De prin lume adunate

#bucuresti #noapte alba #teatru #dans #proiectii #artificii #concerte #carnaval

Intalniri in Bucurestiul Vechi si Nou

 

Luna septembrie aduce in Bucuresti intalniri dintre cele mai inedite: Festivalul Toamnei cu vin si mancaruri traditionale in mijlocul orasului, bal mascat la Palatul Voievodal, proiectii multimedia la Palatul Parlamentului si concerte, intr-o imbinare de vechi si nou. 

Bucurestii vechi si noi, la un pahar de vin

In perioada 11 – 14 septembrie are loc in Bucuresti Festivalul Toamnei. Daca pana acum ne-am obisnuit ca festivalurile toamnei sa aiba loc prin alte parti ale tari, mult mai pitoresti, a venit si randul Bucurestiului sa se alinieze la aceasta tendinta de organizare de festivaluri dedicate anotimpului toamna.

Festivalul Toamnei de la Bucuresti din acest an isi doreste sa trezeasca in locuitorii capitalei spiritul de bucurie la venirea toamnei. Centrul istoric al capitalei va fi gada acestor manifestari dedicate toamnei dar si Bucurestiului, atat cel nou, cat si cel vechi, care mai pastra din traditiile populare.

In cultura romana, sfarsitul lui septembrie si inceputul lui octombrie incepea culesul strugurilor. Vechii proprietari de podgorii faceau din aceast eveniment o adevarata sarbatoare, la care era invitata toata comunitatea si era cunoscuta sub numele de ”Carstovul viilor”. Sarbatoarea tinea o saptamana si tot acum erau comercializate diverse feluri de mancare si must.

Organizatorii festivalului isi doresc sa realizeze acelasi lucru si in capitala, sa reinvie vechile traditiile romanesti.

D’ale Bucurestilor, carnaval la 1900

In perioada 19 – 21 septembrie tot in Centrul vechi al Bucurestiului, pe stradutele sale care inca mai pastreaza parfumul Micului Paris, se va relua un festival care isi facea aparitia in 1993: D’ale Bucurestilor. Cel care a organizat acest festival, Mircea Diaconu, doreste ca si in anul 2008 locuitorii capitalei sa cunoasca istoria orasului in care traiesc, sa retraiasca atmosfera de altadata.

Cel care a fost sursa de inspiratie a lui Mircea Diaconu pentru acest festival a fost nemuritorul Caragiale. Chiar daca ne desparte un secol de el, societatea de astazi este asemanatoare celei trecute. Si unde altundeva s-a pastrat cel mai bine aceasta atmosfera si acest spirit decat in Centrul Vechi, in preajma Palatului Voievodal si a Hanului lui Manuc, unde se va si organiza festivalul “D’ale Bucurestilor, carnaval la 1900”.

Festivalul isi propune sa redea “identitatea si constiinta comunitara cetateanului Capitalei, bulversat de multimea stilurilor arhitecturale, a constructiilor de prost gust, care au invadat orasul in vremea din urma si sa atraga atentia asupra vechilor valori culturale", a declarat Mircea Diaconu.
 
Daca ajungeti la cest festival veti putea vedea proiectii de film, spectacole de teatru, concerte si expozitii. Ca orice festival care se respecta se va incheia cu un “bal de epoca” la care tinuta este obligatorie.

Noaptea Alba a Bucurestilor


Micul Paris isi ia straie de sarbatoare si se pregateste sa isi serbeze ziua de nastere deoarece pe 21 septembrie este ziua sa. Ca orice sarbatorit care se respecta face cinste in stil mare. Ne invita pe toti la o noapte alba, pe care sa o petrecem impreuna cu el.

Aflata la cea de-a doua editie, “Noapte Alba a Bucurestilor” ne asteapta ca si anul trecut cu muzee, teatre si galerii de arta care vor avea portile deschise pana in zori si unde intrarea este libera.

Noaptea Alba 2008 va incepe sambata, 20 septembrie, la ora 21.00, cand va fi sarbatorita Ziua Bucurestiului, si se va incheia duminica dimineata, la ora 03.00. Bucurestenii vor avea parte de concerte in aer liber, spectacole de strada, de arta multimedia, proiectii de lasere si lumini pe un ecran plutitor, amenajat deasupra raului Dambovita, proiectii de arta contemporana pe Palatul Parlamentului.

Printre invitatii pe care Bucurestiul ii astepta la petrecre se numara Costel Busuioc, care va canta in noaptea dintre 20 si 21 septembrie, in Parcul Izvor si in Centrul Istoric al Capitalei.

In Parcul Izvor, se va desfasura un spectacol multimedia si un foc de artificii de 30 de minute deasupra Palatului Parlamentului. Bucurestenii vor avea parte si de concerte in aer liber in Parcul Izvor, Piata George Enescu si in Centrul Istoric, in fata BNR.

Daca anul acesta nu ati fost la circ, puteti sta linsititi. Bucurestiul s-a gandit si la voi si vine in Parcul Unirii cu cateva din spectacolele de la Circul Globus.

Alte evenimente pe care bucurestiul le-a organizat: fanfara in parcul Cismigiu, targuri ale mestesugarilor in Centrul Istoric si proiectii de filme in Parcul Tineretului.

Temps d'images la Bucuresti


Nici nu ne vom reveni bine dupa petrecerea data de orasul Bucuresti ca ne astepta alt eveniment care sa ne tina departe de case. In perioada 24 - 28 septembrie va avea loc prima editie a festivalului Temps d'images. "Temps d’images" este un festival international de artele spectacolului si imagine, ce reuneste artisti din domeniul teatrului, dansului contemporan si al artelor vizuale.

Prima editie a festivalului de la Bucuresti va prezenta spectacole interdisciplinare de teatru si de dans, filme produse de ARTE, un laborator international de video-dans si o expozitie de arta video.

Artistii implicati vin din cele zece tari care participa la realizarea proiectului european : Belgia, Estonia, Franta, Germania, Italia, Portugalia, Polonia, Romania, Ungaria si Turcia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea