, pe cand Zaraza iese sa cumpere tutun, matahala lui Zavaidoc o omoara. Se spune ca la aflarea acestei vesti, cantaretul Cristian Vasile a innebunit. Dupa ce este incinerat corpul Zarazei, Cristian Vasile fura urna cu cenusa femeii iubite si se spune ca timp de 4 luni de zile a mancat cenusa Zarazei, iar la final si-a turnat terebentina pe gat, in speranta ca va muri. A reusit doar sa isi distruga coardele vocale, astfel incheiindu-se si cariera sa.

Sursa foto: acasa.ro

Distractiile de altadata pe Selari

 

Pe langa atelierele de sticlarie si harnasamente, pe strada Selari de odinioara existau si numeroase localuri, hanuri si hoteluri. Cel mai cunoscut local era Vulpea Rosie, localul de unde Cristian Vasile isi tanguia armonios dragostea pasionala pentru Zaraza. Tot pe Selari se aflau si hanurile Rosu si Verde, dar si Hotelul Regina, locul in care a noptat Alexandru Ioan Cuza, in seara de 23 ianuarie 1859, inainte de a se semna Unirea Principatelor. Strada Selari era insa celebra si pentru bordelurile sale, fiind una dintre zonele cele mai cunoscute pentru placeri trupesti si a dus la comparatia cu celebrul Cartier Rosu din Amsterdam.

Sursa foto: acasa.ro

Cluburi si baruri pe Selari

 

In prezent, strada Selari este un alt pol fierbinte al cafenelelor si barurilor din capitala. Incepand cu Intrarea Selarilor, unde se afla Interbelic cocktail Bar, un local apreciat pentru varietatea de cocktailuri, pe strada Selari vei gasi Pub Kebo, Trafic Punkt, Atelier Cafe, Curtea Berarilor, Lucky 13, Octoberfest Pub, restaurantul Crama Domneasca, Shelter Pub, Clubul Suburbia si Sport Bar, un local unde se pot urmari emisiuni sportive si meciuri si unde se poate manca la preturi accesibile.

Sursa foto: acasa.ro

Tot pe Selari se afla si Gara Lipscani, unul dintre cele mai vechi localuri din aceasta zona, un restaurant cu preturi mici, care a rezistat de-a lungul vremurilor. Amenajat precum compartimentele unui tren, restaurantul aminteste de atmosfera localurilor anilor 80, dar si de povestile ceferiste.

Cel mai inedit local de pe Selari este insa Bordello. Deschis pe locul unui fost bordel de la sfarsitul secolului XVII si inceputul secolului XIX, localul atrage privirile trecatorilor. Manechinele aproape reale din vitrina, costumate sumar in desuuri si cu privirile languroase, mai ca te fac sa crezi ca pe strazile din centrul vechi s-a legalizat prostitutia.

Sursa foto: acasa.ro

Bordelul de pe Selari a fost deschis dupa 1795, cand curtea domneasca si-a mutat sediul, iar centrul vechi a devenit un loc al desfranarilor si placerilor carnale. Bordelul a functionat pana in 1847, cand un incediu a distrus o mare parte din centrul vechi. In anul 1857, pe locul fostului bordel a fost construit Hotelul Fieschi, unul dintre cele mai elegante ale Bucurestiului de altadata.

Sursa foto: acasa.ro

Cumparaturi pe Selari

 

Pe Selari exista numeroase magazine de sticlarie, certificand astfel faptul ca aceasta strada era locul in care mesteri sticlari realizau adevarate opere de arta. Astel, aici vei gasi destul de multe magazine de sticlarie pentru o strada atat de mica, cu diverse obiecte de sticla, ceramica sau portelan.

Sursa foto: acasa.ro

Kaki este un magazin unde vet gasi articole militare, pentru camping, arme, rochii pentru mirese. Tot pe aceasta strada se gaseste si un pet shop destul de mare, unde vei gasi atat accesorii pentru animale si mancare, cat si animalute. 

Sursa foto: acasa.ro

Asadar, daca ai chef de o plimbare prin centrul vechi al Bucurestiului, strada Selari are cateva atractii, care te vor introduce in atmosfera de altadata a capitalei.

Sursa foto : art-historia.blogspot.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea