De prin lume adunate

#circ #parcul titan #Festivalul International de Arta Circului # recomandari weekend

Recomandare de weekend: Festivalul International de Arta Circului

Dresuri de animale, acrobatii, magicieni, jonglerii, costume stralucitoare, adrenalina si amuzament, acestea sunt ingredientele Festivalului International de Arta Circului . Evenimentul a inceput in 20 septembrie si are loc in Bucuresti, la Circul Globus, pana pe data de 2 octombrie.



Festivalul reuneste spectacole din Suedia, Ucraina si Romania. Circul Scott va evolua in Parcul Titan, iar Circul Ucrainean in Parcul Drumul Taberei. Reprezentatiile Circului Globus vor avea loc in fiecare zi, de la ora 15.00, iar spectacolele circurilor internationale pot fi urmarite zilnic, de la orele 10.00 si 18.30.


Dresuri de foci, ponei si elefanti


Atractia spectacolului oferit de Circul national ucrainean va fi o dresura de foci. Ucrainenii vor mai avea in concurs dresuri de ponei si elefanti si vor surprinde publicul si cu salturi acrobatice spectaculoase, contorsionism combinat cu hula hoop sau triplu salt pe bara rusa.

Cirkus Scott din Suedia vine cu un spectacol modern, care include numere impresionante cu lei de mare, elefanti, cai arabi, "roata mortii" si acrobatii pe sarma la mare inaltime, iluzionism, precum si momente savuroase de comedie.

Pentru a sarbatori cei 75 de ani ai Circului Scott, colonelul James McScott, unul dintre stramosii directorului Robert Bronett, va aduce la Bucuresti un cufar incuiat cu multe chei, care sunt ascunse undeva in interiorul circului. Robert Bronett impreuna cu toti muzicienii si artistii, cu toate animalele si toti copiii din public vor cauta aceste chei pentru a deschide cufarul si a scoate comoara la lumina.


Istoria poporului roman, in varianta moderna


Circul Globus vine cu un spectacol nou, "Destinul dacilor", care imbina dresura de lei cu prezentarea de pauni, camile, lame si cu acrobatiile la inaltime care vor taia rasuflarea publicului.

Atmosfera este completata de animalele exotice, de numerele de dresura, echilibristica si de jonglerie. Spectacolul reuneste peste 50 de artisti, un elefant, trei leoaice si un leu, catei, porumbei, caprite, ponei, cai si pauni.

Cea de-a treia editie a Festivalului International de Arta a Circului se va incheia pe data de 2 octombrie, cu gala de decernare a premiilor pentru spectacolele aflate in competitie. Decernarea premiilor se va desfasura in cadrul unui spectacol care va avea loc la sediul Circului Globus, de la ora 15.00.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea