De prin lume adunate

#muzee #cele mai frumoase muzee #muzee din romania

Cele mai frumoase muzee din Romania

Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Taranului Roman, Muzeul Peles sau Muzeul Brunkenthal sunt unele dintre cele mai frumoase muzee din Romania. Aici vei admira numeroase colectii de arta, mobilier si documente istorice valoroase.

Muzeul Grigore Antipa din Bucuresti

Muzeul Grigore Antipa a fost redeschis in septembrie 2011. Vechile exponate ale muzeului pot fi vizionate intr-o forma noua, moderna, completata de info touch-uri, proiectii, sunete si lumini. Animalele sunt expuse in mediul lor de viata, refacut artificial, cu ajutorul tehnologiilor 3D si 5D. Vizitatorii vor putea vedea scheletul de Dinotherium Gigantissimum, singurul complet din lume, sau renumita colectie de fluturi.

La intrarea in muzeu, vei vedea scheletul unui mastodont din America de Nord, iar pe pereti doua trofee cu capete de elefant. La demisol se gaseste pestera, imbunatatita cu desene rupestre si oase umane.

Muzeul Taranului Roman din Bucuresti

Muzeul Taranului Roman detine o bogata colectie de obiecte taranesti. Patrimoniul muzeului numara peste 90.000 de piese. Colectia de ceramica cuprinde circa 18.000 de piese. Cea mai veche piesa de ceramica dateaza din anul 1746.

Colectia de port numara aproape 20.000 de piese de costum din toate provinciile romanesti. La Muzeul Taranului Roman vei gasi si o colectie impresionanta de tesaturi pentru interior, confectionate din in, canepa, bumbac sau borangic.

Obiectele realizate in tehnica dulghereasca totalizeaza 130 de piese din toate zonele etnografice. Colectia religioasa cuprinde icoane pe sticla si pe lemn, izvoade pentru icoane, xilogravuri, vesminte preotesti, vase, Troite si cruci.

Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti

Muzeul Satului din Bucuresti este unul dintre primele muzee in aer liber din lume si este una dintre atractiile principale ale Bucurestiului.

Muzeul se afla in parcul Herastrau, intr-o zona de verdeata si lacuri si detine peste 70 de gospodarii, cu ustensilele traditionale. Obiectele expuse sunt adunate din toate colturile tarii. Aici poti vedea traditiile si obiceiurile de secole ale poporului roman, modul de viata si casele in care locuiau.

Pe langa casele pitoresti, la Muzeul Satului vizitatorii mai pot vedea si mobilier vechi romanesc, unelte, obiecte din lut, icoane, carpete sau costume populare.

Muzeul National Brukenthal din Sibiu

Palatul Brukenthal este unul dintre cele mai insemnate monumente in stil baroc din Romania si adaposteste Muzeul Brukenthal. Aici se gasesc colectii de arta valoroase. A fost deschis publicului in anul 1790, cu trei ani inaintea deschiderii Muzeului Louvre.

La Muzeul Brukenthal vei admira numeroase opera de arta, tablouri, grafica, mobilier, argintarie, vesminte de cult sau covoare orientale. Biblioteca contine o colectie de peste 300.000 de volume.

Muzeul Peles din Sinaia

Castelul Peles a fost construit la initiativa regelui Carol I, pentru a servi drept resedinta de vara a regelui. Dupa anul 1914, castelul Peles a devenit muzeu, iar pana in anul 1947 devine spatiu aulic pentru vizite oficiale sau gazduieste ceremonii cu caracter militar.

Cele mai importante sali de vizitat ale Palatului Peles sunt holul de onoare, biblioteca regala, salile de arme, sala de muzica, Sala Florentina, Sala Maura sau sala de teatru.

Mantia Regelui Ferdinand este una dintre principalele atractii ale muzeului. Mantia regala, coroana regala, buzduganul, pavilionul regal si cifra regala sunt cele mai valoroase piese ale colectiei Muzeului Peles.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea