De prin lume adunate

#unde iesim #restaurant #mancare chinezeasca #restaurant cu specific #restaurant chinezesc

Asia - restaurant chinezesc cu mancare buna

Nu sunt un mare fan al preparatelor culinare chinezesti. Dupa o prima experienta mai putin placuta, mi-am spus ca trebuie sa ajung in China ca sa mananc cu adevarat mancare chinezeasca ca la mama ei. Dupa ce am vizitat insa restaurantul Asia din capitala, parerile mele s-au schimbat. Mi-am dat seama ca nu mancarea in sine este vinovata de conceptia mea, ci bucatarul care o prepara si restaurantul unde o servesti.

La restaurantul Asia lucrurile stau insa altfel. Este un local curat, cu mancare bine pregatita, care te face sa mai revii. Iar deserturile sunt de-a dreptul pacatoase.

 

La o gustare in acvariu

 

Restaurantul Asia este elegant, curat si primitor. Mobilierul este stilat, sobru, cu mese din lemn masiv si scaune confortabile, numai bune pentru a te odihni dupa o masa copioasa . Tonurile sunt calde, de bej si maro. Peretii sunt decorati cu diverse tablouri si elemente de decor specifice culturii chineze. Un alt punct de atractie al restaurantului este reprezentat de vesela. Aceasta este in forma de scoici, pe fond alb sau bleu.

De fapt, senzatia pe care o ai atunci cand intri pentru prima oara in restaurantul Asia, este ca te afli intr-un imens acvariu in care poti lua masa. La aceasta senzatie contribuie din plin plantele si acvariile din restaurant. Ai putea crede ca restaurantul este incarcat. Nimic mai departe de adevar. Asia este un restaurant spatios, in care poti manca linistit fara sa te simti distrat de discutiile de la alte mese.

La Asia atmosfera este placuta, relaxata, potrivita pentru orice fel de intalniri. Aici gasesti si mese retrase, intime, pentru intalnirile in doi, dar si mese spatioase, cu multe locuri, penru reuniunile cu multi prieteni.

 

Ce comandam la Asia

 

Dupa cum spune si numele, acest restaurant este cu specific chinezesc. In meniu vei gasi o multitudine de aperitive, compuse din pui shanghai , pachetele de primavara sau chiftelute cu susan, preparate pentru vegetarieni (diverse preparate pe baza de legume, tofu, salate), supe, spaghete, preparate din peste si fructe de mare, preparate din carne de pui, porc, oaie, rata, vita, preparate din orez si deserturi.

O pagina speciala din meniu este destinata "mancarurilor de frumusete". Beauty Food sunt mancaruri dietetice, potrivite pentru cei care tin la silueta si nu vor sa se ingase sau sa isi strice dieta. Printre aceste mancaruri se numara tofu cu seminte de pin, calamari si creveti cu "go-gi" sau salate chinezesti.

Dupa experientele mele mai putin placute in materie de mancare chinezeasca, nu m-am avantat la preparate complicate si am ales un pui in cinci culori (23 lei) si o portie de orez cu legume si sos curry (7 lei). Spre surpriza mea, placuta evident, mancarea a fost excelenta, satioasa si proaspata. Puiul a fost bine pregatit, iar legumele proaspete. Nici orezul nu s-a lasat mai prejos, gustul sau fiind foarte bun, bine condimentat si aromat.

Si pentru ca experienta din aceasta seara a fost mai mult decat placuta si pentru ca vroiam sa mai incerc si altceva, mi-am comandat la desert si o inghetata prajita. Suna bizar, nu-i asa? Cum adica inghetata prajita?! Ei bine, acest desert vine sub forma unei gogosi din aluat fraged, crocant si aromat, in care se afla inghetata. Gogoasa este garnisita cu frisca si sos de ciocolata. O adevarata nebunie. M-as intoarce la orice ora din zi sau din noapte pentru o portie de inghetata prajita.

La Asia mai poti incerca si puiul cu ananas cu un gust delicat si foarte exotic, puiul in vas de bambus, pentru o prezentare inedita, sau puiul 'gong-bao", pentru un gust usor picant. De incercat sunt si pachetelele de primavara, cu un foietaj proaspat si crocant. La capitolul bauturi poti incerca diverse sortimente de vin, cocktailuri, bauturi racoritoare, bere sau sampanie.

Acum probabil ca te intrebi cam cat costa toata "distractia" la restaurantul Asia. Ei bine, preturile sunt cam maricele. Astfel, un fel principal se invarte intre 20-50 de lei, cele din peste, fucte de mare si specialitatile din rata trecand insa de 60 de lei, orezul este in jur de 7-8 lei, aperitivele sunt in jur de 20 de lei, supele 8-10 lei, preparatele vegetariene 16-22 de lei. O masa pentru doua persoane, compusa din fel principal, bautura si desert trece lejer de 100 de lei. La Asia servirea este prompta, mancarurile vin repede, iar chelnerii se asigura ca nu iti lipseste nimic din ce ai comandat si iti ofera si sfaturi in alegerea preparatelor.

 

Unde se afla Asia

 

Restaurantul Asia se afla pe bulevardul Decebal, la numarul 13 si este deschis zilnic, intre orele 12-24. Rezervari se fac la numarul de telefon 021.327.34.76.

  •   2010-02-04
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Mihaela Rotaru

Vezi toate articolele

Articole din noutati

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Unde poti inota cu delfinii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii