De prin lume adunate

#lectura #carte #roman #librarie #mircea cartarescu

Mircea Cartarescu lanseaza Frumoasele straine

Frumoasele straine, un nou volum de Mircea Cartarescu, publicat la editura Humanitas, se gaseste pe rafturile librariilor. Umorul, satiricul si grotescul au fost dintotdeauna, in volumele sale de versuri, in Levantul si in Orbitor, in Enciclopedia zmeilor si in De ce iubim femeile, a doua coarda la arcul lui Mircea Cartarescu, alaturi de cea onirica si vizionara.

In Frumoasele straine ele sunt coarda dintai. Putine carti din literatura romana de azi ii pot sta alaturi ca naturalete a povestirii si ca ubicuitate a comicului, intins pe toate registrele, de la zambetul discret la rasul cu lacrimi. Cele trei povestiri unite de aceeasi voce narativa, destinsa si fireasca, sunt filme cu camera in mana, fara nici o emfaza, mizand pe sinceritate si simplitate.

"Sper ca nu am sarit calul, iar dac-am facut-o, imi cer iertare. Caci am facut-o nu din cruzime sau razbunare, ci din dorinta mea de a rade si de a auzi oameni razand, curat si destins, imprejurul meu. Radem tot mai putin, dispretuim tot mai mult rasul, si-n viata, si-n arta, desi pana la urma ne putem defini ca animale care stiu sa rada", declara Mircea Cartarescu.

 

Noi traduceri ale volumelor lui mircea cartarescu

 

De curand, Orbitor. Corpul, Orbitor. Aripa stanga si Travesti au fost traduse in limbile norvegiana, olandeza si germana, imbogatind astfel palmaresul unuia dintre cei mai tradusi autori romani, cu volume aparute deja in 14 limbi. Romanul Orbitor. Corpul a fost publicat in martie la editura norvegiana Bokvennen din Oslo, in traducerea lui Steiner Lone. Cartea s-a bucurat de aceeasi primire excelenta din partea presei ca si primul volum.

Luna aceasta, la editura olandeza De Bezige Bij a aparut Orbitor. Aripa stanga, in traducerea lui Jan Willem Boss. In deschiderea Catalogului pe 2010 al prestigioasei edituri, cartea lui Mircea Cartarescu se bucura de o ampla prezentare. In luna mai, traducerea in germana a romanului Travesti va fi publicata la editura Suhrkamp din Berlin.

Oferte pentru tine

  •   2010-05-04
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihaela Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii