Muzica

#premiile Brit Awards #Gala premiilor Brit Awards #castigatori #castigatori brit awards #brit awards #madonna

Gala premiilor Brit Awards - momente speciale

Taylor Swift, Ed Sheeran si Sam Smith au fost marii invingatori la gala Brit Awards, premiile industriei muzicale britanice, ce a avut loc la Londra. Madonna, invitatul special al galei, a cazut pe scena, dar a continuat spectacolul, ignorand momentul stanjenitor. Afla ce alte peripetii au avut loc in cadrul evenimentului.

Compozitorul si interpretul englez Ed Sheeran in varsta de 24 de ani a plecat acasa cu doua trofee din cele 4 categorii la care a fost nominalizat, cel mai bun artist britanic, dar si cel mai bun album, intitulat „x”. Vizibil emotionat, Ed Sheeran a spus scurt ca nu se astepta sa castige mult ravnitele premii.

Trofeul pentru cel mai bun debut l-a castigat tanarul de 22 de ani, cantaret de muzica soul Sam Smith, care a plecat acasa si cu premiul pentru "succes global". Tanara speranta a muzicii britanice a spus ca il inspira relatiile pe care le-a avut pana acum.

Cea mai buna cantareata britanica a fost desemnata Paloma Faith. Iar cea mai buna trupa Royal Blood. Nu a fost nicio surpriza faptul ca premiul pentru cel mai bun artist internationali a ajuns la Pharell Williams si Taylor Swift.

Cel mai bun videoclip britanic a fost cel al piesei "You & I" al trupei One Direction, iar premiul pentru cel mai bun single britanic l-au primit Mark Ronson si Bruno Mars, pentru piesa "Uptown Funk". Cel mai bun producator muzical britanic a fost desemnat Paul Epworth.

Peripetii si momente speciale

Gala premilor muzicale britanice nu a fost lipsita nici de momente iesite din comun. Madonna, invitata dupa 20 de ani sa cante in incheierea galei, s-a impiedicat in capa lunga pe care o avea pe spate si a cazut. Dansatorii au flancat-o imediat, iar artista a continuat spectacolul. „Respect” i-au scris fanii pe retelele de socializare la scurt timp dupa incident.

Un moment special si incendiar a fost acela cand rapperul american Kanye West a intrat pe scena alaturi de o suta de dansatori si de un lansator de flacari, intr-o atmosfera de gherilla urbana si muzicala.

Premiile muzicale britanice se acorda in fiecare an incepand din 1977. Printre castigatorii galei care au scris istorie se numara Robbie Williams, Annie Lennox, Take That, Oasis si Coldplay.

Sursa foto: morningdailies.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea