Fara fite, fara festivism sforaitor si fara cuvinte mari, asa a ales El Negro sa sarbatoreasca cei 10 ani de cand s-au apucat de reggae.
Concertul aniversar de la
Silver Church a fost ca o petrecere cu multi prieteni, la care s-a cantat si s-a dansat pe rupte. Mult reggae, impanat cu dub, ska, salsa si jazz. O petrecere in care
El Negro a adus dragostea, soarele, nisipul si oceanul din Jamaica in sufletele spectatorilor.
In mai putin de jumatate de ora Silver Church s-a umplut de oameni. M-a bucurat foarte mult ca au fost multi adolescenti, care avea 5-6 ani atunci cand El Negro aparusera pe piata. Aseara reggae-ul a fost iubit si de presa, altfel nu am cum sa-mi explic prezenta consistenta a cameramanilor si fotoreporterilor care dadeau tarcoale scenei.
Asa cum cum sta bine unui show aniversar, am avut parte de un slalom muzical printre melodiile lansate de El Negro de-a lungul timpului.
Am reascultat cu nostalgie vechituri precum “Marrria”,
“Mi-e dor de tine”,
“Va fi randul tau”, dar si melodii mai recente ca
“Linistea”,
Lumina de la baie,
Lasa-ma.
“Ploaia” a fost, cred, ca cea mai gustata melodie din setlistul serii, in unele momente
Bogdan Negroiu , vocea
El Negro, nefacand altceva decat sa dirijeze corul zecilor de fani care stiau versurile pe de rost.
Nu stiu ce se intampla exact la un concert normal
El Negro, insa la cel de 10 ani a domnit neprevazutul.
Bis in mijlocul concertului
Fanii au cerut bis la mijlocul concertului si, culmea, au si primit.
Bogdan, vocalul, i-a facut hatarul lui
Bogdan, chitaristul, si a cantat cateva versuri din
Fear Of The Dark de la
Iron Maiden in…varianta reggae! (apropo, pe cand un album cu preluari reggae dupa piese rock?!)
S-a cazut la pace cu fostii membri
El Negro si s-a cantat ca pe vremuri. Astfel,
Alex,
Ciupi si
Florin adica ¼ din
Mandinga au redevenit pret de cateva minute membri El Negro. Si uite-asa dupa cum spunea
Bogdan Negroiu, “orchestra de salsa” (dupa cum este supranumita
Mandinga) s-a intalnit cu “orchestra de reggae”.
Pret de mai bine de 2 ore, scena de la Silver Church a fost un soi de Mecca, unde invitatii veneau pe banda rulanta. Nu a lipsit nici Stevie Bass , cel care pret de 6 ani a mers pe acelasi drum. Stevie a ramas acelasi om: jovial, jucaus si plin de viata.
George Vintila o da pe reggae
Vi-l mai amintiti pe George Vintila, skinhead-ul care agita Generatia Pro la finele anilor ’90? Am trait s-o vad si pe-asta. Ei bine, da, George Vintila cu par!Si inca ce par! Lung si impletit in codite! Vintila a demonstrat ca stie sa si cante ( si ca experienta sa de acum cativa ani alaturi de Sensor nu a fost o intamplare). Fie la voce, fie la tobe.
Aniversarea
El Negro a fost un bun prilej de a descoperi ca
Berti Barbera , invitat care nu figura pe afisul concertului, ar putea sa-si traga linistit si o trupa de reggae, numai buna pentru serile in care se plictiseste sa cante blues.
La o asemenea desfasurare de forte se impuneau si pauze. Astfel, pret de cateva minute muzicienii isi lasau instrumentele sa se raceasca, timp in care pe ecranul din spatele scenei se derulau imagini cu si despre El Negro. Insertiile cu cateva vorbe ale membrilor trupei au fost completate si cu urari la ceas aniversar. Astfel, le-au urat “La multi ani”
Razvan si
Dani, matinalii Antenei 1, dar si criticul de film
Irina-Margareta Nistor, doamna de la care am invatat cu totii in anii ’80 ca “Fuck you!” inseamna “Du-te naibii!”. Intermezzo-urile, desi binevenite pentru
El Negro (isi mai trageau sufletul, se mai hidratau etc), au fost cam multe si destul de lungi.
La capitolul “ciudatenii” nu am cum sa nu remarc filmuletele care rulau pe ecranele laterale din club. In vreme ce cantecele despre dragoste si pace pe pamant veneau dinspre scena, pe ecranele cu pricina apareau filmari dubioase, date pe repeat. Ma uitam si ma minunam la filmarile cu pensionari si pensionare care invatau pasi de disco sau cum un nene japonez isi dadea ochii peste cap si se transforma in vampir.
Cine vrea chitara lui Bogdan?
Atunci cand este ziua ta se impune sa faci cinste. Asa s-a intamplat si la Silver Church. Pe langa cele peste 2 ore de show,
El Negro au oferit si cadouri consistente fanilor. Astfel, dupa o tragere la sorti prelungita, chitara solistului vocal, cea cu care au fost compuse multe din hiturile grupului, a ajuns la un spectator, care, desi habar n-avea s-o foloseasca, a promis ca va invata sa cante la ea.
Si daca tot am amintit mai sus de lucruri imprevizibile, ei bine, pana si finalul a fost in aceeasi nota. “One love”, celebrul imn al lui Bob Marley, a fost cel care i-a adus din nou pe scena pe aproape toti invitatii serii. Nu mai conta ca George Vintila i-a venit de hac microfonului si nici ca se auzeau doar vocile lui Bogdan si ale lui Berti. Tot ce conta era atmosfera calda, prieteneasca, in care toata lumea zambea, canta, dansa.
Tind sa cred ca asta este si secretul care i-a ajutat pe sa treaca cu brio de incercarile din cei 10 ani.
El Negro este una dintre putinele trupe canta si stie cum sa-ti pastreze zambetul pe buze.