Muzica

#30 de ani celelalte cuvinte #sala palatului #teatrul national #celelalte cuvinte

Cum a fost la concertul aniversar Celalalte Cuvinte de la Sala Palatului

Celalalte Cuvinte si-au incheiat turneul care marcheaza cei 30 de ani de activitate printr-un concert-maraton de peste trei ore sustinut joi seara la Sala Palatului din Capitala.


Oradenii au fost ceva mai inspirati de data asta si, spre deosebire de aniversarea de 25 de ani, cand au evoluat la Teatrul National, au apelat la o locatie ceva mai incapatoare: Sala Palatului.

Spre surprinderea mea, au mai ramas scaune goale, iar publicul, destul de pestrit, a fost destul de linistit in prima jumatate a concertului.

Pun aceasta apatie spectatorilor pe seama setlistului. Trupa si-a asumat un mare risc scotand la inaintare piesele lungi, elaborate, in detrimentul celor mai catchy si stiute de tot poporul. S-au prezentat in intregime cele sase acte ale operei rock "Oglinda", s-au punctat cele mai importante momente de pe albumele "Stem", hulitul "NOS" (fanii stiu de ce) si " Ispita ". Merita mentionata versiunea extinsa a piesei "Boala de ganduri", in care fiecare dintre membrii trupei au avut cate un moment de virtuozitate instrumentala.

Dupa o pauza de 15 minute in care spectatorii au dat gata proviziile de bere ale comerciantilor de pe holurile salii, Celelalte Cuvinte au revenit cu forte proaspete si cu un repertoriu ceva mai pe gustul majoritatii.

"Lumea de apoi", "Armaghedon", "Asa e viata mea" i-au sculat de pe scaune de oameni, care, brusc, si-au adus aminet ca sunt la un concert rock si s-au comportat ca atare: cu dat din cap, cu topait, cu maini ridicate etc.

"Greilor!", a exclamat cu voce tare un rocker veteran de langa mine. Coincidenta sau nu, vocalul Calin Pop a oferit imediat ceva pe masura: "cea mai sangeroasa piesa din istoria Celelalte Cuvinte". Adica "Se lasa rau".

Calatoria prin istoria Celelalte Cuvinte a continuat in sens invers cronologic. A sosit momentul vechiturilor: "Scrisori iubite","Comoara", "Gong", "Ramai", "Fantana suspinelor", "La ceas tarziu", plus un moment emotionant in care cei peste 3.000 de spectatori le-au cantat oradenilor "La multi ani".

Nu m-am putut abtine si m-am alaturat la final celor din jurul meu, cantand asa cum m-am priceput mai bine "Daca vrei", "Un sfarsit e un inceput" si "Iarba prin par".

Am plecat acasa cu zambetul pe buze si ferm convins ca momentul in care trupa Celelalte Cuvinte va iesi la pensie e departe. Pe Calin Pop inca il mai tine vocea, iar trupa continua sa se reinventeze si sa ofere show-uri memorabile.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea