De prin lume adunate

#evenimente #evenimente bucuresti #st. patrick`s day #ziua irlandei

St. Patrick’s Day la Bucuresti

17 martie e ziua Sfantului Patrick, ocrotitorul Irlandei, ocazie cu care Ziua Nationala a Irlandei "St. Patrick's Day" este celebrata anual in intreaga lume, pe oriunde exista cate o comunitate de irlandezi.

In marile orase ale lumii (New York, San Francisco, Dublin, Londra, Sydney, Tokyo etc.) au loc parade fastuoase pe bulevardele principale, urmate de concerte in parcuri si sali de spectacole.

Romanii si irlandezii au multe in comun, iar acest lucru va fi cu siguranta demonstrat in cadrul spectacolului desfasurat pe durata a trei ore. Astfel, scena amplasata special, va gazdui artisti romani , irlandezi si maghiari deopotriva care vor sarbatori Ziua Irlandei cantand, dansand si evocand buna dispozitie si spiritul vesel si "verde" atat de caracteristic irlandezilor.

Editia din acest an a Zilei Irlandei se va desfasura in centrul istoric al Bucurestiului, in zona Lipscani-Smardan, in imediata invecinatate a BNR. In deschiderea propriu-zisa a spectacolului, artistii te invita sa te alaturi unei miniparade inedite care va cutreiera stradutele principale ale Centrului Istoric in ritmuri inconfundabile de tobe si cimpoaie.

Pe scena vor urca cursantii Scolii de Dans Anne Marie Cunningnam, membrii ai trupelor Celtic Fire , The Sky si Irish Way. De asemenea, vei avea prilejul sa savurezi un program de muzica medieval - celtica interpretat intr-o forma inedita cu cimpoaie si instrumente arhaice. Concertul este sustinut de trupa Bordo Sarkany din Ungaria, trupa care va conduce si miniparada din deschiderea spectacolului.

Invitati speciali ai Ambasadei Irlandei la Bucuresti vor fi irlandezii The Amazing Apples care te vor incanta cu muzica traditionala irlandeza autentica. Incheierea spectacolului va fi lasata in seama trupei Blackbeers , care propune publicului combinatie inedita de rock celtic si irish-punk.

Esti astfel invitat sa te alaturai promovarii artei si culturii irlandeze intr-unul din cele mai verzi spectacole romanesti organizate intr-o zi la fel de verde, cea dedicata Irlandei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea