De prin lume adunate

#teatru #festival de teatru #sibiu #purcarete #afrim

350 de evenimente la Festivalul de Teatru de la Sibiu

Cea de-a XVI-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu se desfasoara in perioada 28 mai - 7 iunie. Festivalul se va deschide cu spectacolul " Metamorfoze ", dupa Ovidiu, in regia lui Silviu Purcarete .

Cu spectacolul "Metamorfoze", Purcarete reuseste sa surprinda esenta poemelor lui Ovidiu si creeaza o experienta senzoriala completa, un spectacol tulburator si memorabil, care va fi prezentat publicului din Romania, atat in prima zi a festivalului, cat si pe 29 mai. Editia din acest an a festivalului va mai aduce, pe 30 mai si pe 6 iunie, alte doua creatii marca Purcarete: "Faust", dupa Goethe si "Uriasii muntilor", de Luigi Pirandello.

Agenda Festivalului International de Teatru de la Sibiu include productii atat din tara, cat si din strainatate, spectacole de strada in orasul vechi si in cetatile si bisericile fortificate medievale din imprejurimile Sibiului, spectacole de teatru - dans (flamenco, dans contemporan ), spectacole de lumini, de muzica, pantomima, conferinte, dezbateri, expozitii de fotografie, pictura si ateliere, care au loc atat in spatii conventionale, cat mai ales in spatii neconventionale.

Pe 28 mai, in prima zi a festivalului, pe scena Teatrului Radu Stanca, se va juca piesa "Richard al III-lea", de Shakespeare, in regia lui Tompa Gabor, laureat al premiilor UNITER. Pe 29 mai, de la ora 18,00, Casa de Cultura a Sindicatelor prezinta spectacolul "Livada de visini", de Cehov, in regia lui Eimuntas Nekrosius.

Ziua de 31 mai are in program piesa "Leonce si Lena", de Georg Buchner, in regia lui Horatiu Malaele. Spectacolul a fost pus in scena la Teatrul de Comedie din Bucuresti. Pe 1 iunie se va juca "Titus Andronicus", in regia lui Masahiro Yasuda, o productie din Japonia.

Pe 2 iunie, Teatrul Gong va gazdui, de la ora 17.00, spectacolul cu piesa "Violet. The life and loves of Violet Gordon Woodhouse", scris si regizat de Jessica Douglas-Home, din Marea Britanie. Pe 4 iunie este programata piesa "Omul perna", pusa in scena de Radu Afrim.

Editia din acest an a Festivalului International de Teatru de la Sibiu este intitulata "Inovatii". Acest festival este cel mai important eveniment de gen din Romania si al treilea din lume, ca amploare si importanta. Evenimentul va aduce la Sibiu participanti din 70 de tari care vor prezenta 350 de evenimente in 40 de spatii de joc.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Cauta-ti perechea