De prin lume adunate

#targ #produse traditionale #antichitati #handmade

Targuri la inceput de iulie in Bucuresti

La inceput de iulie, in Bucuresti se organizeaza cateva targuri interesante. La Muzeul Satului producatorii din Transilvania vor veni cu bunatati traditionale.  In parcul Tineretului poti participa la cateva ateliere unde iti confectionezi singur bijuteriile.

 

 

Antique c’est Chique pe Strada Arthur Verona

 

In acest weekend, pe strada Arthur Verona din Bucuresti are loc targul de antichitati, Antique c’est Chique. La acest targ vei gasi antichitati veritabile, editii de colectie, fotografii din secolul al XIX-lea, piese de mic mobilier, tablouri, icoane, colectii de orologerie, monede, ilustrate, stampe, viniluri si placi de patefon si gramofon.

Sambata, 3 iulie, de la ora 11.00, are loc un atelier de istoria artei . Copiii si parintii au ocazia sa afle mai multe despre lumea Egiptului, Greciei si Romei antice si sa creeze obiecte asemanatoare unor opere de arta cunoscute. De la ora 14.00, are loc si un atelier de mestesurguri. La acest atelier ai ocazia sa realizezi papusi din linguri sau sa creezi modele textile si de hartie. Tot la acest atelier poti decora masti venetiene si vase de lut si figurine de ipsos. Tot sambata, pana la ora 18.00, Madalina Vasile va realiza diverse caricaturi si portrete in creion.

Duminica, 4 iulie, se va desfasura un atelier de istoria artei. De la ora 14.00, are loc un spectacol de teatru de papusi si un atelier de origami. Targul este deschis de vineri pana duminica, intre orele 10.00 - 19.00. Accesul vizitatorilor este liber.

 

Targ de cadouri in Parcul Tineretului

 

La targul de cadouri vei gasi lumanari si sapunuri parfumate, bijuterii, accesorii handmade, decoratiuni, CD-uri, dar si cadouri personalizate. Sambata, 3 iulie, in cadrul targului, se va desfasura un atelier de creatie de bijuterii si bodypainting. La acest atelier vei invata cum sa iti confectionezi diverse accesorii si mini albume foto . De la ora 18.00, poti participa la un program de Zumba Fitness. Zumba este noul trend in fitness si combina aerobicul si dansurile latine. De la ora 19.00, are loc si o demonstratie de streetdance si un un mini concert Jimmy Dub.

Duminica, 4 iulie, de la ora 16.00 au loc ateliere de bijuterii, unde vei invata sa iti confectionezi singur podoabe. De la ora 19.00, are loc o demonstratie de streetdance. Targul se desfasora de vineri pana duminica, intre orele 10.00 - 19.00. Accestul publicului este liber.

 

Festival de cultura si mancare la Muzeul Satului

 

In acest weekend, la Muzeul Satului din Bucuresti are loc un eveniment interesant: avampremiera unui festival de mancare si cultura din Transilvania. In mod traditional, acest festival se desfasoara anual La Biertan , langa Sibiu. Anul acesta insa, organizatorii vor sa le ofere si bucurestenilor o parte din minunile Transilvaniei. transilvania fest va prezenta sectiuni de mestesuguri si de produse traditionale. In cadrul festivalului au loc si evenimente dedicate copiilor, dansuri si cantece traditionale vechi.

Producatori de alimente traditionale din zona Transilvaniei vor fi prezenti si la Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti, pe 3 iulie. Incepand cu ora 11.00, ei vor fi prezenti la festival cu produse naturale precum mierea, produse apicole, turta dulce, tuica de prune, gem de macese, cascaval uscat, afumaturi sau paine de casa. Targul este deschis sambata, 3 iulie, intre orele 09.00 - 19.00. Pretul unui bilet este de 6 lei pentru adulti si de 1,5 lei pentru elevi si studenti.

 

Targ de accesorii handmade la Palatul Sutu

 

Daca vremurile te-au determinat sa ramai in Bucuresti weekendul acesta si sa renunti la escapadele la munte sau la mare, nu te impacienta. O plimbare prin centrul Bucurestiului si o portie de shopping vor fi la fel de distractive. Sambata si duminica, intre orele 10.00-21.00, esti asteptat in curtea Muzeului Municipiului Bucuresti, la Universitate.

Curtea Palatului Sutu va fi animata de numerosi artizani si tineri artisti si de produsele lor lucrate manual. La acest targ vei gasi accesorii din lemn, fimo, lut si alte materiale neconventionale, gentute chic, rochite de vara si obiecte decorative unicat. Intrarea la targ este gratuita.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea