De prin lume adunate

Hrana, vernisaj la MTR

Muzeul Taranului Roman lanseaza o noua provocare: un singur vernisaj, doua expozitii; o singura tema, doua viziuni; un singur muzeu, doua lumi. Va asteptam de Sfintii Apostoli Petru si Pavel la ora 12.00 sa ne regasim sub semnul Hranei.

Hrana care leaga - o noua sala care intregeste expunerea permanenta a muzeului.
Hrana taraneasca - expozitie temporara, pana pe 29 septembrie, in Sala Oaspeti.


Propunand doua discursuri muzeale diferite despre acelasi subiect, expozitia Hrana intampina de la bun inceput o dificultate. Obiectul propriu-zis alterabil, in permanenta transformare rapida, isi pierde identitatea. Durabile sunt doar instrumentele cu care se prepara hrana, se conserva, se transporta etc. In schimb se pot figura sensurile sacrificiale ale hranei, solidaritatea celor care impart aceeasi hrana, distinctia majora intre vegetal si animal.

Suntem ceea ce gandim, faptuim, vorbim, visam. Dar in substanta noastra vie, suntem ceea ce mancam. Ingerii nu mananca, se prefac doar. Noi suntem carne si sange de animal sacrificat, ne hranim prin violenta si moarte, suntem lapte de femeie, de oaie, de vaca, hrana dulce si blanda, suntem rod de plante ucise ca graul sau culese fara durere, ca marul si ciuperca.

Suntem, simbolic vorbind, animalul ucis sau planta chinuita, ingropata, secerata, trecuta prin foc, materia martir care capata putere prin sacrificiu initiatic.

La mesele rituale de nunta, ursitori, botez, inmormantare , pomeniri, alimentul este deopotriva hrana si ofranda.

De la Caderea "alimentara" in pacat si pana la Mantuirea prin hrana sfanta, parcurgem un urcus programat de stramosi, intesat de prescriptii si proscriptii, cu mese abundente, excesive si cu mese deliberat sarace. Chiar atunci cand ne hranim pur si simplu in fiecare zi, ritmul meselor este fixat de traditie. Nu poti manca in orice loc, nu poti arunca oricum resturile.

Prozaica indeletnicire a "luatului" mesei de tarani pare o sarbatoare . O sarbatoare laica, cu fermecatoare si rigide tipicuri aristocratice, o sarbatoare religioasa inceputa sub semnul crucii facut pe paine inainte de a o frange, sfarsita cu o rugaciune adresata lui Dumnezeu multumind pentru indestulare.

Cei vechi nu pareau sa fie obsedati de aportul caloric sau de vitamine. Masa lor nu era niciodata profana. Era sfanta chiar si in afara sarbatorii. Mancand, ei intrau in relatie cu universul vazut si nevazut. Mancarea te leaga.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Top

Cauta-ti perechea