Primii fulgi de zapada ai acestui an m-au gasit intr-una din acele zile ingrozitor de aglomerate, cand parca timpul se incapataneaza sa iti arate ca el este seful si zboara ca nebunul inainte ca tu sa iti fi terminat toate treburile. Din aceasta cauza nu am reusit sa ma bucur pe deplin de minunea naturii. Am fost chiar putin agasata ca Bucurestiul era aglomerat chiar si sambata dupa-amiaza.

Dupa o zi intreaga de alergat prin frig si vant, foamea s-a instalat si nu mi-a mai dat pace pana nu am intrat intr-un loc de unde imi puteam ghiftui stomacul lipit de spinare. Si primul loc care mi-a iesit in cale a fost Garlic Pub , o mica pizzerie de pe strada Mihai Eminescu.

De cum am pasit inauntru (atentie insa! pubul se afla la subsolul unei cladiri, iar scarile pornesc chiar din usa, astfel ca trebuie sa fii atent sa nu pasesti in gol), aromele manacarurilor proaspat preparate mi-au izbit toate simturile, iar caldura placuta mi-a mai dezmortit oasele inghetate.

O pizza cu prietenii

Garlic Pub este un local nici prea mare nici prea mic, cu cateva mese la care pot incapea maxim sase persoane. Mobilierul este din lemn masiv, in culori intunecate, iar peretii sunt o combinatie fericita de caramida roscata si picturi. Tevile si burlanele inestetice au fost acoperite ingenios cu materiale textile in tonuri portocalii, iar din tavan atarnau si cateva funii de usturoi. Lumina este discreta si chiar daca mesele sunt destule de inghesuite ai totusi parte de intimitate si poti discuta linistit cu prietenii.

Daca esti cu iubitul sau iubita, exista si un mic separeu, ascuns de ochii celorlalti, unde poti avea parte o masa mult mai intima si romantica. Garlic Pub nu este insa un loc in care sa mergi pentru o intalnire romantica. Este genul de local unde te duci doar pentru a manca si a bea o bere alaturi de prieteni multi si galagiosi. Muzica este si ea discreta, in general muzica pop, fara o personalitate anume.

Ce mi-a placut in Garlic Pub a fost servirea foarte prompta. La ora la care am ajuns eu, aproape toate mesele erau ocupate, insa fetele de la servire s-au miscat foarte repede si mancarurile au fost aduse imediat.

Ce mancam la Garlic Pub

Dupa cum spuneam si la inceput, la Garlic Pub principalul fel de mancare este pizza. Si cum nu mai mancasem pizza de ceva vreme am fost fericita ca am poposit aici. Asadar, la Garlic ai de ales intre pizza margherita, calzzone, prosciutto , funghi, hawaii, capriciosa, diavola, rustica, quatro formaggi, quatro stagioni, vegetariana sau pizza casei, pizza Garlic. Aceasta a fost si alegerea mea; Garlic este o pizza cu pui, boabe de porumb, ciuperci, sos de ustoroi fin si multe altele. Chiar daca continea multe ingrediente, a fost o pizza usoara, foarte buna. Nici pizza Diavola nu este de lepadat, foarte picanta si crocanta.

Pe langa sortimentele de pizza, la Garlic poti alege si din cateva feluri de paste, salate si prepatate la gratar. Daca ai pofta de ceva dulce poti incerca prajitura tiramisu sau inghetatele. La capitolul bauturi gasesti bere, vin, bauturi racoritoare, fresh-uri sau cafea. Preturile la Garlic Pub sunt medii. Astfel, pizza mica este in jur de 10-12 lei, iar cea mare costa 13-20 de lei, salatele sunt in jur de 18 lei, pastele sunt 14-22 de lei, berea 5-7 lei, un pahar din vinul casei este 4 lei.

Unde se afla Garlic Pub

Garlic Pub se afla pe strada Mihai Eminescu, la numarul 154, in zona Dacia - Piata Spaniei. Rezervari se pot face la numarul de telefon 021.212.41.60.

  •   2009-12-15
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihaela Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Unde poti inota cu delfinii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii