Poiana Lupului din muntii Semenic a gazduit in acest weekend mii de oameni veniti la un festival de jazz . N-au avut nimic de pierdut dand peste jazzmani si in public.

Micul sat sasesc Garana , pe numele lui original „Wolfsberg“, adica „Dealul lupilor“, a devenit de cativa ani incoace un soi de Vama Veche de munte. Hipioti si rockeri de toate varstele, de la cateva luni la 70 de ani, infofoliti ca pentru o noapte polara, au venit la anuala intalnire cu jazzul de calitate.

Inca din prima zi, cu cateva ore inainte de „cantare“, in Poiana Lupului, muzicienii faceau probe de sunet, iar bucatarii incingeau gratarele unde aveau sa se bronzeze democratic micii traditionali, pastravii, frigaruile si porumbii pe care aveau sa-i consume in cantitati industriale amatorii de jazz.

Paralel cu locul oficial al spectacolelor incepea sa se populeze incet-incet si cimitirul de pe deal, locul de unde rockerii privesc concertele, placandu-le atmosfera gotica, votca si muzica pe gratis.

Prima seara a fost mai de incalzire, pana si frigul aratandu-se ceva mai moale decat de obicei . Veteranii Garanei dadeau sfaturi „pifanilor“: „Bai, se vede ca esti prima data la Garana. Te cunosc dupa papuci. Du-te, dom’le, si te-mbraca gros, ca la opt grade, cat sunt la noapte, nici horinca nu te mai ajuta“.

Asta pentru ca, dat fiind frigul proverbial, deja celebrul frig de Garana, pe langa bocanci, sosete groase, fesuri si chiar manusi, spectatorii vin in Poiana Lupului cu tot felul de intaritoare: palinca, votca si vin. Sute de litri de bere se consuma pe zi si tone de vin fiert si tarie noaptea, pe racoare.

Lume buna pe scena, lume buna si in public. Aura Urziceanu, Beti Barbera si Alexandru Andries au venit de data aceasta doar ca spectatori. Introducerile artistilor au fost facute, ca intotdeauna, de Florian Lungu, cunoscut mai bine sub numele de „Mosu“, omul care mananca jazz pe paine. El insotea prezentarile si „pauzele lungi si dese“ de proba de sunet cu bancuri din copilaria omenirii, unele cu Stefan cel Mare, altele de pe vremea lui Stefan cel Mare. Spectatorii il aplaudau insa cu drag, Mosu fiind de departe cel mai tare „doctor“ in jazz de prin partea noastra de lume.

Primii s-au remarcat vineri seara - Miroslav Vitous si trupa Mediteranean Meeting, cu un jazz senin si prietenos. Pe spectatori i-a pus cu adevarat pe jar contrabasistul suedez Lars Danielsson, care a cantat impreuna cu un magician al pianului, polonezul Leszek Mozdzer. Cei doi au performat vreo 90 de minute, care s-au dovedit insuficiente pentru publicul de la Garana. Seara s-a incheiat mai repede decat era prevazut, concertul celor de la The Lithuanian Jazz Trio fiind oprit fara mila de o ploaie rece de munte, vrajmasa de temut a festivalului de la Garana.

In cea de-a doua seara parea ca tot Bucurestiul si toata Timisoara si-au dat intalnire la Garana. Oamenii se salutau cordial de parca ar fi fost cu totii vecini de cartier. „Anul trecut nu v-am vazut. N-ati venit la Garbareck.“ „Nu m-a lasat nevasta. Dar acum am venit si cu cainele, nu puteam sa nu-i vad pe cei de la Yellowjackets.“ „Eu am venit sa-l vad mai ales pe batranul Lloyd“, povesteau cunostintele de Garana la coada la bere.

Jaroslaw Smietana Quartet a deschis cea de-a doua seara spre deliciul a aproape 10.000 de oameni ce stateau inghesuiti ca sardelele, dar amabili si prietenosi. Spectatorul de jazz e unul foarte civilizat, deschis si prietenos, gata mereu de conversatie. In ciuda cantitatilor uriase de alcool consumate, nimeni nu s-a manifestat necivilizat. „Bai, ce cunoscator e romanul“, comenta un tinerel, „nu fluiera unul, nu urla unul mascari, «simt muzica», ma-ntelegi“.

Ungurii de la Djabe au cantat ceva etno-jazz folosindu-se si de instrumente traditionale, iar americanii de la Victor Wooten Group au adus jazzul inapoi la origini, cantandu-l ca la „mama lui“, nelipsind din programul lor nici hiturile gen „Summer Time“, pe care publicul le stia pe de rost. Cea de-a doua seara s-a intins pana spre dimineata, Hano Hoffer si „Nightlosers“ fiind tinuti pe scena aproape cu forta de public pana pe la 3 dimineata. Pacat ca, dupa concert, trecand noaptea prin padure, dintr-unele din sutele de corturi amplasate prin zona, iubitorii de jazz au putut auzi niste manele dintre cele mai otravitoare.