De prin lume adunate

#restaurant #restaurant cu specific #restaurante romanesti

Restaurante romanesti in Bucuresti

Sarmalute cu mamaliguta, friptura la gratar, mititei cu mustar sau placinte cu branza sunt doar cateva dintre mancarurile traditionale romanesti. Daca ai pofta de ceva bun,  ca la mama acasa, atunci mergi intr-unul din restaurantele cu preparate traditionale romanesti.

 

 

Restaurant Casa Jienilor

 

Restaurantul Casa Jienilor este un restaurant cu specific romanesc. Localul este decorat simplu, in stil rustic . Pe timpul verii, in curte se deschide si o terasa spatioasa. La Casa Jienilor meniul este in totalitate dedicat mancarurilor romanesti. Astfel, nu lipsesc gustarile reci si calde, ciorbe, preparate din peste, pripturi la gratar, mancaruri de post, salate, garnituri si deserturi. La capitolul bauturi pot alege vinuri, bere si alte tarii.

La Casa Jienilor preturile sunt obisnuite pentru un restaurant romanesc. Astfel o gustare este intre 7 - 29 de lei, ciorbele sunt 8,5 lei, pestele 27 - 31 lei, fripturile 23 - 31 lei, salatele 6 - 14 lei, dulciurile 7 - 14 lei. Pentru o masa traditionala romaneasca, restaurantul Casa Jienilor este situat pe strada Agricultori, la numarul 12. Rezervari se pot face la numerul de telefon 021.252.03.08.

 

Restaurant Casa Iancului

 

Restaurantul Casa Iancului este un restaurant autentic romanesc. Este decorat simplu, in stil rustic, cu mese si scaune din lemn masiv. Lemnul se imbina armonios cu fierul forjat si elementele de decor. Restaurantul este spatios, dispus pe doua niveluri. In meniu vei gasi gustari reci si calde, supe si ciorbe, peste, mancaruri si fripturi, mancaruri vanatoresti, preparate la gratar, salate si deserturi. La capitolul bauturi, restaurantul are o colectie impresionanta de vinuri.

Daca iti doresti sa incerci si preparate inedite, la Casa Iancului poti comanda un platou vanatoresc, o rulada  din carne de cerb si caprioara, fazan la cuptor sau sarmale vanatoresti in foi de vita. Preturile sunt de 9 - 42 lei pentru gustari, ciorbele sunt intre 7  - 18 lei, pestele 24 - 39 lei, felurile principale 12 - 33 lei, preparatele vanatoresti 37 - 49 lei, preparatele la gratar 15 - 36 lei, deserturiel 6 - 16 lei. Restaurantul Casa Iancului se afla pe Strada Sarafinesti, la numarul 2, in apropiere de Soseaua iancului. Reservari se fac la numarul de telefon 021.256.97.98.

 

Restaurant La Mama

 

Restaurantul La Mama ofera mancare romeasca la preturi accesibile. In Bucuresti se gasesc mai multe astfel de restaurante , dedicate in special celor care vor sa manance ceva consistent, cu aroma de mancare facuta acasa la mama. Meniul de la La Mama este stufos, cu multe preparate romanesti. De la ciorbe, fripturi la gratar, salata de vinete, gustari traditionale romanesti compuse din diverse sortimente de afumaturi si branzeturi, fasole batuta, mamaliguta cu branza si smantana, cateva feluri de salate in combinatii cu pui, ton, branzaturi si alte ingrediente, ardei umpluti, sarmalute sau tocanite.

La capitolul desert, restaurantul sta destul de bine si vei gasi diverse sortimente de placinta, inghetata, torturi, tiramisu, papanasi si clatite cu diverse umpluturi. Si pentru ca bucatele sa meraga bine, trebuie stropite cu ceva alcool. Vinuri de toate soiurile, bere, lichioruri si alte tarii,  limonada, sucuri si fresh-uri de portocale fac parte din meniu.

Preturile practicate in acest restaurant sunt medii. Astfel, pentru o ciorba vei scoate din portofel 8-9 lei, pentru salate in jur de 16 lei, preparatele din peste sunt in jur de 30 de lei, preparatele la gratar 15 - 25 de lei, in functie de ce iti comanzi, gustarile si plotourile reci costa in jur de 50 de lei, insa ajung pentru 3 persoane.

Restaurante La Mama vei gasi pe Barbu Vacarescu, Delea Veche, in Carrefour Orhideea, In Carrefour Feeria, in Piata Alba Iulia si pe strada Episcopiei, in apropiere de Ateneul Roman.

 

Restaurant Bolta Rece

 

Restaurantul Bolta Rece este unul dintre cel mai cunoscute restaurante din Bucuresti. A fost fondat in 1889 si este situat in zona rezidentiala a cartierului Aviatorilor. Aici poti degusta preparate traditionale romanesti dar si preparate din bucataria internationala. Pe timpul verii, piesa de rezistenta a locatiei este gradina de vara. Atmosfera este animata de muzica ambientala sau de cafe-concert interpretata live de orchestra restaurantului.

In meniul de la Bolta Rece vei gasi ciorbe, mancaruri gatite, gustari reci si calde, salate, preparate din pui, curcan, peste, carne de vita si porc si deserturi. Preturile pentru ciorbe sunt de 9 - 11 lei, mancarurile sunt 18 - 32 lei, gustarile 15 - 30 lei, preparatele din canre 18 - 55 lei, salatele 15 - 27 lei, deserrturile 9 - 15 lei. Restaurantul Bolta Rece se afla pe strada Popa Savu, la numarul 53. Rezervari se fac la numarul de telefon 021.222.72.58.

Mancaruri traditionale romanesti gasesti si in restaurantele Carul cu Bere, Casa Doina, Hanul Berarilor Interbelic sau Jaristea.

Sursa foto : teosyl.wordpress.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea