De prin lume adunate

#sarbatoare #traditii #sanziene #obiceiuri

Sanzienele, sarbatoarea pagana a romanilor

Fapturi ireale si fantastice, Sanzienele se transforma noaptea in zane cu parul galben si rochii albe de abur, danseaza in razele lunii si binecuvanteaza intreaga vegetatie si fauna, aduc copii frumosi si sanatosi si alina suferintele din dragoste. In noaptea de Sanziene , fetele si flacaii isi gasesc perechea, iar plantele capata proprietati lecuitoare. Sanzienele reprezinta singura sarbatoare pagana acceptata de calendarul ortodox si o ocazie de a redeveni copii si a crede in miracole posibile.

 

 

Ce sunt Sanzienele?

 

Sanzienele sunt in credinta populara niste femei frumoase, zane bune, preotese ale soarelui, care stau ascunse in padurile intunecate, neumblate de om. Potrivit traditiei, Sanzienele se plimba pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, in fiecare an. In aceasta noapte, zanele canta si danseaza, aduc rod culturilor, inmultesc pasarile si animalele, ii vindeca de boli pe cei bolnavi si le lecuiesc pe femeile sterpe. Chiar daca sunt zane bune, Sanzienele pot deveni malefice, daca oamenii nu cred in forta lor si nu sarbatoresc acest eveniemnt cum se cuvine. Sanzienele starnesc vijelii si grindina.

Sarbatoarea de Sanziene se sarbatoreste in aceeasi zi cu nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, astfel ca in timp, aceste doua sarbatori au ajuns sa se confunde. Sanzienele este cea mai mare si singura sarbatoare pagana acceptata de ritul ortodox. Aceasta sarbatoare este una cu adevarat magica, in noaptea de Sanziene avand loc evenimente fantastice, se aprind focuri de vara si se fac ritualuri de dragoste. Viata si vara sunt astfel sarbatorite si traite plenar. Sarbatoarea de Sanziene provine dintr-un vechi cult roman, legat de zeita Diana, Sanctae Dianae, zeita padurilor.

Sanzienele sunt insa, inainte de toate, flori de camp, de culoare aurie si pline de polen. Cu siguranta iti amintesti de zilele de vacanta petrecute la bunici, cand te jucai de dimineata pana seara in gradina, printre capitele de fan si stupii de miere. Sanzienele au fost martorii tacutii ai copilariei tale si ti-au facut somnul mult mai dulce si odihnitor. Flori iubitoare de soare, sanzienele te acopera cu o ploaie fina de aur la fiecare atingere si cu mirosul lor nepamantesc, care nu se aseamana cu nimic altceva.

 

noaptea de sanziene

 

Noaptea de Sanziene este un magica, sarbatorita in multe zone ale tarii. In aceasta noapte minunile sunt posibile, iar fortele benefice ating apogeul. In aceasta noapte, Sanzienele, fete frumoase si fantastice, se prind in hora si dau puteri deosebite florilor si buruienilor care capata proprietati benefice, de leac, pentru toate bolile. In aceasta noapte, zanele zboara prin aer si impart leacuri atat plantelor, cat si animalelor si oamenilor bolnavi. Noaptea de Sanziene este si sarbatoarea iubirii, sarbatorita cu joc si cantec. In noaptea de Sanziene, fetele si baietii care urmeaza sa se casatoreasca se aduna si se veselesc. In seara zilei de 23 iunie, satenii culeg brate intregi de sanziene, iar fetele se imbraca de sarbatoare si isi impletesc sanziene in cosite.

 

Traditii si obiceiuri de Sanziene

 

In noaptea sarbatorii de Sanziene, fetele de maritat iti impletesc cununi din sanziene pe care le arunca peste case. Daca cununile se lovesc sau se agata de cosul casei, fata se va casatori. Gospodarii prind la grinda casei cate un spic de grau, care sa le aduca grane manoase. Fetele care vor sa se marite repede trebuie sa se spele cu roua. Roua trebuie stransa in zori de catre femeile batrane ale satului. Fetele care se spala cu aceasta roua vor fi sanatoase si dragostoase si isi vor gasi repede alesul. Si femeile maritate pot face acest ritual, pentru a fi iubite in continuare de soti si pentru a avea copii frumosi si sanatosi.

In noaptea de Sanziene, fetele de maritat isi pun sub perna flori de sanziene, pentru a-si visa ursitul. In unele zone, fetele isi fac coronite de sanziene si le lasau peste noapte in gradina. Daca dimineata gasesc coronitele pline de roua, este semn de maritis in toamna care urma sa vina. Florile de sanziene sunt prinse in coronite si duse la biserica pentru sfintire. Mai apoi sunt folosite pentru diverse practici magice de-a lungul anului. Tot in noaptea de Sanziene se aduna plantele de leac, care ating apogeul in aceasta perioada. In noaptea de Sanziene se aprind focuri pentru alungarea spiritelor malefice, iar in cimitire, mormintele sunt impodobite cu flori mirositoare.

 

Sarbatoarea Zanzienelor in zilele noastre

 

Chiar daca in epoca supertehnologizata in care traim traditiile si obiceiurile nu mai sunt respectate, Zanzienele sunt sarbatorite in numeroase colturi ale tarii. Chiar si in Bucuresti, acest eveniment este sarbatorit prin organizarea de diverse targuri traditionale, care reinvie spiritul Sanzienelor. Un eveniment special este dedicat acestei sarbatori la Muzeele Minovici, unde in fiecare an isi dau intalnire cei dornici de putina magie in viata lor.

Sursa foto : produsin.ro

Oferte pentru tine

  •   2010-06-23
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihaela Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Istoria democratizarii ciocolatei

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii