Muzica

Nicu Alifantis - povesti la gura sobei la Cinema Patria

Nicu Alifantis a pus capat celor 8 ani de absenta discografica si a revenit pe piata cu “Cantece de semineu”, album lansat pe 26 ianuarie 2010 in cadrul unui spectacol desfasurat intr-o sala mai speciala: cinematograful Patria (din Bucuresti, bineinteles).

Am observat ca in ultima perioada acest cinematograf este la mare cautare printre organizatorii de spectacole spectacole folk. Pana acum i-au trecut pragul Florin ChilianAlexandru AndriesNicu Alifantis si urmeaza sa o faca si Ducu Bertzi.

Am revazut cinematograful Patria dupa cativa ani si parea neschimbat: aceleasi scaune, aceleasi plasatoare de bilete, aceeasi senzatie de “ceva” inca tributar Epocii de Aur.

Respectand sfertul academic, pe scena improvizata din fata ecranului, pe care ruleaza anual zeci de pelicule, si-a facut aparitia mai intai un om si-o chitara. Un Nicu Alifantis la costum si camasa cu o palarie parca imprumutata dintr-un film cu gangsteri. 

A fost o surpriza pentru Alifantis sa vada atata lume adunata la Patria (concertul era sold out de cateva zile). Si-a cerut scuze pentru emotii ( desi poate nu era cazul, caci canta de aproape de peste 30 de ani) si a atacat repertoriul cu piese mai mai vechi: "Rar", "Umbra", "Vino noaptea", "Ce bine ca esti".
 
 

Dupa primele 15-20 de minute, folkistul si-a invitat pe scena prietenii cu roluri bine definite:   Berti Barbera - percutii; Mihai Nenita - vioara; Adrian Flautistu - contrabass; Marcel Moldovan – tobe. La voci a primit intariri consistente: Virgil Iantu, Bogdan Tudor, Mircea Ciurez si, la unele piese o prezenta feminina seducatoare in fusta mini, soprana Mediana Vlad.

In formula asta au fost prezentate piesele de pe noul album, un material bun de ascultat la gura sobei, cu o tigara de foi in mana si cu un pahar de whisky in cealalata. Sper sa nu gresesc daca ca spun ca invitatilor lui Alifantis le-a luat ceva mai mult pana sa se acomodeze cu ceea ce se intampla pe scena. Nu, nu e vorba de gherle tehnice, ci de acea chimie aparte, acea bucurie de a canta pe care ma asteptam sa o citesc in ochii si in gesturile lor. 

Bine ca in cele din urma s-a rezolvat si de pe la jumatatea concertului am avut parte de ceva mai multa actiune pe scena, incepand cu giumbuslucurile lui Virgil Iantu & restul vocilor si terminand cu miscarile de saman ale lui Berti Barbera, neprestator de voce (ciudat, nu?), insa maestru intr-ale percutiilor.
 
 
 
Luata per ansamblu, intreaga gasca de muzicieni cu Alifantis in frunte a adus pret de aproape doua ore muzici care sunt mai mult decat folk. Urechea mea a fost fericita pentru puternicele interferente cu jazz-ul sau blues-ul, ba chiar pe alocuri si cu un pic de opereta.  Muzica lui Alifantis a sunat parca mai plin ca niciodata, poate si din cauza viorii lui Mihai Nenita, violonist imprumutat din sfera altui folkist, Ducu Bertzi

Concertul de la Cinema Patria a fost fara indoiala un succes si nu spun asta judecand fix din punct de vedere financiar. L-am vazut mai degraba ca pe un examen pe care Nicu Alifantis l-a sustinut pret de doua ore in fata publicului, lucru atat de rar intalnit in ultimii ani. Alifantis inca e iubit si va ramane asa indiferent de haina instrumentala cu care isi imbraca melodiile. Cei care au ratat spectacolul de la Patria mai au o sansa sa-l vada pe Alifantis. Formula este aceeasi, la fel si cinematograful, doar data este alta (19 aprilie 2010).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea