Evenimente

#Festivalului International de Film Transilvania #tiff 2016 #tiff

TIFF 2016: 12 filme ingenioase pe care sa nu le ratezi

Competitia Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) are loc in perioada 27 mai – 5 iunie. Festivalul de anul acesta va fi pus sub semnul diversitatii si al inventivitatii. Cineastii deconstruind ingenios conventiile genului horror, thriller, romance si western.

Cele 12 filme care concureaza pentru Trofeul Transilvania sunt realizate de regizori debutanti sau aflati la al doilea lungmetraj. Acestea vin din 16 tari: Franta, Tunisia, Belgia, Islanda, Danemarca, Australia, India, Bulgaria, Romania, Marea Britanie, Germania, Israel, Franta, Cambodgia, Spania si, pentru prima data in istoria festivalului, din Vanuatu. Noua dintre productii sunt filme de debut.

"Primul film pe care l-am invitat in competitie a fost Island City (India), iar ultimul confirmat a fost De l'ombre il y a (Franta-Cambodgia). Nici ca puteau fi mai deosebite unul de celalalt: primul e un film in scheciuri fara legatura intre ele, teribil de inventiv si de cameleonic, fiecare dintre cele trei episoade corespunzand unui gen cinematografic. Celalalt sfideaza conventiile narative si se sustrage oricarei etichete, generand o experienta cinematografica fara plasa de siguranta, de-o frumusete si emotie viscerale. Aceste diferente radicale le caracterizeaza, de altfel, si pe celelalte zece filme din concurs. in plus, nici unul nu joaca precaut – toate isi asuma un risc", declara directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.

"Sub semnul diversitatii extreme se afla si prezenta romaneasca din competitie: daca productia straina 'Shelley' e o mostra impecabila de film de groaza, prilejuindu-i actritei Cosmina Stratan un excelent rol de compozitie, 'Caini' rastoarna conventiile filmului de gen - ca sa nu mai vorbesc de cele ale Noului Val - si devine un veritabil anti-western balcanic", adauga Mihai Chirilov.

Iata lista filmelor participante la competitiaTIFF 2016

  1. Cand deschid ochii / As I Open my Eyes / À peine j’ouvre mes yeux, r. Lyla Bouzid (Franta, Tunisia, Belgia, EAU)
  2. Caini / Dogs, r. Bogdan Mirica (Romania)
  3. Fado, r. Jonas Rothlaender (Germania)
  4. Fragmentar / Remainder, r. Omer Fast (Marea Britanie)
  5. Sete / Thirst, r. Svetla Tsotsorkova (Bulgaria)
  6. Shelley, r. Ali Abbasi (Danemarca)
  7. Tanna, r. Bentley Dean, Martin Butler (Australia, Vanuatu)
  8. Tikkun, Avishai Sivan (Israel)
  9. Trei povesti din Mumbai / Island City, r. Ruchika Oberoi (India)
  10. Un loc la umbra / Where There is Shade / De l’ombre il y a, r. Nathan Nicholovitch (Franta, Cambodgia)
  11. Usa deschisa / The Open Door / La Puerta Abierta, r. Marina Seresesky (Spania)
  12. Vrabii / Sparrows, r. Rúnar Rúnarsson (Islanda, Danemarca)

Singurul film romanesc din competitia TIFF 2016, 'Caini' este debutul regizorului Bogdan Mirica, scenaristul si co-regizorul serialului HBO 'Umbre'. Filmul va fi proiectat in Un Certain Regard la Cannes si va avea premiera nationala la Cluj. Filmul urmareste traseul lui Roman, un tanar care ajunge intr-un sat izolat din Dobrogea, unde devine, treptat, martorul unor evenimente bizare.

Debut este si pelicula 'Shelley', in regia lui Ali Abbasi, un horror comparat cu 'Rosemary’s Baby' al lui Roman Polanski, in care o sarcina controlata de puteri malefice devine o amenintare pentru mama-surogat, interpretata de Cosmina Stratan.

'À peine j’ouvre les yeux' este debutul impresionant al regizoarei Leyla Bouzid (Venetia 2015), in care o adolescenta pasionata de rock’n’roll descopera rebeliunea si pericolele unui regim opresiv, in pragul izbucnirii revolutiei tunisiene din 2010. Islandezul Rúnar Rúnarsson revine la Cluj, la 5 ani dupa ce a castigat Premiul de regie pentru 'Vulcanul', cu 'Sparrows'. Desemnat cel mai bun film la San Sebastian, 'Sparrows' urmareste drumul catre maturizare al lui Ari, un adolescent fortat de circumstante sa revina asupra relatiei disfunctionale cu tatal alcoolic.

'Tanna' (Premiul Publicului, Venetia 2015) a fost filmat integral de catre documentaristii Bentley Dean si Martin Butler in Vanuatu, o tara insulara din Pacific. Inspirat de o poveste locala tragica, filmul spune o poveste clasica de dragoste interzisa, careia ii dau viata chiar aborigenii insulei Tanna. 'Fado', debutul regizorului german Jonas Rothlaender, este povestea unui cuplu care ofera o a doua sansa relatiei, lasand insa vechi tipare de comportament sa creeze o interdependenta obsesiva. 'Island City', primul lungmetraj al regizoarei Ruchika Oberoi, este o introducere in Mumbaiul actual prin intermediul a trei povesti despre alienare si control in societatea moderna.

'Thirst' (San Sebastian 2015) este debutul nuantat al bulgaroaicei Svetla Tsotsorkova, a carei afinitate pentru dialogul minimalist si teatrul cehovian se regaseste intr-o poveste rurala animata de frustrari si pulsiuni sexuale. Odata cu cel de-al doilea film al sau, controversatul 'Tikkun', in care un tanar trece brusc de la fanatism religios la sfidare, in urma unui accident aproape mortal, israelianul Avishai Sivan a demonstrat ca are potential sa devina un nou Lars von Trier, conform „Screen Daily”.

'Remainder' (r. Omer Fast), adaptare dupa un roman-cult britanic, este un sofisticat thriller psihologic despre rolul memoriei in re-construirea identitatii. 'La puerta abierta', debutul Marinei Seresesky, este o tragicomedie madrilena despre relatia defectuoasa dintre o mama si fiica sa, ambele prostituate. In 'De l’ombre il y a' (r. Nathan Nicholovitch), un travestit stabilit in Cambodgia isi descopera latura paterna odata ce intalneste o copila ce se prostitueaza.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din evenimente

Cauta-ti perechea