Muzica

#dance #romeo zaharia #eurovision 2009 #interviu #muzica.acasa.ro

Romeo Zaharia: Nu ma las pana nu spun ce am de spus in muzica (interviu)


Cu o zi inainte de prima semifinala din cadrul Eurovisionului, Muzica.acasa.ro a stat de vorba cu Romeo Zaharia , un concurent extrem de ambitios. Romeo ne-a povestit despre participarea la Eurovision, despre experienta sa alaturi de trupa Centru’ Civic si despre viitorii pasi in lumea muzicala. Mai multe lucruri despre Romeo Zaharia aflati interviul de mai jos.

Acasa.ro: Daca ar fi sa-l descriem pe Romeo Zaharia in 5 cuvinte, acestea ar fi...?

Romeo Zaharia: Un baiat plin de umor, visator, ambitios, iubitor de frumos si un tip direct.

Acasa.ro: Pana in prezent ai castigat o serie de premii: Premiul II Mamaia 1997, sectiunea Interpretare, Trofeul "Floarea de lotus", Oradea 1996, Premiul II Mamaia 2001, sectiunea Creatie cu trupa Centru' Civic si multe altele. Putem spune ca esti un obisnuit al festivalurilor de interpretare. Cum poti transforma aceasta experienta intr-un succes la Eurovision?

Romeo Zaharia: Trebuie sa mentionez ca nu sunt un novice in ale participarii la Eurovision. Am si experienta participarii la acest concurs, fiind 3 ani consecutiv finalist alaturi de trupa al carui solist am fost, Centru’ Civic. Am experienta cantatului live si sunt convins ca o sa ma descurc cu brio si anul acesta.

Acasa.ro: Care este povestea din spatele piesei „ Someone like you ”, compozitia cu care participi la selectia nationala a Eurovisionului?

Romeo ZahariaRomeo Zaharia: E o piesa care are si o varianta in limba romana. Este facuta de ceva timp, mai precis din vara si am decis ca este potrivita pentru Eurovision. Am rugat pe o buna prietena, Mihaela Barbu, sa se gandeasca la mine si sa faca versuri in limba engleza si a iesit ceea ce ascultati.

Acasa.ro: Am observat ca la filmarile melodiei „Someone like you” ai apelat la 2 dansatoare. Cine sunt domnisoarele? Crezi ca „nurii” dansatoarelor vor cantari greu in acordarea voturilor publicului si juriului?

Romeo Zaharia: Sunt dansatoarele cantaretei si bunei mele prietene, Moni-k. Sunt cele mai tari, arata traznet, au energie, nerv si talent. Tot show-ul conteaza, deci da si ele sunt foarte importante!

Acasa.ro: Povesteste-ne un pic despre perioada pe cand colaborai cu trupa Centru Civic. Am inteles ca ai participat in 2005, alaturi de aceasta, la selectia Eurovision -ului. De ce nu ai continuat sa activezi alaturi de acest grup?

Romeo Zaharia: A fost o experienta cu adevarat frumoasa, din care s-au legat prietenii pe viata. Aici ma refer la Andrei Tudor, cu care tin mai des legatura. Am participat 3 ani la rand - 2003, 2004 si 2005 cu foarte mare succes. Pentru ca lucrurile nu au mers asa cum noi ne-am fi asteptat. Oamenii de care poate depindeam, doar au vorbit si promis, insa nu s-au tinut de cuvant! Regretul meu cel mai mare, vis-a-vis de trupa, este ca nu a existat un album Centru’ Civic.

Acasa.ro: Esti de ceva timp pe harta muzicala autohtona si nu ai inca niciun disc editat. Pe cand albumul de debut?

Romeo Zaharia: Sper ca anul asta sa scot un album cu un stil care sa ma reprezinte cu adevarat. Au inceput lucrurile sa se miste si nu ma las pana nu spun ce am de spus in muzica.

Acasa.ro: Majoritatea artistilor au idoli „muzicali”. In cazul tau, care sunt acestia si cum ti-au influentat cariera?

Romeo Zaharia: Imi plac artistii care au o mare personalitate, care ma fascineaza! Apreciez cei care transmit ceea ce canta. Ei sunt adevaratii artisti. Imi plac Freddie Mercury, Tom Jones, James Morrison, George Michael, Robbie Williams si de la noi, Smiley, Alex, Stefan Banica Jr.

Acasa.ro: Din cate cred ca ai aflat, si in anul 2009 romanii vor avea parte de evenimente muzicale de exceptie. La ce concert ti-ai cumpara bilet? a. James Blunt; b. Dj Tiesto; c. Depeche Mode sau d. Manowar?

Romeo Zaharia: La James Blunt.

Acasa.ro: Care este ultimul album cumparat? De ce tocmai el?

Romeo Zaharia: Michael Buble. Pentru ca este un artist ce simte muzica intr-un mare fel si are acel „ceva”.

Acasa.ro: Multumim pentru timpul acordat. Iti tinem pumnii la Eurovision!

Romeo Zaharia: Multumesc si eu pentru interviu. Sa plece la Moscova cel mai bun!

Interviu realizat de Andreea Penes si Catalin Pavel

  •   2009-01-27
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din muzica

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii