Cand am plecat de-acasa, habar nu aveam ce-o sa ne astepte in Anglia. Voiam doar sa plecam din Romania, adunaseram atata suparare din cauza a tot ceea ce se intampla in tara, incat nu mai vedeam nimic in fata ochilor. Plecarea din Romania a deschis o cutie a Pandorei din care au tasnit prea multe probleme, prea multe deziluzii, prea multe doruri.


In primul an si jumatate am fost supusi unor incercari pe care, din fericire, le-am depasit acum si cred ca suntem in directia cea buna. Dar pana sa ajungem aici, ne-am luptat, in primul rand, cu demonii din noi. Dupa doar trei-patru luni pe pamant strain au incoltit primele dorinte de intoarcere acasa.

Principalul dusman al nostru, ca emigranti, a fost dorul de casa. Traiam mereu cu impresia ca am gresit pe undeva, tot analizam fiecare moment din trecut si din prezent, faceam liste cu avantajele si dezavantajele sederii noastre in Anglia si, desi coloana cu avantajele era clar mai lunga, dorul ne macina in fiecare zi. Cu cat ascultam mai mult muzica lui Tudor Gheorghe, cu atat mai mult ne doream sa cumparam bilete spre Romania.

Constantin Brancusi ii spunea mereu Mariei Tanase: ”Cand te ascult cum le zici, Marie, as fi in stare sa daltuiesc pentru fiecare cantec de-al nostru o Pasare Maiastra! Auzi tu, fata, ma intelegi? Vezi, tu, Marie! Am colindat toata lumea, ma cunoaste tot pamantul prin ce m-am priceput sa fac, dar cand aud cantecele noastre, ma apuca un dor de tara, de oltenii tai si-ai mei, de apa tanguitoare a Jiului, de satul meu…Auzi? Ma-ntelegi?” Acelasi sentiment ne-a incercat si pe noi de fiecare data cand il ascultam pe Tudor Gheorghe.


Un alt obstacol al nostru au fost romanii. Desi am fost sfatuiti sa ne ferim de romanii din strainatate, nu am facut-o.  Nu concepeam nici in ruptul capului ca unii dintre ai nostri pot fi atat de rai, mai ales cand eram printre straini. O luna ne-a fost bine. Apoi, a aparut prima problema, care-a declastat, de fapt, totul. Am fost jefuiti, noaptea, in casa in care stateam la comun cu alti romani, de o suma importanta de bani. Colegii nostri au fost foarte suparati ca am chemat politia si de-aici a inceput scandalul. In fiecare zi ne faceau observatii, ne jigneau, eram priviti ca o paria. Sa nu credeti ca erau oameni simpli, din contra, erau aproape toti oameni cu facultate, trecuti prin viata.

 

Ca nou venit in Anglia, e foarte greu sa gasesti o locuinta in care sa stai singur. In primul rand, agentiile imobiliare cer multe acte, bani in avans, iar chiria e foarte mare. Una peste alta, nu ne permiteam sa stam singuri. Dupa doua luni de cautari, ne-am mutat in casa noua, la 1 decembrie 2012, cu o familie de romani, prieteni din tara. Aveau si ei o fetita de varsta baietelului nostru. Chiar am crezut ca ne vom intelege, ca vom imparti cheltuielile si vom rezista sase luni impreuna. Prietenia din Romania s-a transformat foarte repede intr-o mare dusmanie. Contractul a fost semnat pe jumatate de an, asa ca nu aveam incotro decat sa induram o noua umilinta. Cele sase luni au fost de cosmar. Toata aceasta perioada neplacuta a accentuat dorul de casa.

 

A urmat intoarcerea in tara, in vara anului trecut. Alta dezamagire. Eram din ce in ce mai afectati. Timp de patru luni, nu am gasit nimic de munca.
Am tinut legatura cu prieteni romani, rasfirati peste tot in lume, nasii lui Toma in Suedia, o mana de prieteni buni in Canada, un prieten muzician in Japonia, doua foste colege de facultate in America, o alta in Spania. Ne-au impartasit experientele lor, ne-au povestit ce greutati au intampinat, ne-au imbarbatat si ne-au spus ca si pentru ei primii doi-trei ani au fost cei mai grei.


Am parasit pentru a doua oara Romania. La 1 octombrie 2013, ne-am intors din nou in Anglia. Cu banii pusi deoparte, am platit chiria pentru o locuinta frumoasa, in care sa stam singuri. Au trecut deja sase luni de la revenirea in Portsmouth si ne simtim extraordinar. Parca am inflorit, suntem veseli mai tot timpul si ne concentram sa realizam tot ceea ce ne-am propus. Dorul de casa este acolo, dar in proportii mici, am pastrat aproape doar cativa prieteni romani si stam departe de gandurile negre care ne-au mistuit pana acum. Toate aceste greseli sau lectii de viata, depinde cum sunt privite de fiecare dintre noi, ne-au deschis mintea, ne-au maturizat, ne-au facut mai ambitiosi, perseverenti, mai increzatori.


Nicoleta Zaharia a lucrat in presa scrisa aproape 10 ani. A publicat articole in "Adevarul", "Adevarul literar si artistic", in revistele "Dilema Veche", "Historia", "Cultura". De doi ani, locuieste impreuna cu sotul si baietelul lor, Toma (3 ani si 7 luni), in Portsmouth, Anglia.

  •   2014-03-17
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Nicoleta Zaharia

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii