Unii spun ca a transformat trupurile goale in fetisuri inutile. Altii, din contra, i-au vazut spectacolele de zeci de ori si inca reflecteaza la semnificatia anumitor scene. Nimeni, insa, nu ii contesta talentul si valoarea. Dovada stau numeroasele premii pe care le-a castigat. Ultimul chiar la sfarsitul saptamanii trecute (Premiul Cultural Europa acordat de prestigioasa asociatie germana KulturForum Europa). Doamnelor si domnilor, in continuare, regizorul Radu Afrim .

Acasa.ro: Povesteste-mi, te rog, un moment magic din viata ta.

Radu Afrim: Exista intalniri magice in viata mea. Schimb orase, schimb tari, schimb oameni. Si in fiecare oras daca nu as intalni cel putin o persoana sau o situatie magica, cum o numesti tu, ar fi trist. Un loc magic este Braila. Pe malul Dunarii, pe malul apelor, in general, exista locuri cu energii magice. Acolo intalnesc oameni magici. Intotdeauna ma duc sa montez in Braila la sfarsitul primaverii pentru ca stiu ca va fi o luna si jumatate magica.

Am capacitatea de a ma bucura de lucruri care, pentru multi, sunt imperceptibile. Chiar pot sa ma bucur de viata reala, de lumea vizibila. Pe bune, eu nu ma bucur doar de lumea invizibila cu care stiu sigur ca am conexiuni, ci ma bucur si de un dig, de o apa, de soare.

Acasa.ro: Cum adica ai legaturi cu lumea invizibila?

Radu Afrim: De exemplu, in momentul in care construiesc o imagine scenica care nu are o explicatie logica simt ca mi-a fost dictata de cineva, de undeva. Imi vin pur si simplu niste ganduri care nu sunt neaparat ale mele. Asta e o comunicare cu ceva sublim, ceva nedefinit. Altii stiu sa il numeasca. Mie mi-e teama sa il identific. E vorba de absente, de persoane care au disparut din viata mea, de prietenii care au plecat.

Cand cunosti pe cineva si se incheie acea relatie, unde se duce cand se termina? Nu doar mortii se duc intr-un loc pe care nu il cunoastem, ci si relatiile dintre oameni dispar undeva intr-un loc secret la care noi nu avem acces. Trecutul nu se pierde pentru totdeauna. Se acumuleaza undeva niste energii din care noi ne alimentam permanent. Si asta numesc eu relatie cu ceva invizibil.

Acasa.ro: Astazi se mizeaza foarte mult pe sexualitate in piesele de teatru. Sexul a devenit un cliseu in teatru?

Radu Afrim: Este o moda, dar sa stii ca se alege impostura de lucrul facut cu sens. Sexualitatea ieftina este ieftina si in viata si pe scena . Eu pot sa dezbrac lumea pe scena daca vreau, dar niciodata nu o voi face de dragul de a dezbraca. Nuditatea exprima ceva. Cu nuditatea a inceput spectacolul. Cu nuditate si masca. Corpul gol si masca pe fata.

Sa stii ca nu ar trebui sa deranjeze pe nimeni faptul ca se mizeaza pe sexualitate. Nu cred ca spiritul este anulat de sexualitate. Sunt filosofii care, prin sexualitate, ofera acces spre alte dimensiuni. Eu nu sunt, neaparat, adeptul lor. Pentru mine sexualitatea este, totusi, un joc. Dar un trup gol exprima de multe ori infinit mai multe lucruri decat un monolog bazat pe cuvinte.

Acasa.ro: Prin spectacolele pe care le faci, privesti oamenii in ochi?

Radu Afrim: Sper din suflet. Am obsesiile mele. Le implantez in actori, in scene, in situatii.

Acasa.ro: Nu e o forma de impertinenta sa-ti impui obsesiile unei sali intregi?

Radu Afrim: Ba da. Dar oamenii din sala nu sunt obligati sa adere la ele. Eu am facut pana acum vreo 45 de spectacole si cred ca s-au ales oamenii care vin la piesele mele.

Oamenii nu sunt obligati sa stea in sala pana la sfarsitul spectacolului. Pot sa iasa din sala la prima scena care le violenteaza privirea sau mintea sau sufletul. Si sa ma injure. Nu se prea intampla lucrurile astea. In ultimul timp, unii spectatori au devenit dependenti de teatrul meu. Sunt persoane care imi urmaresc piesele in toate orasele. In plus, exista oameni "masochisti". Ei au nevoie sa li se spuna niste lucruri dure in fata.

Acasa.ro: Se tinde spre unisex? Este posibil ca in 50-100 de ani sa traim intr-o lume unisex?

Radu Afrim: Dar ce e cu ghetourile astea? Diferentierea intre sexe este ca si cum ai recunoaste niste ghetouri. Este o autoizolare in propriul tau sex care genereaza o teama perpetua de celalalt sex. Acestea se mostenesc de la o civilizatie la alta si de la o generatie la alta. Din cauza asta exista tabu-uri sexuale. Oamenii care nu incearca sa se elibereze interior, nu merita respect. Cred ca fiecare om este dotat de la natura cu capacitatea de a-si pune intrebari mai tabu.

Dar si unisexul devine un produs al societatii de consum. Faptul ca exista parfumuri unisex nu rezolva problemele cu propriul trup.

Acasa.ro: Sunt totusi 2000 de ani de crestinism in care sexul a primit o anumita semnificatie.

Radu Afrim: Si totusi eu nu pot sa imi conduc toata existenta dupa religie. Pot sa citesc Biblia cu placere si cu drag, dar nu pot sa imi conduc toata viata numai dupa ea. Exista si alte legi in societate, nu doar legi bisericesti. Principalul lucru pe care ar trebui sa il inveti din Biblie este sa nu faci rau altuia. Atat. Si nu sa te temi de Dumnezeu, din contra, sa il iubesti pe Dumnezeu.

Acasa.ro: Zicea cineva ca exista zile bune si zile proaste, dar fiecare este stapan pe tacerea lui. Cum ar fi o piesa de teatru in care tacerea este personajul principal?

Radu Afrim: Am si vazut una: "The sound of silence" a lui Alvis Hermanis si a fost geniala. Nimeni nu scotea niciun cuvant si absentele erau foarte evidente. Consider ca nu cuvantul este cel mai important lucru intr-un spectacolul de teatru, ci privirea. Iar privirea poate sa emane multa tacere. Eu lucrez la proiecte bazate pe absenta, pe tacere, pe efemer sau pe umbre, dar, din pacate, ajung in fata directorului de teatru si sunt intrebat ce text mai pregatesc…

Acasa.ro: In momente din acestea in care nu exista text, nu risti sa iti pierzi spectatorul?

Radu Afrim: Spectatorul mediocru , da. Spectatorul care se emotioneaza, rade si vibreaza doar la cuvant. Pe mine, insa, genul asta de spectator nu ma prea intereseaza.

Acasa.ro: Daca ar fi inventata o harta a vietii, care din momentele din viata ta ar fi vaile, care dealurile si care muntii?

Radu Afrim: Imi place marea. Sunt un om al marii. Muntii ma sperie, sa stii. Si toate premiile astea pe care le-am luat, poate, pentru unii ar fi munti. Pentru mine nu sunt. Ma simt incomod pe munte. Imi place mai mult sa il vad de la distanta.

Vai au fost, sa stii. Dar, memoria le estompeaza si le indulceste, oarecum. Am avut momente foarte joase in viata. Joase ca destin, nu din punct de vedere moral. Chiar am vrut sa ma las de meseria de regizor. Am fost, in studentie, la un festival la Sibiu si era un juriu absolut penibil cu oameni care nu stiau sa incurajeze, ci doar sa descurajeze. Din fericire, acele persoane, nu mai sunt, acum, in mediul teatral.

Si ma plimbam pe strazile din Sibiu si eram foarte trist si hotarat sa nu mai fac aceasta meserie. Asta a fost un moment in care puteam sa iau o decizie proasta.

Acasa.ro: Si in ceea ce priveste dealurile? Esti acum pe vreun deal?

Radu Afrim: Nu stiu unde sunt acum. In momentul asta al carierei mele, sunt OK, sunt bine. Sunt pe drumul meu. Ca o fi drumul asta pe un deal… Poate fi si un camp cu maci sau cu scaieti. Nu e asa de simplu. Formele de relief sunt foarte complicate.

Interviu realizat de Violeta Neamtu