22 Mai - 21 Iun.
Este neindicat sa-ti chestionezi partenerul de viata si sa-i tulburi linistea. Se poate sa-l agasezi cu insistentele tale. Este nevoie doar de un mic efort pentru a pune lucrurile in ordine. Unii...
» Horoscop toate zodiile
» vezi program TV complet
Muzica clasica, spectacole de opera si balet si o atmosfera rafinata, sunt ingredinetele unei seri petrecute la Opera Nationala din Bucuresti. Tot la Opera poti admira arhitectura impresionanta, dar si muzeul de la etaj, care te va introduce in atmosfera demult uitata a Micului Paris si a spectacolelor de prima clasa.
Institutia Operei a existat in Romania inca din anul 1885, chiar daca nu avea o cladire special amenajata pentru acest lucru. In 1885 se infiinteaza trupa lirica bucuresteana care avea un repertoriu variat. Cel care a fondat aceasta institutie a fost compozitorul George Stephanescu. Infiintarea operei Romane a avut loc insa in 1921, cand a primit finantare din partea guvernului. Premiera absoluta a Operei Nationale a avut loc in 1921, cu opera Lohengrin, sub bagheta lui George Enescu.
Spectacolul de opera are o veche traditie in Romania. Astfel, in 1843 se inaugureaza la Bucuresti primul Teatru italian, cu opera Norma de Bellini, urmata de Lucia din Lamermoor de Donizetti, Barbierul din Sevilla si Cenusereasa de Rossini. Printre cantaretii de succes ai Operei Romane se numara Euphrosyna Vlasto, Cornelia Cretu-Hollosi, Rozalia Bodea, Elena Teodorini, Grigore Gabrielescu, Dimitrie Popovici-Bayreuth,Giovanni Dimitrescu sau Margareta Iamandi. Acesti artisti au fost apreciati la Scala din Milano , la Metropolitan din New York, Grand Opera din Paris, dar si la Operele din Sankt Petersburg, Bayreuth sau Rio de Janeiro.
In 1924, la Opera Nationala din Bucuresti, se infiinteaza prima companie de balet din Romania. Primul spectacol montat la Bucuresti este Lacul Lebedelor , in 1932, cu o distributie alcatuita in intregime din dansatori romani. In acelasi an sunt prezentate in premiera mai multe balete romanesti: La Piata si Demoazela Mariuta de Mihail Jora si Nunta in Carpati de Paul Constantinescu.
Printre marile stele ale baletului romanesc se numara Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini, Sergiu Stefanschi, Magdalena Popa, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Gheorghe Cotovelea, Marinel Stefanescu, Petre Ciortea, Ioan Tugearu sau Rodica Simion. De-a lungul timpul, pe scena operei din Bucuresti au urcat personalitati precum Vladimir Vasiliev, Ekaterina Maximmova, Mihail Barisnikov, Maina Gielgud, Elisabeth Platel, Jean Guizerix, Willfried Piollet, Margot Fonteyn, Birgit Culberg, Mats Ek, Andrian Fadeev, Anton Bogov, Giuseppe Picone, Alina Cojocaru sau Johan Kobborg.