Evenimente

# Festivalului International de Film pentru publicul tanar KINOdiseea #KINOdiseea castigatori #kinodiseea

Filmele care au castigat Festivalul International KINOdiseea si pe care trebuie sa le vezi alaturi de copilul tau!

Cea de-a 10-a editie a Festivalului International de Film pentru publicul tanar KINOdiseea s-a desfasurat anul acesta in perioada 8-13 noiembrie si s-a incheiat, marti seara, la Cinema Eforie, cu o gala de premiere in urma careia au fost anuntati castigatorii din 2018.

Seara de gala a fost deschisa de Ambasadorul KINOdiseea, Mirela Retegan, care a venit insotita de Gasca Zurli, pregatind publicul numeros pentru festivitatea de premiere.

Sectiunea de scurtmetraje a fost jurizata anul acesta din actrita Laura Marin, criticul de film Georgiana Musat si regizoarea Andreea Lacatus. Marele premiu al competitiei de scurtmetraj i-a revenit peliculei „Goldfish”, in regia lui Yorgos Angelopoulos. Juriul a acordat doua mentiuni speciale, filmelor „The lion boy & the owl girl”, regia Renan Montenegro si „Good girls don't”, regia Ana de Lara. Premiul Special al Juriului a fost primit de filmul romanesc „The Little Hero”, regia Elena Ciolacu.

In cadrul sectiunii filmelor pentru adolescenti, pelicula „Sirene” (regia Zara Dwinger) a primit Marele Premiu la KINOdiseea 2018.

Competitia internationala de lungmetraj de anul acesta a fost jurizata de actorii Ada Condeescu si Bogdan Dumitrache si de regizorul Bogdan Mustata. Cu totii au urcat pe scena de la Cinema Eforie, anuntand castigatorii sectiunii. „Supa Modo” (Germania, Kenya, regia Likarion Wainaina) a fost desemnat castigatorul Marelui Trofeu KINOdiseea 2018, in timp ce Premiul Publicului (Audience Award) a mers catre „Los Bando” (Norvegia, Suedia, regia Christian Lo).

„A fost una dintre cele mai reusite editii, pentru ca a fost un an cu filme foarte bune pentru copii, am avut cinci animatii foarte bune, am avut ateliere foarte reusite, am iesit cumva din sfera cinema-ului. Reactia publicului a fost foarte buna. Ceea ce ne-am propus noi cu KINOdiseea, de a creste un public, s-a intamplat din ce in ce mai mult, pentru ca este un festival de familie si foarte multi oameni care de obicei merg la mall au venit sa vada filme de arta”, a declarat la final Daniel Mitulescu, directorul festivalului.

La editia din acest an s-a inregistrat un numar de 7000 de participanti, in timp ce atelierele festivalului (de actorie, animatie, set design, acrobatie, magie sau scenografie) s-au bucurat de un interes deosebit din partea celor mici.

Cele mai bune 9 filme pentru copii ale anului au putut fi urmarite in premiera nationala in competitia internationala a festivalului, impreuna cu 6 calupuri de scurtmetraje pentru diferite categorii de varsta si singurul film romanesc pentru copii realizat in ultimii ani, „Strajerii” (regia Liviu Marghidan). Filmele din festival au rulat la Cinema Eforie, Cinema Gloria, Cinema Pro si la Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa.

Festivalul KINOdiseea a debutat pe 8 noiembrie, la Cinema Pro, cu mult asteptata animatie franceza „Colt Alb”, in regia lui Alexandre Espigares, considerata a fi cea mai fidela adaptare a cartii lui Jack London. Filmul care a inchis cea de-a X-a editie KINOdiseea, proiectat imediat dupa gala de inchidere, a fost indragita animatie „Anastasia”, in regia lui Gary Goldman si Don Bluth.

Festivalul International de Film KINOdiseea este organizat de Asociatia Culturala Metropolis, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, co-finantat de Administratia Fondului Cultural National, cu sprijinul Uniunii Cineastilor din Romania, finantat de Primaria Sector 3.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din evenimente

Cauta-ti perechea