“ Cristi Minculescu presedinte” sunt cuvintele care rasunau de undeva din dreapta mea in timpul concertului Iris-ilor din 8 octombrie de la Polivalenta din Bucuresti.
Si, ma rog, de ce nu ar fi Cristi Minculescu presedinte? Nu spun un presedinte al Romaniei, caci pentru asta iti trebuie siretenie, tupeu, sange-n “instalatie” pentru a minti frumos alegatorii.
Cristi Minculescu ar merita sa fie, in schimb, presedintele rockului romanesc pentru care a facut atatea pret de aproape 30 de ani. Pe langa timbrul inconfundabil al vocii, Cristi are carisma , modestie, prezenta scenica, credinta si pasiune puse in slujba Iris-ului si, nu un ultimul rand, un optimism contagios.
Revenind la concertul de ieri seara, nu pot si nici nu vreau sa-mi ascund emotiile prin care am trecut in cele peste doua ore si ceva in care Iris a dat totul pe scena. A prins bine pauza asta de sase luni de la ultimul concert in Bucuresti, timp in care Cristi Minculescu a urmat un tratament de recuperare dupa operatia de transplant de ficat din martie 2009. Pofta, in special, a bucurestenilor pentru un show Iris s-a reflectat in vanzarile de bilete, Polivalenta fiind plina ochi.
Stand si privind cele intamplate aseara, pot spune ca romanii inca mai iubesc rock-ul, chiar daca el nu prea este bagat in seama la radio si TV.
“Bucurie” este cuvantul care defineste cel mai bine reactia miilor de oameni care l-au vazut pasind pe Minculescu pe scena, sprinten si in forma maxima. Pai cum sa nu te bucuri cand un bun national, pana nu demult considerat de unii drept terminat, canta la cativa metri de tine, demonstrand ca inca mai poate canta (si inca cum)?
Mai convingator decat “Iris 25 de ani” si mai diversificat ca setlist decat “Iris 30 de ani”, concertul Iris a fost exact ca-n vremurile bune. Am redecoperit aceeasi energie pe care o credeam pierduta la Iris.
Repertoriul concertului a impacat cam pe toata lumea. Nu au fost “Valuri”, “Cine ma striga in noapte” si “Corabia cu panze” ( pe care mi le-as fi dorit sa le aud din nou live), insa au fost restul pieselor de rezistenta Iris: “Somn bizar”, “Iris Aeterna”, “Pe ape”, “Trenul fara nas”, “Baby”.
M-am bucurat ca am putut asculta “Speranta”, “Eu si cu tine”, “Vis pierdut”, piese pe care Iris-ii le canta mai rar prin concerte. “Vis pierdut” a fost momentul special dedicat celor care au disparut prematur dintre noi, pe ecranele de scena fiind proiectate imagini cu Freddie Mercury, John Lennon, Kurt Cobain, Michael Jackson, Florian Pittis , Liviu Tudan, Teo Peter , Laura Stoica.
Cristi Minculescu a tinut de asemenea sa dedice piesa “Vino pentru totdeauna” Rodicai, sotia sa, cea care a fost si donatorul sau pentru operatia de transplant hepatic.
O data la 3-4 piese fiecare membru al trupei ramanea singur in lumina reflectoarelor, demonstrandu-si priceperea: Boro cu basul, Nelu Dumitrescu cu tobele, Valter Popa cu chitara, etc.
La capatul a doua ore Iris inca mai era pe scena, oferindu-ne cadou o “Floare de Iris” culeasa de pe “Strada ta”.
