Muzica

#amy winehouse #album amy winehouse #album postum

Album postum Amy Winehouse?

Cel de-al treilea album al regretatei artiste britanice Amy Winehouse ar putea fi lansat postum, potrivit digitalspy.co.uk.


In cei cinci ani scursi de la lansarea ultimului sau disc, " Back to Black ", Amy a intrat de mai multe ori in studio. Majoritatea pieselor imprimate sunt nefinisate, insa 12 dintre ele ar putea fi incluse pe un nou album, potrivit unei surse din interiorul Universal Music, casa de discuri cu care artista avea contract.

Pe de alta parte, o alta sursa din managementul lui Amy Winehouse sustine ca ar exista mai mult material inregistrat, cat pentru alte doua albume.

Parintii lui Amy vor trebui sa se consulte cu labelul si managementul ei, urmand sa se decida daca acest album va vedea sau nu lumina zilei.

Amy Winehouse a fost gasita moarta, sambata, in locuinta sa din Londra. Artista a fost incinerata, marti, in cadrul unei ceremonii la care au participat aproximativ 200 de persoane. In cazul mortii lui Amy Winehouse a fost deschisa,luni, o ancheta judiciara, urmatorul termen fiind 26 octombrie . Desi s-a efectuat o autopsie , cauza decesului continua sa ramana necunoscuta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea