Muzica

#pop #rock #jazz #top #frank sinatra #bono #queen #freddie mercury #aerosmith #michael jackson #hip hop

Top 10 cele mai populare duete


Aerosmith & Run-D.M.C., Queen & George Michael, Michael Jackson & Paul McCartney sunt doar cateva dintre colaborarile care nu trebuie sa lipseasca dintr-un Top 10 al celor mai populare duete din lumea muzicii. In cele ce urmeaza vei (re)descoperi un clasament al colaborarilor muzicale care au facut deja istorie.

10. Zucchero & Paul Young - "Senza Una Donna (Without a Woman)" (1991)

Zucchero si Paul Young s-au cunoscut in 1987, intr-un studio de inregistrari din Milano, unde Paul Young lucra la "Between two fires", cel de-al 3-lea sau album. Intre cei doi s-a infiripat o legatura puternica de prietenie.

4 ani mai tarziu prietenia lor da roade si pe plan muzical, cei doi inregistrand impreuna melodia "Senza Una Donna (Without a Woman)". Piesa s-a clasat in primele 10 pozitii din majoritatea topurilor europene. "Senza Una Donna (Without a Woman)" este totodata si cel mai mare hit din cariera celor doi cantareti.

9. Michael Jackson & Paul McCartney - " " (1983)

" Say Say Say " este cea de-a 2-a colaborare dintre Paul McCartney si Michael Jackson. Fostul membru Beatles mai colaborase cu regele pop in 1982 la piesa " Girl is mine". Impulsionati de succesul lui "Girl is mine", cei doi au lansat pe single si "Say Say Say", o melodie care a ramas timp de 6 saptamani pe locul 1 in Top Billboard .

Pentru filmarile videoclipului, Jackson si McCartney au apelat la cate un membru al familiei. Astfel familia Jackson mai este reprezentata in clip de (sora mai mare a lui Michael), in vreme ce lui Paul ii da o mana de ajutor sotia sa, .

8. Aerosmith & Run- D.M.C. - "Walk this Way" (1986)

Initial "Walk this Way" fusese inregistrata doar de Aerosmith, fiind prezenta pe cel de-al 2-lea lor album intitulat "Toys in the attic" (1975). 1986 este anul in care "Walk this way" scrie istorie, de data aceasta cu ajutorul rapperilor de la Run-D.M.C. "Walk this way" a desfiintat granitele muzicale, deoarece era pentru prima data cand o trupa de rap colaboreaza cu una de rock.

"Walk this way" a ajutat in mod egal ambele trupe. Pentru Aerosmith a fost cantecul care i-a ajutat sa recastige increderea publicului. Nu trebuie uitat ca pana la colaborarea cu Run-DMC grupul intrase intr-un con de umbra, motivul fiind dependenta membrilor Aerosmith de droguri si alcool.

In ceea ce priveste cariera celor de la Run-D.M.C, "Walk this way" are meritul de a aduce rap-ul din underground in mainstream. "Walk this way" i-a propulsat pe Run-DMC in clasamentele muzicale, piesa ocupand locul 4 in topul Bilboard Hot 100.

7. Queen & George Michael - "Somebody to love" (1992)

Queen si George Michael au cantat pe aceesi scena pe 20 aprilie 1992 cu ocazia concertului inchinat memoriei lui Freddie Mercury, solistul vocal al celor de la Queen. George Michael a interpretat in acea seara cele mai multe piese alaturi de Queen, insa modul in care si-a pus amprenta asupra melodiei "Somebody to love" a impresionat cele cateva zeci de mii de spectatori prezente la acest eveniment.

Dupa concert, au circulat multe zvonuri privind o posibila reformare Queen alaturi de George Michael, lucru care nu avea sa se intample niciodata.

6. Andrea Bocelli & – “Time To Say Goodbye (Con Te Partiro)” (1996)

Varianta originala a melodiei "Time to say goodbye" se numea "Con te partiro", fiind interpretata doar in limba italiana si doar de Andreea Bocelli. Cu "Con te partiro" Bocelli a participat la editia din 1995 a festivalului de muzica de la San Remo.

Un an mai tarziu apare si cea de-a 2-a versiune a cantecului, "Time To Say Goodbye (Con Te Partiro)", o versiune partial in limba engleza, care beneficiaza de aportul cantaretei Sarah Brightman. Este varianta care a adus practic succesul celor doi in clasamente. "Time To Say Goodbye (Con Te Partiro)" a fost cel mai bine vandut single in Belgia. In Germania piesa a spulberat toate recordurile de incasari de pana atunci (peste 1, 6 milioane unitati vandute).

5. Freddie Mercury & Montserrat Caballe - “Barcelona” (1987)

Freddie Mercury a fost dintotdeauna atras de muzica clasica, unele dintre piesele sale alaturi de Queen fiind puternic influentate de acest gen muzical. Colaborarea sa cu soprana Montserrat Caballe aproape ca nu a mai surprins pe nimeni Combinatia de pop si opera a facut deliciul fanilor lui Mercury.

Melodia “Barcelona” fost aleasa drept imnul Jocurilor Olimpice de vara Barcelona 1992.
Colaborarea lui Mercury cu Montserrat Caballe nu s-a rezumat doar la o singura piesa. Cei doi au editat un album intreg in 1987 intitulat “Barcelona”.

4. Nick Cave and the Bad Seeds & Kylie Minogue – “Where the Wild Roses Grow” (1995)

“Where the Wild Roses Grow” este rezultatul uneia dintre cele mai neasteptate colaborari din istoria muzicii. Ceea ce frapeaza este contrastul puternic dintre cei 2 artisti: Nick Cave, o figura intunecata a carui muzica abordeaza subiecte sumbre si Kylie Minogue, vedeta pop sclipitoare mereu cu zambetul pe buze. Single-ul a avut un succes urias in Marea Britanie, Norvegia, Germania, Australia, Noua Zeelanda.

Videoclipul piesei a beneficiat din plin de sistemul heavy-rotation al MTV-ului. Nick Cave a primit chiar si o nominalizare la categoria “Cel mai bun artist” in cadrul editiei din 1996 a MTV Music Awards. Acest lucru nu l-a bucurat insa pe Cave. El le-a trimis celor de la MTV o scrisoare prin care le-a cerut sa anuleze aceasta nominalizare.

3. Natalie Cole & Nat King Cole – “Unforgettable” (1991)

“Unforgettable” este o piesa din repertoriul celebrului muzician Nat King Cole, tatal lui Natalie Cole. Practic cei 2 nu au inregistrat piesa impreuna, deoarece Nat King Cole a decedat cand Natalie avea doar 15 ani. In 1991 gratie noilor tehnologii, Natalie Cole a inregistrat separat partitura sa vocala peste care a suprapus vocea tatalui sau din inregistrarea originala (1961).

Noua varianta a piesei a ocupat locul 14 in topul Billboard Hot 100. Single-ul “Unforgettable” a fost inclus alaturi de alte 21 de piese pe albumul “Unforgettable... with Love”, un material inchinat de Natalie memoriei tatalui sau. Albumul a fost premiat de 7 ori cu Discul de Platina. La ceremonia premiilor Grammy din 1992 materialul a primit titlul de “Albumul anului”.

2. Frank Sinatra & Bono – “I've Got You Under My Skin” (1993)

"I've Got You Under My Skin" este o piesa care a fost interpretata de foarte multi artisti, printre care si Michael Bolton, Ella Fitzgerald, Neneh Cherry.

Frank Sinatra a cantat pentru prima oara melodia in 1946. In 1993 Sinatra reinregistreaza piesa, de data aceasta in duet cu Bono, vocalul trupei irlandeze U2. Este un semn ca Frank Sinatra nu neglijeaza noua generatie de artisti. Spre deosebire de multe alte duete, “"I've Got You Under My Skin" nu are o vedeta principala si un artist undeva in umbra. Prestatia vocala a lui Bono se ridica la acelasi nivel cu cea a maestrului Sinatra.

De altfel, de-a lungul timpului solistul de la U2 a avut ocazia sa confirme, prin colaborarile sale cu alti artisti de prima mana: Johnny Cash, , Luciano Pavarotti, Zucchero, Bob Dylan, Tina Turner si BB King.

1. John Travolta & Olivia Newton-John – “You’re the One that I Want” (1978)

"You're The One That I Want" este un cantec compus pentru versiunea cinematografica a musicalului “Grease”. Piesa se potriveste ca o manusa celor doi ( Olivia Newton-John si John Travolta). "You're The One That I Want" este o piesa care detine reteta succesului: un mesaj simplu si cu o linie melodica usor de retinut.

Single-ul a fost number one timp de 9 saptamani in topurile britanice. Intr-un clasament al celor mai bine vandute single-uri din Marea Britanie, "You're The One That I Want" ocupa pozitia a 6-a cu aproximativ 2 milioane de de copii vandute.


Pentru alte stiri din muzica aboneaza-te la Newsletterul Muzica.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea