De prin lume adunate

#unde iesim #targ #targuri #cadouri #produse traditionale #vintage #handmade

Targuri la final de saptamana

In acest weekend, in Bucuresti au loc cateva targuri cu produse traditionale romanesti si articole handmade si vintage. Daca vrei sa gusti din savoare unor preparate traditionale, provenite din zonele lor de origine, sau vrei sa iti inoiesti garderoba cu cateva articole interesante, atunci nu trebuie sa ratezi targurile din Bucuresti.

 

Targul olarilor

 

Sub indemnul Hai, neamule, la oale!, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" organizeaza in perioada 14 – 16 mai Targul olarilor. Targul isi propune sa faca cunoscut publicului vizitator un domeniu complex si variat al artei populare romanesti, iar, pe de alta parte, sa stimuleze creatia actuala de ceramica traditionala, prin incurajarea activitatii artistice a mesterilor populari, unul dintre obiectivele majore ale institutiei noastre.

Vor fi invitati sa participe cei mai reprezentativi mesteri olari din intreaga tara, care pastreaza prin lucrarile lor, specificul olariei traditionale din zonele pe care le reprezinta. Anul acesta Targul Olarilor va avea o dimensiune internationala deoarece vor participa pe langa mesterii romani si mesteri din Sardinia, Vietnam si Republica Moldova. Evenimentul se bucura de un program generos: muzica si dans popular romanesc, muzica si dans popular ucrainean, muzica greceasca , fanfara Armatei, muzica napolitana, teatru, lansare de carte, ateliere interactive de olarit pentru vizitatori. Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 14 mai, ora 12.00.

 

Boutique Cliche

 

Sambata, 15 mai, in clubul Fat Cat are loc targul cu produse vintage si handmade Boutique Cliche. La acest eveniment sunt asteptati toti cei care pretuiesc hainele vintage si handmade asortate si purtate cu bun gust. Targul va aduna, pret de cateva ore, artisti vintage si tineri nonconformisti, dar va derula si o retrospectiva a campaniei "Farmecul lucrurilor fara varsta". La acest targ vei gasi numeroase rochite de vara, mese pline cu bijuterii si accesorii, ochelari de soare in cele mai ciudate culori si cuiere pline cu palarii. Ai la dispozitie si un salon in care poti sa fii nehotarata la o limonada rece sau o cafea aromata si doua camere in care poti sa atingi, sa probezi si sa admiri mai orice.

 

Absolutely Fabulous Fashion & Vintage Fair

 

Duminica, 16 mai, la Villa Rodizio, langa Parcul Gradina Icoanei, esti asteptat sa intri in lumea fabuloasa a vintage-ului, la Absolutely Fabulous Fair. Si pentru ca o zi fabuloasa de shopping nu ar fi completa fara o cafea pe terasa, un photo shooting eco, o tura cu bicicleta si discounturi impresionante. Organizat pentru pasionatele de fashion, Absolutely Fabulous Fair isi propune sa sustina curentul vintage si totodata tinerele talente care semneaza piese vestimentare si accesorii.

 

cadouri

 

In perioada 14-16 mai, in parcul Kiseleff, are loc un targ de cadouri. La acest targ vei gasi lumanari si sapunuri parfumate, bijuterii, accesorii handmade, decoratiuni, CD-uri, dar si cadouri personalizate. Accesul vizitatorilor este gratuit.

 

Targul de produse traditionale romanesti

 

Tot in acest weekend, in Piata Aurel Vlaicu, are loc un targ de alimente traditionale. Aici vei gasi produse delicioase, de la branza de burduf in coaja de brad, muschiulet de porc afumat, jambon traditional, carnati si pastrama de oaie , magiun, pana la ciocolata de casa si kurtos kalacs.

Tot in acest weekend, bucurestenii mai sunt asteptati si la o expozitie cu jucarii lego si papusi Barbie, la Zone Arena, si la targul de carte deschis la Palatul Cotroceni.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea