Primavara aduce vesti bune pentru romanii care obisnuiesc sa mearga la concerte. In luna martie vor avea ocazia sa se intalneasca cu o serie de artisti internationali de renume (Yanni, Ricchi e Poveri, Richard Clayderman), dar si cu crema muzicii romanesti.

Pe 2 martie are loc o noua reprezentatie a spectacolului "A Vision of Mercury", in Hard Rock Cafe. Pe scena clubului bucurestean vor rasuna cele mai bune piese din repertoriul Queen, in versiunea artistului tribut Joseph Lee Jackson. Biletele au preturi cuprinse intre 40 si 120 lei.


Hiturile Smokie se aud la Sala Palatului

Tot in aceeasi zi, la Sala Palatului vor concerta cei de la Smokie. Cel mai ieftin bilet la show-ul trupei britanice costa 90 de lei. Cei care vor bilete la categoria VIP vor scoate din buzunar 250 de lei.

In data de 6 martie, Florin Chilian si Mihai Margineanu propun fanilor "Dar din dragoste", un spectacol "pentru indragostiti, dar mai ales pentru cei care inca nu iubesc, pentru cei fericiti sau pentru cei care inca mai spera". Intrarea la acest eveniment costa 55 de lei.

Dan Bittman s-a insanatosit si sustine primul concert alaturi de Holograf, dupa o pauza de aproape jumatate de an. Concertul va avea loc in data de 7 martie, in Club Tribute din Capitala, de la ora 23.30.

Trupa Vama sustine un concert special dedicat Zilei Internationale a Femeii, in data de 10 martie, la Cinema Patria. Pentru acest eveniment au fost puse in vanzare doua categorii de bilete: 60 lei, respectiv 100 lei.


Vaya con Dios - 2 concerte de adio la Bucuresti

Turneul de adio al trupei Vaya Con Dios va poposi pe 15 si 16 martie, la Sala Palatului din Capitala. Fanii grupului belgian vor avea ocazia sa asculte pentru ultima oara live hituri ca "Nah Neh Nah", "Puerto Rico", "What's a Woman". Preturile biletelor variaza intre 130 si 300 lei.

Concertul Ricchi e Poveri, care trebuia sa aiba loc in luna februarie, a fost reprogramat pentru 17 martie, locatia ramanand aceeasi: Sala Palatului. Biletele au preturi care variaza intre 60 si 350 lei.

Richard Clayderman, cel mai popular pianist al ultimelor decenii, va concerta din nou la Bucuresti, in data de 21 martie. Concertul va avea loc la Sala Palatului, iar biletele costa intre 95 lei si 400 lei.

Ultimul concert important al lunii martie va fi sustinut de artistul grec Yanni. Concertul va avea loc pe 31 martie, la Sala Palatului, si face parte din turneul mondial "World Without Borders 2013". Cel mai ieftin bilet la concertul lui Yanni costa 105 lei.

  •   2013-02-27
  •  

Articol scris de

Catalin Pavel

Vezi toate articolele

Articole din muzica

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.