„In Chains”, prima piesa pe care am ascultat-o de pe noul album semnat Depeche Mode , „Sounds of Universe”, m-a facut sa cred ca am gresit discul sau, mai rau, ca l-am zgariat fara sa-mi dau seama. Sunetele dubioase ce-ti deranjeaza timpanul mai bine de un minut din piesa iti dau impresia ca sta sa vina cutremurul peste tine sau ca un al III lea Razboi Mondial este pe cale sa inceapa si tu esti departe de buncar, prins pe un camp minat.
Insa, dupa ce trec cele 2 minute de agonie in care nu-ti dai seama daca e un sunet uman sau nu, respiri usurat: Da, ei sunt! Depeche Mode. Putin schimbati, cu multe influente extraterestre, ganduri noi, sentimente expuse mai direct, insa aceeasi Depeche Mode pe care i-am urat ca n-au mai venit la noi sa ne incante cu muzica lor live.
Detasandu-se puternic ca stil de penultimul disc „Playing the Angel” lansat in 2005, cele 13 „Sounds-uri” cu care ne intampina Depeche Mode in 2009 aduc o briza de aer curat , insa unul venit chiar din pantecele Universului, de printre galaxii, planete si forte extraterestre ce ni se creioneaza in nave spatiale si sunete distorsionate.
De-a lungul celor 20 ani de existenta, lectia pe care ne-a predat-o Depeche Mode ne-a aratat ca istorisirile de iubire sau cele care tin de social, religios etc, sentimentele vii si introspectiile dureroase valabile pentru fiecare dintre noi pot fi materializate in imagini muzicale. Fiecare vers, fiecare nota a reprezentat fie o tortura dulce in constiinta ascultatorului, fie o izbucnire a spiritului liber descatusat de ritmuri nebune.
Acum, intorsi la ritmul sintetic pop care i-a consacrat, cei de la Depeche Mode ne invita sa ne jucam un joc reinventat de ei si daruit noua pe post de recreatie dupa un curs umanist trait din plin si incarcat de ganduri.
Pe Sounds nu se mai observa acel suflu, acel avant gandit ulterior. Aici, viata e calma, instrumentele nu se incaleca, versurile sunt clare si raspicate. Desi isi pastreaza aceeasi nota de tragism impletit cu un optimism matur si grav, lirismul din Sounds este mai clar, mai transant si parca nu lasa loc de discutii. Ritmul este linear si acoperit cu mult fuzz ce ni se prezinta sub forma de bipuri si sunete care te duc cu gandul la luminitele si clipocelile navelor spatiale.
Astfel, pornind cu „In Chains”, David Gahan ne introduce in lumea aceasta mistica si nepamanteana a sentimentelor jucate pe sunete electronice. Acel zgomot deranjant din primele minute ale piesei pare ca vrea sa-i diferentieze pe cei care merita sa treaca pragul in acest Univers paralel gandit de Depeche Mode, de cei obtuzi care n-ar face fata multitudinii de trairi nascute din aceste sunete sintetice. Odata ce ai trecut testul, pornesti intr-o calatorie inedita la al carei final vei exclama incantat: „Da domne, nu m-au dezamagit nici de data asta, DM inca mai are ceva de spus”.
In urmatoarea melodie, „Hole to Feed” lucrurile se precipita, te antreneaza si combinatia de sunete din ce in ce mai dubioasa are menirea de a te tine prins, captiv si fascinat de lumea aceasta a luminitelor extratereste in care tu ai fost ales sa pasesti. We are here/ We can love/ We share something/ I'm sure/ That you mean no odd to me/ When you get / What you need/ It's no way of knowing/ What you'll get/ Is another hole to feed, te invita Gahan sa gandesti.
Cu „Wrong”, membrii trupei au vrut intr-un fel sa-si puna semnatura pe disc. Ceva de genul, „Tot noi suntem, chiar daca venim cu un gand mai futurist in muzica si o dorinta de reinventare in suflet”. De altfel, piesa „Wrong” este, dupa pararea mea, si cea mai comerciala, fiind si primul single lansat de pe acest album. Cum era de asteptat, melodia s-a bucurat de succes in randul publicului. Si nici nu e de mirare. Se detaseaza de restul discului ca stil si gandire. Este probabil piesa care face trierea intre cei care nu gusta Depeche Mode, dar aprecieaza comercialul, si cei care sunt fanii Depeche Mode, aprecieaza si aleg sa mearga si mai departe cu auditia. Personal, imi place. „Wrong” e vie, violenta, tragica, perfecta pentru cineva revoltat care are ceva de spus siesi si celor din jur.
In „Fragile Tension” si „Little Soul”, in schimb, sound-urile specifice universului de pe acest album revin intr-un joc matur, gandit pe o discrepanta sufleteasca ce-ti da starea aceea de ameteala obsesiva cu urme adanci in imaginatia viitoare.
Cu o viziune mai optimista, „In Sympathy” vine sa-ti potoleasca simturile ametite de prea mult joc si te indeamna sa gravitezi alaturi de ea pe sinteticul calm si innoit de „Peace”. Aceasta din urma, curata orice indoiala a ascultatorului, potrivit careia sunetul distorsionat din primul minut de „In Chains” ar putea semnala ceva rau. Precum un calugar budist venit dintr-un alt Univers, „Peace” te indeamna sa faci o mica introspectie, sa elimi tot raul si sa-si gasesti linistea, cu tine, cu cei din jur, cu intreg Universul.
"Spacewalker" este o melodie strict insrumentala care nu pot spune ca m-a teleportat intr-o alta lume. Nu stiu, poate pentru mine, daca niste sunete, fie ele nepamantene, nu sunt combinate cu o voce puternica si niste versuri profunde, nu au efectul scontat.
„Perfect” si „Come Back” insa m-au ajutat sa ma las coplesita din nou de starea creata de Depeche Mode, in timp ce „ Miles Away / The Truth is There”, „Jezebel” si „Corrupt” au consolidat structura de rezistenta a intregului album. Nu stiu ce m-a determinat sa aleg aceste trei piese ca fiind cele mai bune de pe album. Probabil subiectivismul, probabil lectia invatata de la Depeche Mode potrivit careia istorisirile si introspectiile gandite de mine pot fi materializate in imagini muzicale trasate de ei, cine stie, ideea este ca decizia a fost luata.
Sigur insa, ritmul eclectic si molatic in acelasi timp, versurile simple, dar atat de puternice si profunde, mesajul transmis fie si pe o unda radio intergalactica semnata DM, al acestor trei piese m-au ajutat sa inchei albumul „Sounds of Universe” cu certitudinea clar impregnata in cap ca Depeche Mode nu-si va pierde nicioadata din talent, originalitate si inedit. Auditie placuta!
