Muzica

#cronica de album #dan helciug #inimi pentru alte inimi

"Inimi pentru alte inimi" – o mana de ajutor intinsa copiilor

Intr-o Romanie pusa pe jar de criza economica, cu tot cu problemele aferente (somaj, taieri salariale, pensii indecent de mici etc), Dan Helciug , Andra, Nicu Alifantis, Nicola, Bodo, Paula Seling si alti muzicieni au ales sa colaboreze, chiar daca acest lucru inseamna zero lei pentru buzunarele lor.

Artistii si-au unit fortele in slujba unei cauze nobile: strangerea de fonduri pentru ajutorarea copiilor cu afectiuni cardiace. Nu, nu este vorba despre un concert caritabil, ci despre un album, Inimi pentru alte inimi, primul disc solo al lui Dan Helciug, vocea trupei Spitalul de Urgenta.

Cu ce este atat de special acest album? Este poate unul dintre putinele materiale discografice ascultate in ultimele luni, care reusesc sa-mi transmita ceva, "vina" purtand-o si maniera in care a fost imprimat. Este un disc unplugged, adica chitara rece, pian, viori, percutii si voci, fara alte floricele muzicale care probabil i-ar strica tot farmecul.

As putea sa numar pe degete materialele unplugged care au aparut in Romania. Unul dintre ele apartine trupei byron, cea care a lansat in 2008 “Accoustic Drama”, primul DVD unplugged de pe piata romaneasca. “Blinded by sunshine” este o mostra de pe acest DVD, pe care aveti ocazia s-o ascultati si pe “Inimi pentru alte inimi”.

Din punctul meu de vedere, surpriza albumului albumului este Nicola si splendida reorchestrare acustica a hit-ului “Langa mine”, piesa cu care triumfa in 2002 la Festivalul de la Mamaia . Noua varianta de la “Langa mine” demonstreaza ca Nicola este inca departe de fi “o expirata”, trista eticheta pe care unii s-au grabit sa i-o lipeasca pe frunte.

Ma bucur ca Dan Helciug nu a uitat de inceputurile Parlament-ului, trupa cu care s-a lansat, si a reconditionat poate cea mai frumoasa si cea mai subapreciata balada a lor, “Fluturi”.

Intamplator sau nu, tot din aceeasi perioada (1998-1999) este si piesa “Daca n-ai fi”, lansata initial de Sarmalele Reci. Pe acest album insa, “Daca n-ai fi tu” este interpretata in duet de solistul Sarmalelor, Zoltan Andras, si Dan Helciug.

“Numai una” este melodia pe care se aud doua dintre cele mai bune voci ale pop-rock-ului romanesc: Bodo de la Proconsul si acelasi Dan Helciug. Si pentru ca tot realizam conexiuni intre artisti, ar mai fi loc de inca una: atat Bodo, cat si Dan au facut parte in trecut din Parlament.

“Un baiat si o fata” este poate cea mai amuzanta piesa de pe disc, cu o Paula Seling in rol de fata dependenta de haine, farduri si mall-uri, si cu Helciug, in rol de baiat rau, ahtiat dupa tatuaje si lanturi.

Nu am apucat sa va povestesc decat jumatate din acest prim disc solo a vocalului de la Spitalul de Urgenta. Pe cealalta jumatate va las s-o descoperiti singuri. Desi poate primul gest este sa cautam “Inimi pentru alte inimi” pe internet si sa-l descarcam gratuit, indraznesc sa sper ca vor fi foarte putini cei care vor face acest lucru. Ganditi-va la un singur lucru: incasarile de pe urma vanzarii albumului ajung la copiii care chiar au nevoie de acesti bani.

Foto: Facebook.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea