De prin lume adunate

#profesional #personal #motivatie #carte

Carti pentru motivatia ta personala si profesionala

Perfectiunea pare sa nu existe. De acest fapt incepem sa ne convingem atunci cand am cautat-o sau am avut anumite sperante si asteptari de la cineva sau ceva anume. Dar intotdeauna ne-am dorit sa excelam intr-un domeniu anume, sa fim cei mai buni, sau, cel putin, sa incercam sa fim, sa trecem peste anumite bariere.

In ultimii ani se pune din ce in ce mai mult accentul pe dezvoltarea personala si profesionala, pe dezvoltarea nostra ca indivizi iar rafturile librariilor s-au umplut de carti care ne invata ce e bine si ce e rau, cum sa actionam in anumite momente. Cei interesati de dezvoltarea profesionala si personala au acces din ce in ce mai mare la diverse aparitii si nume cat atragatoare, care parca numai prin rasfoirea lor, ne vor schimba intr-o fractiune de secunda.

In cautarea perfectiunii profesionale

Majoritatea editurilor au lansat colectii intregi dedicate dezvoltarii personale si profesionale, colectii care ofera sprijin pentru depasirea problemelor legate de alegerea unei cariere, automotivare , lucrul in echipa si comunicarea cu superiorii sau colegii. Ghidurile sunt riguros documentate, utilizeaza cele mai recente cercetari psihologice, ofera studii de caz, teme de discutie, exercitii si chestionare.

Mai jos iti vom prezenta cateva titluri care ar trebui sa fie nelipsite de pe noptiera ta, daca esti interesat de dezvoltarea ta.

O carte pentru invingatori

“Bucuria de a invinge” a lui Michael Beer abordeaza succesul personal intr-o maniera originala. Nu trebuie sa fii supraom sau geniu pentru a obtine ceea ce ti-ai dorit de la viata. Nu ai nevoie de aptitudini, studii, inteligenta sau o personalitate iesite din comun, poate doar de un imbold care sa te ajute in drumul spre succes.

Michael Beer a scris o carte pentru oamenii obiosnuiti carora li se adreseaza intr-un mod nonconformist, fara menajamente si le furnizeaza sugestii si informatii care ii vor ajuta in drumul lor spre a deveni ce si-au dorit.

Reusita nu are o definitie prefabricata, ea se aplica fiecarui individ in parte. Reusita este valoarea pe care ti-o acorzi tie insuti si nimeni nu poate fi mai exigent cu sine decat propria persoana. Sta in mainile noastre sa fim raspunzatori pentru propriul destin si cartea lui Michael Beer ne calauzeste pe acest drum.

Imaginea profesionala, cheia succesului

Aparuta la Humanitas “Cheia succesului. Imaginea profesionala” iti va oferi solutii simple si la indemana oricui privind dezvoltarea unei imagini personale favorabile promovarii. Vrei sa fii informat despre cum iti poti mentine o imagine profesionala dinamica, sa te poti adapta la un mediu profesional in schimbare continua? Atunci cartea celor doua autoare, Mariana Nicolae si Victoria Seitz, este cea care iti va oferi cateva invataminte de succes.

De la alegerea vestimentatiei corecte de serviciu pana la cizelarea artei de comunicare orala si scrisa, vei afla cum poti contribui la imbunatatirea imaginii personale dar si a firmei in care lucrezi.

Cartea te va familiariza si cu cateva sfaturi de redactare a unor documente oficiale: antetul, sigla, logou si pagina de internet, a comunicatelor si portofoliilor de presa, a redactarii unui articol, a conceperii unei reclame. Vei invata si cum poti sustine un discurs imprecabil devenit o arma imbatabila pentru consolidarea imaginii personale si profesionale.

Cariera si cascaval

La editura Meteor Press vei gasi o carte cu un titlu cel putin ciudat: “Cariera si cascaval” a lui Brian Tracy. Probabil vei intreba: “Care este legatura intre cariera si … cascava?!”. Aparent, nici una.

Cartea, insa, iti va oferi modalitati practice si eficiente de a te ajuta sa preiei controlul asupra carierei tale si de a o dezvolta. Autorul te va familiariza cu cateva dintre secretele si strategiile folosite de persoanele cel mai bine platite din toate domeniile de activitate.

Atuurile tale vor fi la cote ridicate si astfel vei putea deveni valoros si indispensabil companiei in care lucrezi.

“Cariera si cascaval” te va ajuta sa dezvolti determinarea si disciplina de care ai nevoie pentru a face mai multe, pentru a castiga respectu lsi aprobarea colegilor si a sefilor, pentru a urca cat mai repede pe scara ierarhica si pentru a gasi mai multa implinire si satisfactie la slujba.

Trebuie sa devii oricine si orice aspiri sa devii

Aceasta este deviza cartii “Cele 10 reguli ale carierei de succes”, aparuta la editura Rentrop & amp; Straton.

In cartea sa, Richard Templar iti dezvaluie partea cea mai importanta,  dar si cea mai vasta a obiectivelor unei cariere de succes. Cartea este un ghid pentru managerul individual, dar se adreseaza si celor care doresc sa ajunga in varf pe scara profesionala, dar care inca nu au gasit modalitatea corecta de a o face.

Nu trebuie sa ne multumim doar in a ne face meseria bine, trebuie sa ne dorim joburi mai importante, salarii mai mari, siguranta mai multa si o pozitie sociala privilegiata. Insa, nu intotdeauna, stim calea care trebuie urmata pentru a parcurge toti acesti pasi. Acest lucru va incerca sa ne arate aceasta carte.

Liderul poti fi si tu

La editura Curtea Veche, colectia Dale Carnegie aduce in prim plan cateva carti ale succesului personal si profesional.

Dale Carnegi
e
se afla in topul celor mai bine vanduti autori din toate timpurile. La jumatate de veac de la moartea lui, atat scrierile, cat si cursurile sale sunt la fel de solicitate ca si in primii ani dupa lansare.

Eforturile lui Dale Carnegie de raspandire a unor metode prin care oamenii sa invete sa-si optimizeze relatiile cu semenii si cu lumea au fost preluate de Fundatia Carnegie.

Cursurile pe care insusi Carnegie le-a initiat si predat sunt frecventate si astazi de mii de oameni din intreaga lume, carele gasesc actuale si utile. Ele sunt esentiale si in fapt obligatorii pentru toti cei care doresc sa ocupe posturi importante in ierarhiile companiilor occidentale.

Dacade cand te stii ti-ai dorit sa devii un lider, sa influentezi vietile oamenilor din jurul tau si sa cunosti multi oameni, atunci ai ajuns la locul potrivit… sau mai bine zis la cartea potrivita: “Secretele succesului”.

Slujba, relatiile cu prietenii, atmosfera in familie, toate aceste lucruri le poti imbunatati cu ajutorul acestui ghid cuprinzator.

Din el vei afla si cum poti sa candidezi pentru postul pe care-l doresti si sa-l obtii, cum sa ramai la slujba actuala si sa avansezi, cum sa faci ca totul sa functioneze in favoarea ta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea