„Ma inspir din iluziile si deziluziile vietii”, spunea la un moment dat intr-un interviu Dani Klein, solista trupei Vaya Con Dios , vorbind de muzica sa. Acelasi lucru as putea spune si eu, raportandu-ma la cele simtite aseara la concertul pe care celebra trupa belgiana l-a dat la Bucuresti. De ce spun asta? Pentru ca mi-a dat iluzia unui final fericit si m-a lasat sa traiesc deziluzia tanjirii dupa un final de orice fel.
Pe 13 octombrie 2009 , intr-o marti care se presupunea a fi una cu ghinion, romantismul si pasiunea purtata de acordurile Vaya Con Dios au venit sa scuture de praf incinta Salii Palatului, imbacsita parca de spiritul unui comunism timpuriu.
Odata cu aparitia pe scena a artistei, insotita de sapte instrumentisti cu tobe, chitare, pian, bass, trompete si vioara, am simtit nevoia aprinderii unui trabuc. Aveam senzatia ca ma aflu intr-un cabaret, la o masa sub o lampa cu abajur alb, in care ritmurile de jazz, soul si blues iti ametesc simturile. Un protest cu „Aici nu se fumeaza”, i-a facut, in schimb, pe cei 2000 de spectatori veniti sa asculte concertul acustic Vaya Con Dios, sa se ghemuiasca mai bine in scaune si sa se lase purtati de atmosfera strazilor pariziene ce razbate din piesele belgienilor.
Intr-o forma mai buna ca niciodata, Dani Klein si-a deschis spectacolul cu o piesa vibranta cunoscuta de toti degustatorii de Vaya: „Far Gone Now”. Timbrul ragusit al artistei si accentul sau frantuzesc au vrajit publicul inca de la primele acorduri ale piesei. A continuat, insa, cu o serie de melodii inscrise in acelasi registru care parca a amortit spiritul celor molcomi din sala si l-a frustat pe al celor care gandesc tot timpul mai mult. Parca nu e destul, se poate mai mult, imperiosul necesar al cantitatii de sentimente si trairi administrate de cantareata se cerea schimbat. Si cerinta a fost indeplina. Acorduri de „Je l`aime, Je l`aime” si ropote de aplauze i-au trezit pe cei amortiti.
Melodiile „What`s a woman” si „ Puerto Rico ” au infierbantat mintile feminine prezente la concert si le-a invatat sa traiasca iubirea impartasita pentru cateva clipe, in timp ce un „Johnny” a trezit spiritul roman prezent la fata locului. Magulita de elogiul adus de Dani piesei originale, „Sanie cu zurgalai”, o sala intreaga a gemut de un nationalism pierdut in lojele comuniste ale Salii Palatului.
Momentul patriotic era insa cat pe ce sa fie inabusit de completarea artistei in care isi exprima admiratia fata de muzica gypsy. Reactia publicului nu a fost la fel de virulenta ca cea de la concertul Madonnei, probabil pentru ca cei ce gusta muzica Vaya Con Dios isi manifesta pana si nemultumirile in liniste. Chiar s-asa, valurile iscate de afirmatia etnica a lui Dani, au tulburat putin acalmia din sala, insa au fost imediat indepartate odata cu intepretarea piesei „Pauvre Diable”. 
Apoi concertul s-a oprit brusc si scena a cazut in tacere. Vuietul ropotelor de aplauze a invadat spatiul si bis-ul si-a cerut drepturile. Dupa 5 minute de batai frenetice din palme, artistii s-au intors, fiecare cu cate o sticla de bere in mana. Aerul boemul de cabaret retro si-a regasit din nou locul in plamanii celor prezenti si acordurile consacretei „Neh Nah Nah” a innebunit audienta. Toti cei prezenti, fie ei letargici, vulcanici si inflacariti, romantici si pasionali s-au ridicat in picioare la unison si au cantat extaziati alaturi de artista refrenul emblematic al trupei Vaya Con Dios.
Tot in aplauze s-a pus punct si magiei Vaya, dupa doar o ora si ceva de la inceputul concertului. De aici si deziluzia, de aici si simtamantul ca nu exista final, de aici si insatisfactia unei trairi ce ti se ofera pe jumatate, unui sentiment neimpartasit pe deplin, a unui sarut furat in imaginatie si penalizat in realitate.
Vaya Con Dios a venit in pasi acustici, mi-a trezit imaginatia pierduta si mi-a oferit un scaun la masa aceea din colt, incalzita de abajurul desenat in pasteluri romantice. Nu mi-a oferit insa desertul. Acum stiu, cand le voi mai cere sa-mi aduca meniul, am sa le precizez sa treaca in program si „Time Flies” si „Don`t break my heart”, cine stie, poate asa deziluzia tanjirii dupa un final se va risipi!
Vaya Con Dios - Neh Nah Nah
