De prin lume adunate

#teatru #opereta #festival #concerte

Viata e frumoasa la Teatrul de Opereta

Teatrul National de opereta Ion Dacian organizeaza in perioada 4 – 14 noiembrie cea de-a III-a editie a Festivalului International al Artelor Spectacolului Muzical Viata e frumoasa.

Cu invitati din peste zece tari si un program diversificat dedicat sferei artelor spectacolului muzical, festivalul include anul acesta numeroase evenimente. Astfel vei putea urmari spectacole de opereta si musical, gale si concerte, ateliere pentru copii , conferinte sustinute de specialisti din domeniul musicalului, expozitii, seri traditionale, vizionari de spectacole si programe radio dedicate operetei si musicalului.

 

Spectacole de opereta din tara si strainatate

 

Publicul va avea astfel ocazia sa vada spectacole de musical si opereta ale unor teatre renumite din Ungaria, Rusia sau Ucraina, dar si productii ale teatrelor locale. Festivalul debuteaza cu premiera Liliacul, opereta de Johann Strauss-fiul, productie a Teatrului National de Opereta Ion Dacian, in regia lui Razvan Ioan Dinca.

Programul de opereta include si Vanzatorul de pasari, de Carl Zeller, in regia lui Yury Alexandrov, Teatrul de Stat de Comedie Muzicala din Sankt Petersburg, Rusia, si Baiadera de Emmerich Kálmán, in regia lui KERO® - Kerenyi Miklos Gabor, Teatrul de Opereta si Musical din Budapesta, Ungaria.

Sectiunea spectacol muzical propune colajul de chansonete Paris, mon amour, Tango of Life, Piata Roosevelt si Supermarket.

 

Fado cu Mariza

 

Concertele Viata e frumoasa variaza de la muzica clasica la dark cabaret, fado portughez, muzica experimentala si alternativa, de la jazz la muzica ambientala, dar si muzica religioasa bizantina.

Seria spectacolelor - concert include doua performante aparte: Solliloqui della Notte, al Companiei italiene Alice nella citta, care aduce un omagiu marelui poet Piero Ciampi si Recitalul de magie Hazard, sustinut de iluzionistul Andrei Teasca, cunoscut publicului pentru infiintarea Teatrului de Magie.

 

Vernisaje de fotografie

 

In cadrul Festivalului vor avea loc doua vernisaje in foaierul teatrului, fiind vorba de expozitiile de fotografie Jan Saudek si de cea aniversara de fotografii si costume ale Teatrului National de Opereta Ion Dacian.

Tot in foaier vor fi gazduite lansarile de carte si de CD. In cadrul festivalului, asociatia Bookblog, in parteneriat cu Teatrul National de Opereta, va organiza intalnirea lunara Schimb de carte la Bistro Opereta, invitand iubitorii de literatura la o discutie libera despre lecturile preferate, intr-un cadru placut.

 

Ateliere pentru copii

 

Seria de ateliere pentru copii include atat proiecte adresate copiilor de varsta scolara, cat si celor de varsta prescolara. Astfel atelierul "Pruncii, Cobza si Opereta", dedicat familiarizarii copiilor cu muzica traditionala romaneasca, atelierul "Viata e frumoasa!" pentru copii care provin din medii defavorizate, atelierul de magie pentru copii si atelierul "Teatrul de Umbre".

Serile organizate in cadrul Festivalului vor avea specific traditional, publicul avand ocazia sa descopere muzica lautareasca romaneasca, dar si sunetul traditional maghiar, rusesc, cehescsau ucrainean.

Programul include si o serie de proiectii, seri dedicate spectacolelor Cirque du Soleil: "Alegria", "Quidam" si "Saltimbanco".

Festivalul International al Artelor Spectacolului Muzical isi propune sa ofere publicului o serie de spectacole si evenimente care stau sub semnul Frumosului in Muzica si in Teatru, dovedind ca viata este frumoasa in continuare.

Biletele s-au pus in vanzare la casa de bilete a Teatrului National de Opereta Ion Dacian si online, pe site-ul eventim.ro.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea